Cand spui Peter O’Toole spui actor total, spui teatru suta la suta, spui aventuri galante, controverse si, nu in ultimul rand, galoane de whisky. Sunt jaloanele intre care s-a desfasurat viata acestui remarcabil artist, aflat permanent in lumina reflectoarelor si in gura presei. Ajuns la varsta senectutii, „cel mai englez dintre irlandezi” asteapta o ultima confirmare a talentului sau – Oscarul, pentru care a fost nominalizat de opt ori, fara sa-i fi fost atribuit vreodata!
Savantul inimilor femeiesti
„Sunt inca in joc, n-am murit ca sa ma premiati onorific”, le spunea, mai in gluma, mai in serios, O’Toole celor care, acum patru ani, il propusesera pentru un premiu al Academiei, acordat pentru intreaga activitate. Si iata ca acum seniorul filmului britanic concureaza, cu mari sanse de succes, si la Oscarul „veritabil”, pentru cel mai bun actor in rol principal. Criticii spun ca jocul sau in filmul „Venus” este magnific si n-avem motive sa nu-i credem.
Peter O’Toole interpreteaza rolul unui actor mediocru, care, la batranete, ajunge sa aiba doar roluri de muribund si de personaje plapande, bolnavicioase. Dar amintirea tineretii aventuroase, cand era, cum se caracterizeaza el, „un savant al inimilor femeiesti” il bantuie si de aceea, atunci cand nepoata unui prieten de-al sau (interpretata stralucit de debutanta Jodie Whittaker) vine sa-l ingrijeasca, Maurice sfarseste prin a-i face curte si o cucereste prin farmecul sau aparte, prin citatele sale din Shakespeare si invitatiile la teatru.
„De altfel, trebuie sa recunoastem ca din toata generatia tinerilor furiosi ai anilor ’60 – O’Toole, Harris, Burton – el este de departe cel mai romantic”, afirma regizorul filmului, Roger Michell.
Ghinionist ca orice irlandez care se respecta
La 75 de ani, dupa o viata de excese, actorul spune ca nu regreta „nici o picatura”. Crescut intr-o Anglie ravasita de razboi, Peter O’Toole a visat, inca din tinerete, sa devina actor, dar pentru a-si procura bani pentru studii s-a angajat, cu ajutorul tenebroasei „Murphia”, Mafia irlandeza, la un ziar, ca reporter. Desi avea talent si un fler remarcabil in a gasi subiecte, meseria nu i-a placut.
„Nu voiam sa scriu, voiam sa se scrie despre mine”. L-a invatat din scoarta in scoarta pe Shakespeare si a tocit multi ani podelele teatrelor de provincie pana sa devina cunoscut. Afirmarea internationala i-a adus-o insa cinematograful. Si drept este ca un chip al sau nu putea trece neobservat. In tinerete, avea cei mai frumosi ochi albastri si actorul Noel Coward chiar ii spunea, la premiera filmului „Lawrence of Arabia”: „Daca ai fi fost nitel mai dragut, cred ca filmul ar fi trebuit sa se numeasca Florence of Arabia”.
Pana si carcotasii recunosc insa ca nu frumusetea fizica l-a facut sa devina ceea ce este, cum nu i-a facut nici pe Alain Delon ori Brad Pitt, ci talentul „cu carul” cu care muza Thalia l-a harazit… Ghinionist ca orice irlandez ce se respecta, Peter O’Toole a ratat insa toate Oscarurile pentru care a fost nominalizat, desi toata lumea recunoaste ca filmele respective sunt de referinta. Ne amintim de filme precum „Becket”, „Clasa conducatoare”, Adio, domnule Chips”, „Anul meu favorit”, „Leul in iarna”, „Cascadorul”, mentionatul „Lawrence”, dar si comedia „Cum sa furi un milion?”.
Pentru toate aceste filme, actorul a fost propus la Oscar, dar a avut nesansa sa candideze impotriva altor monstri sacri, precum Gregory Peck, Marlon Brando sau Robert de Niro, care i-au fost preferati.
Unde-s betiile de altadat’?
Acum, venerabilul irlandez asteapta cu sufletul la gura decizia criticilor si intre timp isi scrie de zor memoriile. Caci amintirile nu-i lipsesc acestui titan care a trait parca nu una, ci sapte vieti. Totul va fi scris acolo: casnicia de doua decenii cu actrita Sian Phillips, din care au rezultat doi copii, ori cea cu modelul Karen Brown, ce i-a daruit un baiat, numeroasele aventuri sentimentale si, desigur, chiolhanurile din tinerete.
Alaturi de Albert Finney, Laurence Harvey, Peter Finch, Richard Harris sau Richard Burton, O’Toole obisnuia sa bea cantitati industriale de alcool. Patima, specifica neamului sau, era sa-i fie fatala, acum 30 de ani, cand numai o minune l-a salvat. De atunci, bea numai la ocazii speciale, cand o face lata, in amintirea vremurilor de odinioara. „Practic, dintre toti cei din generatia mea, numai eu am ramas in viata. Si atunci cand beau, imi place sa ma gandesc ca o fac si pentru ei, chiar daca astfel ma imbat mai zdravan”, rade O’Toole.
GABRIEL TUDOR
Comentarii