Cavitatile naturale din sol au constituit dintotdeauna adaposturi ideale pentru oameni, atât împotriva vitregiilor naturale, cât si pentru a se apara de animalele salbatice ori de alti agresori. Ca locuinta, grota si pestera sunt asociate în mod automat cu traiul primitiv, dar realitatea este cu totul diferita.
Pe toate continentele, exista si în prezent locuinte sapate în piatra, fie de natura, fie de om, în care se traieste în conditii cât se poate de civilizate, uneori chiar moderne, si asta nu pentru a se afisa o extravaganta bizara sau ca atractie turistica.
Vorbim despre un mod de trai complex, incredibil de bine pus la punct, care face ca notiunea de casa de locuit sa se identifice de multe milenii cu ceea ce am numi asezari rupestre. Dupa cum sustin cercetatorii, cea mai veche dintre acestea este locuita fara întrerupere de peste 12.000 de ani!
O locuinta sapata în piatra din Aveyron, Franta, dateaza din secolul al XIII-lea. Peste sapte veacuri… Înseamna mult?
Structura este îngusta si neuniforma, deoarece proprietarul de atunci, obligat fiind sa plateasca impozit pe terenul de sub locuinta, a gasit o modalitate de a economisi bani, refugiindu-se în constructia naturala, pentru a carei existenta statul nu avea niciun merit si nu putea ridica nicio pretentie.
Piatra, apa si lumina
Daca trecem Atlanticul, aflam ca exista asezari întregi cu acelasi statut. Se considera ca Acoma Pueblo este cea mai veche asezare umana din America de Nord.
Acest oras amplasat pe o stânca din New Mexico a fost locuit începând din jurul anului 1150, desi astazi numara doar vreo 50 de locuitori si nu are apa curenta, electricitate sau sistem de canalizare. Potrivit unor cercetatori, vechiul sat din pesterile Meymand, din sudul Iranului este, de asemenea, locuit de peste 3.000 de ani, iar manastirea ortodoxa Sfântul Gheorghe, din Cisiordania Ierusalimului, care dateaza din anul 480 d.Chr., este înca locuita de calugari, putând fi vizitata numai datorita unui pod pietonal.
În Europa, cu certitudine cele mai vechi locuinte amenajate în trupul pamântului sunt cele din orasul italian Matera, din districtul Sissi, unde casele sapate în defileul Gavinei au fost locuite fara întrerupere din epoca bronzului (aproximativ cu 9000 de ani în urma), pâna în anii 1950.
Locuitorii acestei asezari au fost evacuati din cauza conditiilor mizere, pentru ca în cele din urma autoritatile sa înceapa un proces de transformare la realitatile vremurilor moderne, când majoritatea oamenilor cauta tot mai mult linistea si bucuria întoarcerii în acea natura – nu pura, ci prietenoasa si ocrotitoare.
Particularitatea Materei consta în faptul ca întregul sau centru istoric este sapat si sculptat în stânca, creând astfel case si fiecare spatiu în interiorul pietrei, la fel ca o asezare construita… din pesteri. Aspectul fizic al districtului Sassi, s-a schimbat putin de-a lungul mileniilor. Fagurii interconectati de locuinte din piatra, biserici rupestre si grote adânci, cu patru sau cinci niveluri alcatuiesc o parte a orasului vechi.
Un labirint de scari si strazi înguste leaga diferitele niveluri terasate. Totodata, un sistem ingenios de jgheaburi si canale de pamânt, cisterne de piatra si sisteme de filtrare naturala asigura aprovizionarea constanta cu apa. Nu întâmplator, împletirea farmecului cu pragmatismul întregului ansamblu i-a adus Materei faima de „oras de piatra, apa si lumina”.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii