Ne putem imagina ca omul, a cautat întotdeauna un „petic pamântesc” care sa îi aduca aminte de tarâmul miraculos al tuturor începuturilor.
Si poate ca, fiecare dintre noi îl descopera la un moment dat, dar pentru unii oameni, „coltul de rai” ar putea fi micul sat Altomonte, din provincia calabreza Cosenza, Italia, o bijuterie cuibarita delicat si magic pe un deal.
Un sat… select!
Un piept de deal semet, asezat în calea timpului însusi, deapana povestea de piatra si vazduh a unei lumi ancestrale, care va fi fost cândva sarutata de vesnicie. Altomonte este unul dintre acele sate care transmit adevarata identitate si esenta a Calabriei.
Alcatuirea sa compacta, cu acoperisurile din piatra si cu Biserica Santa Maria della Consolazione din centru, demonstreaza ca aceasta asezare a crescut în jurul propriei sale istorii. Cine se afla în zona Pollino, printre dealuri, poate simti o anume mângâiere prieteneasca venita dinspre plantatiile de maslini si câmpurile care sunt si în prezent cultivate la fel ca odinioara.
Aici, nimeni nu pare sa se grabeasca: oamenii se saluta pe strazi, magazinele sunt mici si de-a dreptul „intime”, iar timpul curge altfel decât în furnicarele citadine, odata cu undele râului Esaro, martor fara grai al unui destin colectiv suspendat între Evul Mediu si modernitate. Satul pastreaza atmosfera medievala, cu case vechi cu portaluri din piatra din secolele XVII-XIX, opera a mesterilor locali si numeroasele strazi înguste care se intersecteaza.
Nu întâmplator, aceasta comoara recunoscuta la nivel national face parte din Clubul „Cele mai frumoase sate din Italia”, ca si din asociatii precum „Bandiera Verde” si „Slow City”. De asemenea, Altomonte se mândreste si cu titlurile de „Orasul Pâinii” si „Orasul Lent”. O regiune de o frumusete pitoreasca incontestabila, unde poti sa te deconectezi cu adevarat si sa scapi de stresul si anxietatile vietii urbane.
O fratie „siameza”: istorie si arta
Fost domeniu al vechilor familii Sangineto si Sanseverino, satul si-a pastrat intacta structura medievala, pe care se afla Castelul Norman construit în secolul XII, apoi extins si renovat de mai multe ori. Viata asezarii se desfasoara în jurul pietei principale, care poarta numele faimosului filosof Tommaso Campanella si gazduieste reperele comunitatii: splendida Biserica Santa Maria della Consolazione, un exemplu magistral de arta gotico-angevina calabreza, care a înlocuit o capela normanda si? Manastirea Dominicana, care gazduieste Biblioteca si Muzeul Civic.
Acesta din urma etaleaza o colectie fascinanta de capodopere din secolul XIV, precum pictura lui Simone Martini cu Sfântul Ladislau, doua panouri ale scolii Giotto si altarul atribuit unui discipol al lui Solimena.
Alte locuri „ispititoare” care îsi propulseaza vizitatorii în trecut sunt Manastirea San Francesco di Paola si Muzeul Azzinari, situat în interiorul Torre Pallotta (un turn normand datând din 1050!), transformat într-o galerie de arta dedicata pictorului local Franco Azzinari.
Chiar în centru se afla treptele Teatrului Belluscio, inaugurat în 1988 odata cu prima editie a Festivalului „Doua Mari” si împodobit cu o serie de mozaicuri ce înfatiseaza scene din teatrul grecesc.
Impresia de liniste ancestrala transmi-sa astazi de tot ce înseamna Altomonte este doar ecoul nazuintelor de multe veacuri ale localnicilor, care au fost nevoiti sa faca fata multor vremuri potrivnice.
Ramasitele unei vile romane sunt primele dovezi ale prezentei unor oameni stabiliti pe malul râului Esaro, mentionat ca Balbia (presupusa denumire feniciana derivata din numele zeului Baal, care înseamna „domn” si „divinitate” sau „stapân” si „proprietar” de Pliniu cel Batrân pentru renumitul sau vin Balbino.
Din 1052 dateaza prima notificare a extinderii asezarii în epoca normanda, iar în 1065 satul este mentionat într-un document sub numele de Brahalla (din arabul „binecuvântarea lui Dumnezeu”), care s-a schimbat în 1337 în Altoflumen (care se traduce prin „râul înalt”), reflectând caracteristicile sale geografice), pentru a prelua ulterior numele definitiv de Altomonte – „muntele înalt”, la cererea reginei Giovanna a II-a a Neapolelui.
Chiar daca aceste evenimente decisive pentru satul calabrez arata ca timpul nu poate fi întors din albia lui, pe stradutele de piatra strajuite de zidurile cladirilor medievale el se dizolva în visare si în speranta ca „tarâmul fagaduintei” exista.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii