Prezenta din timpuri stravechi în societatea heraldica a fost si a ramas nu doar un important element cultural, ci mai ales un mijloc oarecum sofisticat (necesita un grad de pregatire intelectuala ridicat) de identificare si de recunoastere, destinat aproape exclusiv elitelor.
Faptul ca a trecut cu brio proba timpului, existând si astazi sub anumite forme, se poate explica prin înglobarea unor domenii definitorii pentru fiinta umana, între care arta, simbolistica, dar si matematica, geometria ori stiinta încifrarii ocupa pozitiile principale.
Si nu ne referim la o zona moderna a culturii: ca arta si stiinta, heraldica s-a dezvoltat magistral în Evul Mediu, cunoscând o adevarata „explozie” în secolul al XV-lea, atingând apogeul exuberantei la curtea Burgundiei.
Baza subiectiva a acestui domeniu deriva din atentia deosebita acordata la vremea respectiva în întreaga lume, cavalerismului, un foarte complex cod de existenta si de comportament elevat, aplicat într-un decor romantic specific, motiv pentru care – prin însasi esenta sa – heraldica s-a dezvoltat, inclusiv cu o forta estetica de nestavilit, în existenta claselor nobiliare.
În mod special, francezii erau foarte apreciati pentru heraldica lor – o categorie larga ce cuprinde istoria si designul stemelor, precum si studiul arborilor genealogici, al devizelor (sau motto-urilor) si crestelor.
Desi vremurile steagurilor fluturânde si ale scuturilor cu creasta purtate de cavalerii aflati pe câmpul de lupta au trecut, heraldica a fost supranumita „stenografia istoriei” pentru capacitatea sa de a „spune” o poveste complexa într-o singura imagine, totodata temeinic documentata.
Istoria heraldicii a cuprins istoria sociala, creatia artistica, activitatea intelectuala si cultura materiala. Sigiliile si stemele, marci colective sau individuale din care s-au dezvoltat ulterior blazoanele si emblemele, au atins o maturitate la sfârsitul secolului al XIII-lea, iar dupa înca un veac au cunoscut efervescenta maxima, în special în vestul Europei, din Portugalia, Italia, Spania ori Franta, pâna în Scandinavia si Polonia.
Proliferarea semnelor si însemnelor explica de ce, în acelasi timp, în cartile manuscrise din perioada iluminista, heraldica si emblemele sunt prezente peste tot, uneori chiar ostentativ, sub forma explicita a unor obiecte pictate!
Aceasta prezenta s-a manifestat la început sub forma unor scuturi armorate pictate pe pagina (acea fata a scutului expusa direct catre privitor), singure sau însotite de alte scuturi, mai mici. Ele mai puteau fi pictate în partea de sus, în cea de jos, în cele patru colturi ale aceleiasi pagini; sau chiar pe margini, în chenare, în initiale sau chiar „îmbracate” în text, apoi sub forma unor embleme izolate, motto-uri, însemne reprezentate cu litere ornamentate sau pictate în decorul marginilor, în ornamente labirintice, în frunzis abundent sau sustinute de figurine grotesti, de diferite personaje sau chiar de animale heraldice reale (leu, cal, acvila, câine, bour s.a.).
Sustinerea respectiva a fost înlocuita în personalizarea simbolica, însa ceva mai explicita, sub forma de cuvinte si expresii înscrise deasupra sau dedesubtul scuturilor, singure în partea de sus a unui folio sau repetate în capul fiecarei pagini, ca un titlu continuu.
Regulile privind culorile, formele, amplasamentele, imaginile suplimentare, organizarea si stilul erau furnizate în diagrame precise. Fiecare componenta a unei steme era selectata în mod deliberat, conform acestor traditii consacrate. Erau furnizate exemple vii în culori stralucitoare, unele dintre ele fiind accentuate cu vopsea aurie si argintie.
Figurile si modelele heraldice sunt folosite în multe feluri: gravate pe argint si placa, sculptate în lemn sau cioplite în piatra, brodate pe robe civile si ecleziastice, în relief pe piele, pictate, emailate sau incizate pe monumente, în interior si în exterior. În prezent, sunt folosite în sute de feluri în viata moderna de fiecare zi.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii