Surprinzatorul si misteriosul Hieronymus Bosch a fost creator de arta autentica în plin Ev Mediu, în veacurile XV-XVI („Goticul târziu”?, „Renasterea timpurie”?), într-o vreme când satira era rostita, scrisa sau desenata si disimulata abil în imagini suficient de expresive încât mesajul lor sa fie priceput de orice târgovet.
Acest artist socant si considerat de unii nebun uimeste si contrariaza o întreaga lume a domeniului esteticii, impunând aspecte realiste, evidente ale societatii si personalitatii umane individuale, precum si obligându-ne sa „inventam” niste bizare sintagme oximoronice (alatura vorbe cu întelesuri opuse), care în egala masura fascineaza, sperie, amuza si deranjeaza.
Mai mult decât atât, Bosch, nascut Jheronimus van Aken în jurul anului 1450, s-a aplecat cu o pasiune fierbinte catre oniric si fantastic, anuntând cumva un curent artistic care avea sa se impuna puternic abia dupa patru sute de ani, inclusiv prin denumirea sa foarte inspirata: Suprarealismul, cu toate „nuantele” lui.
O prima observatie se refera la alegerea temei unei lucrari, dar mai ales la maniera de abordare si de realizare a proiectului artistic.
Strain de reprezentarea idealizanta a naturii, Bosch s-a impus imaginarului colectiv ca pictor al viziunilor onirice si, de fapt, a fost definit ca atare de-a lungul secolelor pâna în prezent: ca pictor al fantasticului si al viselor, sau chiar al cosmarurilor, un pictor al demonicului si al infernului prin excelenta.
Cu toate acestea, lucrarile sale se refera întotdeauna la o alta realitate decât cea pe care o cunoastem nemijlocit, un univers în care categoriile estetico-filosofice traditionale – Frumusete, Eternitate, Sens – sunt (înca) prezente, desi într-o forma reînnoita, reinventata, un soi de traducere în imagini a magiei si magicului.
Din aceasta perspectiva, se poate afirma ca Bosch a fost un vizionar si un veritabil explorator al lumii viziunilor, asupra careia a realizat disectii precise, facând-o astfel perfect vizibila, în structura ei interioara. A nu se întelege însa ca el a fost un modernist si asta nu numai datorita plasarii lui în cronologia obiectiva cu mult timp în urma, ci mai ales datorita continutului picturilor sale. Emotia traita de receptor în fata lumilor imaginate de Bosch oscileaza – si nu de putine ori chiar periculos! – între încântare si spaima. Încântarea tine de revelatia referitoare la o posibila versiune a unor toposuri si creaturi specifice materializate doar în închipuire, pe când spaimele merg mai în profunzimea instinctelor umane sub amenintarea aparitiilor monstruoase ce sfideaza orice ordine si echilibru preconcepute.
Si din acest punct de vedere (dar nu exclusiv), în toata atmosfera când carnavalesca, când apasatoare a imaginilor care traduc atât de insolit, se poate distinge în subtext si o puternica nuanta de-a dreptul socanta.
Despre ce este vorba? E limpede ca grotescul din picturile lui Hieronymus Bosch bântuie universurile traduse si recreate de el, luând drept reper teme aproape obligatorii în vremea sa si „omologate” sau nu de oamenii Bisericii.
Totusi, în toata aceasta densitate naucitoare, aproape insuportabila de catre ratiunea umana echilibrata, o privire atenta a ochilor mintii poate distinge conturul neechivoc al unui umor subtil, al unei satire neiertatoare, bine strunita. De altfel, poate chiar aici se afla si una dintre explicatiile plasarii nedrepte a pictorului în categoria celor cu mintile risipite, amanunt neimportant, în realitate.
…Faptul deosebit este ca numeroase teme ale lui Bosch nu gasesc precedente în traditia figurativa a vremii, ci apar doar în literatura. Foarte probabil, el a fost primul care le-a transpus în pictura.
Educatia superioara a artistului este contaminata voluntar de forme considerate pâna atunci minore si total straine unui anumit tip de continut artistic. Procedând astfel, grotescul este scos în evidenta, revendicând un loc cuvenit în istoria artei, pe care în cele din urma, îl obtine.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii