Dupa cum se stie, Sahara este cel mai mare desert al planetei, extinzându-se spre sud, an de an, pe masura ce temperatura globala creste iar solul se erodeaza. Dar savantii au emis de multa vreme ipoteza ca odinioara acest imens pustiu era o intindere inverzita, plina de vegetatie luxurianta. Ipoteza care a primit, recent, o neasteptata confirmare, in urma unei descoperiri de senzatie.
Echipa de cercetatori de la Universitatea Chicago care a realizat descoperirea explora regiunea nordica a Nigerului, in cautare de fosile de dinozauri – de altfel liderul grupului, dr Paul Sereno, este unul dintre cei mai faimosi paleontologi din lume. Dar, de sub straturile de nisip de la Gobero au iesit, la un moment dat, nu uriasele oseminte ale titanilor Jurasicului ci scheletele unei femei si a doi copii, aflate pe un pat de flori – dovada in acest sens constituind-o particulele de polen gasite in mormânt! Scena care s-a relevat privirilor oamenilor de stiinta a fost emotionanta: cei doi copii aveau bratele intinse spre femeie – probabil mama lor – intr-un gest de eterna imbratisare. Unul dintre copii, o fetita, purta pe brat o bratara sculptata in os de hipopotam, animal ce nu traieste decât in conditii de vegetatie si umiditate abundente.
Desertul din mijlocul desertului
Extinderea sapaturilor a dus la descoperirea a zeci de morminte umane, ca si a unor oseminte de animale, pesti sau crocodili. „Oriunde intorceai privirea se vedeau oase apartinând unor animale care nu traiesc in desert. Atunci am inteles ca ne aflam in Sahara inverzita de odinioara, care a devenit pustiul de astazi din cauza unei modificari a orbitei Pamântului”, spune Sereno. Cimitirul, acoperit timp de mii de ani de vânturile fierbinti ale desertului se afla lânga locul unde, opineaza specialistii, exista odinioara, adica atunci când aici traiau oameni, un lac cu apa dulce.
Regiunea se numeste Gobero si se gaseste in desertul nigerian Tenere, un teritoriu ostil si salbatic, numit de tuaregii localnici „desertul din mijlocul desertului”. Dar o surpriza si mai mare a oferit-o analiza osemintelor scoase la iveala, dovedindu-se ca acestea apartineau a doua populatii distincte, care au trait in perioade cu clima umeda, având intre ele o epoca secetoasa. Primul grup, numit Kiffian, vâna animale salbatice cu sulite si pesti mari cu harpoane. Ei au colonizat regiunea in perioada cea mai fertila a Saharei, situata de arheologi cu circa 10.000 ani in urma.
Analiza scheletelor releva ca populatia Kiffian numara indivizi inalti de peste 180 cm si cu o constitutie fizica robusta. Al doilea grup a trait aici acum 4500 – 7000 ani. Membrii sai au fost numiti tenerieni, erau mai scunzi si aveau o economie mixta, bazata pe vânat, pescuit si cresterea vitelor. Mormintele gasite arata ca aceste populatii sahariene isi inhumau decedatii in pozitii rituale, dovada ca exista un cult al mortilor, impodobindu-i cu bijuterii realizate de obicei din oase de animale sau fildes.
Bioarheologul Chris Stojanowski, de la Universitatea Statului Arizona spune ca analiza oaselor populatiei de Kiffian demonstreaza ca mai ales barbatii acestei populatii aveau o musculatura extrem de bine dezvoltata, „ceea ce sugereaza ca oamenii consumau o cantitate insemnata de proteine si duceau o viata activa. Populatia de Kiffian avea, probabil, o stare buna de sanatate – ar fi fost dificil sa mentina un corp atât de inalt si de musculos fara o nutritie adecvata.
Si este evident ca actualul desert Sahara era pe atunci o regiune cu vegetatie abundenta, ce oferea posibilitatea unei alimentatii complete – atât fructe si radacini cât si carnea animalelor ucise, care se aflau aici din belsug. Dimpotriva, oasele tenerienilor dovedesc ca acestia aveau o hrana mai frugala, compusa probabil mai mult din pesti si grâne, semn ca majoritatea animalelor ale caror oseminte se regasesc in perioada Kiffian, precum girafe, antilope, elefanti, disparusera deja, in urma cu 5-6000 de ani.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii