Aflata pe malul Oltului, în judetul Vâlcea, manastirea Cornet din Tutulesti, Racovita, cu obste de calugari, are hramurile „Taierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul” si „Sfântul Marturisitor Ioan Rusul”.
Monument arhitectonic din tara noastra a fost ctitorit de vel vornicul Mares Bajescu si sotia sa, Maria. Un document din 1610 mentioneaza ca aici ar fi existat un asezamânt mai vechi. Exista o legenda care spune ca aici fugisera din Curtea de Arges doi boieri cu sotiile si averile lor. S-au adapostit într-o pestera din Muntii Priboiului si noaptea, fiind frig, au facut focul. Asa au fost descoperiti de doi tâlhari care au trecut sa-i jefuiasca. A avut loc o lupta în care au pierit un boier si un hot. Tâlharul care a ramas în viata a urmarit femeile care fugisera si le-a ucis. Una dintre ele era însarcinata si a pierit împreuna cu pruncul nenascut. Barbatul acesteia era boierul ramas în viata si când le-a descoperit cadavrele a hotarât sa ridice pe locul respectiv un schit. Asa ar fi luat nastere prima asezare duhovniceasca de aici.
Manastirea, ctitorie a marelui vornic, a fost ridicata pe locul respectiv pentru ca era ferit de ochii privitorilor si, în acelasi timp, fiind apropiat de Transilvania oferea un refugiu ideal pentru ctitor si familia sa. In 1808 asezamântul a fost distrus de un incendiu, dar a fost refacut si zugravit în 1835.
Dupa secularizarea averilor manastiresti, calugarii greci care o populau au parasit-o si manastirea a trecut în patrimoniul Eforiei Spitalelor Civile Bucuresti pâna în 1948 când a trecut sub jurisdictia Episcopiei Râmnicului si Argesului.
In anul 1898, cu ocazia saparii tunelului, pe sub zidurile de incinta ale manastirii, Directia Cailor Ferate darâma o parte a vechiului zid de incinta si chiliile anexe, construindu-l pe cel actual. Din incinta originala astazi mai pot fi admirate foisorul, turnul si zidurile de pe laturile de nord si est. Intre 1916-1918, în timpul razboiului a fost grav avariata, remedierile facându-se între 1923-1925. Ultima restaurare importanta a avut loc în 1965, când a fost refacut acoperisul, s-a consolidat zidul împrejmuitor si s-au refacut portile de stejar.
Biserica este înalta, cu ziduri foarte groase de piatra si este compartimentata în Altar, naos si pronaos. Pronaosul si naosul sunt despartite printr-un zid cu o deschidere de marimea unei usi. Are doua turle: una pe naos si a doua pe pronaos.
Zidurile exterioare au alternanta de tencuiala si de caramida aparenta. Cornisa este realizata din caramida aparenta, dispusa în forma de dinti de ferastrau, sub care se afla un rând de butoni si o friza din teracota smaltuita. Soclul este din bolovani de munte în casete de caramida.
In Altar pictura a fost lucrata în fresca, în 1761, de pictorii Radu, Mihai si Iordache si în 1835 de staretul Irimah în naos si pronaos.
Dupa 1989 s-au efectuat alte lucrari de restaurare, s-a construit un Altar de vara si un foisor de lemn.
IRINA STOICA
Comentarii