Lumea artelor plastice este ca o mare agitata, pe care curenti de adâncime sau furtuni ce rascolesc vazduhul ajung sa o tulbure, nu de putine ori.
In acest dinamism socio-estetic porneste si acea pseudo-uitare a unor artisti si orientari artistice care temporar nu (mai) corespund anumitor ideologii, chiar daca în esenta cuprind si valoare autentica în zona eticii si esteticii.
Cine îsi aminteste astazi de cel care a fost pictorul, graficianul si sculptorul satmarean de talie nationala si internationala Aurel Popp? Incercam o reîmprospatare a memoriei, amintind ca Aurel Popp se numara printre cei mai valorosi artisti transilvaneni din perioada interbelica.
Nascut în 1879 în comuna salajeana Cauas, a avut sansa de a se forma într-un cadru cultural fundamentat pe traditiile si elementele autentice românesti, dar având privirea orientata spre Occident, via Budapesta, dupa care a primit o bursa de studiu în fabuloasa atmosfera artistica italiana reprezentata de adevarate „focare” în domeniu: Roma, Siena, Perugia, Assisi si Orvieto.
Devenit profesor de desen, dar fara a avea posibilitati materiale deosebite, valoarea talentului sau nu a scapat totusi atentiei criticilor de arta si presei de specialitate, astfel ca în perioada 1911-1913 a obtiut o bursa de studii la Paris. Nu a ajuns însa în binecunoscuta „boema” de pe Sena, ci – desi a câstigat câteva premii pentru pictura si desen – a fost nevoit sa se angajeze la docurile de pe malurile fluviului, pentru a se întretine.
O legatura de suflet autentica s-a închegat însa câta vreme a urmat cursurile sculptorului de origine poloneza Paul Landovski, autorul lucrarii monumentale „Cristo Redentor” din Rio de Janeiro (la realizarea careia a contribuit si un alt artist român, Gheorghe Leonida, care a creat capul giganticei lucrari), acesta cooptându-l în echipa sa de artisti.
Pentru Aurel Popp, un impact deosebit asupra crezului sau artistic si asupra operei în sine concentrate pe zona picturii, l-a avut Primul Razboi Mondial, când a fost obligat sa mearga, ca militar activ, sub arme în trupele austro-ungare.
Avea 35 de ani si nu era o fire razboinica, dar fronturile din Italia si Rusia l-au „mobilizat” la o implicare sociala, materializata mai târziu prin realizarea unei serii de lucrari, unele de mari dimensiuni, cu tematica antimilitarista. Din aceeasi perioada, dateaza si un mare numar de desene si schite, de la portretele unor camarazi de arme, la scene din transee.
În acelasi timp, si-a consolidat convingerile intelectuale stângiste, element evident în lucrari ulterioare, precum cele dedicate unor personalitati marcante din istoria românilor si muncitorilor simpli, în special forestierilor.
La acest capitol, se remarca intentia bine conturata a lui Aurel Popp de a scoate în evidenta forta fizica supradimensionata pâna la o anume „dezbracare” de component umanista a personajelor (muncitori, tarani), în favoarea unui element teluric de avangarda, învecinat într-un fel cu divinizarea unei naturi efervescente, eminamente constructive în viziunea sa.
Pe de alta parte, fermitatea contururilor si armonizarea seducatoare a cromaticii se remarca puternic si în peisajele rurale purtatoare ale unui gen de romantism idilic, alaturi de imagini citadine – nu moderniste, ci în mod evident evocatoare ale unei anumite laturi istorice transilvanene, prin zugravirea mai multor cetati si biserici ce se înalta cu aceeasi demnitate deasupra lumescului si a ideii de trecut istoric irecuperabil.
Dimpotriva, poate si din perspectiva propriei sale existente pline de lipsuri si de munca fara ragaz, Aurel Popp demonstreaza prin lucrarile sale ca arborii puternici se pot înclina vremelnic sub furtuna, însa nu se frâng!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii