In centrul orasului Amsterdam, pe malul canalului Prinsengracht, aproape de Westerkerk, alaturi de o straveche biserica se inalta un bloc intre zidurile caruia s-a desfasurat una dintre cele mai dramatice pagini ale istoriei secolului trecut.
Este vorba despre apartamentul, „casa” cum i s-a spus mai târziu, in care s-au ascuns in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial de persecutia nazista, vreme de doi ani si o luna, tânara Anne Frank si familia ei, impreuna cu alti patru evrei.
Privita din afara casa nu are nimic spectaculos, nu este diferita de celelalte cladiri din zona si a fost construita de van Delft in 1635. Fatada dinspre canal a fost renovata in 1740. Casa si-a schimbat de-a lungul vremii mai multi proprietari, fiind folosita rând pe rând ca locuinta particulara, depozit, grajd pentru cai, sediu al diferitelor unitati comerciale.
Pe 1 decembrie 1940 casa este ocupata de birourile companiilor de condimente si gelifianti Opekta si Pectacon, al carei director era Otto Frank, tatal Annei Frank. Familia locuise initial la Frankfurt, de unde a fugit din cauza persecutiei naziste.
Cu totii s-au instalat la Amstersam, oras care, in scurta vreme a fost la rândul sau ocupat de trupele hitleriste. Evreii au fost supusi unor actiuni umilitoare, li se interzicea accesul in scoli de stat si la spectacole, erau obligati sa poarte o stea galbena in piept si, in cele din urma, au inceput deportarile masive.
Casa in care functiona compania condusa de Otto Frank avea o extensie in spate, ascunsa vederii, pe care mai târziu in jurnalul ei Anna a numit-o „Anexa Secreta” (in neerlandeza Achterhuis). Aici s-au adapostit de teama ororilor fasciste Otto Frank impreuna cu sotia, Edith, cele doua fiice Margot si Anna, cea mai tânara dintre toti, nascuta in 1929, si alti patru prieteni evrei.
Cu totii au intrat in adapostul intunecat in 1942, dupa ce Margot, sora Annei, este instiintata ca trebuie sa se prezinte intr-un lagar de munca. Familia Frank impartea ascunzatoarea cu partenerul de afaceri al lui Otto, Hermann von Pels, sotia acestuia, Auguste si fiul lor Pfeffer. Dupa câteva luni li se alatura dentistul Fritz Pfeffer. Anna pastreaza la ea jurnalul pe care il primise cadou de ziua ei si in care noteaza cu acuratete impresiile de peste zi. Angajatii lui Otto: Bep Voskuijl, Victor Kruger, Johannes Kleiman, Miep Gies si sotul acesteia ii aprovizioneaza cu alimente, iar intrarea in „Anexa Secreta” era mascata printr-un dulap.
Intreaga suprafata a adapostului avea in jur de 45 de metri patrati, dar in jurnalul sau Anna se declara multumita, aflând mizeriile la care erau supusi alti evrei. Cei de aici nu aveau voie sa se miste prea mult, erau obligati sa vorbeasca in soapta si sa traga apa la toaleta numai in timpul noptii când reuseau sa se spele.
Dupa debarcarea in Normandia, cei inchisi devin optimisti, dar din nefericire pe 4 august 1944, in urma tradarii unui necunoscut, sunt descoperiti si pe 3 septembrie 1944 sunt trimisi la Auschwitz-Birkenau.
Singurul care supravietuieste groaznicelor conditii este Otto, eliberat in 27 ianuarie 1945. Se intoarce la Amsterdam, afla de moartea celor dragi si primeste de la Miep, fosta sa angajata, jurnalul Annei. Il publica un an mai târziu, este dramatizat si scenografiat si totul se bucura de un interes enorm.
Dupa publicarea cartii, cladirea care fusese abandonata, este salvata de la demolare de protestele publice, iar Muzeul Anna Frank este deschis in 1960.
Abundenta vizitatorilor impune importante restaurari si in 2001, muzeul este redeschis ocupând intreaga cladire. Pe lânga „apartament” adapostul contine si alte spatii expozitionale, o librarie si o cafenea.
La loc de cinste sunt expuse fotografii de familie, jurnalul pastrat intr-o cutie de sticla antiglont si Premiul Oscar obtinut de actrita Shelley Winters pentru rolul din filmul „Jurnalul Annei Frank”.
In fata bisericii de alaturi se afla statuia micii eroine indemnând la pace si iertare.
IRINA STOICA
Comentarii