Francisco Franco Bahamonde a fost un militar si om politic spaniol, sef de stat intre 1936 si 1947 si regent de facto al regatului Spaniei din 1947 si pana in 1975. Ca lider suprem, el a folosit titulatura Caudillo de Espana, por la gracia de Dios, insemnand „Conducator al Spaniei, prin gratia lui Dumnezeu”. In timpul regimului franchist, care a durat aproape patru decenii, trasaturile ideologice cele mai evidente au fost nationalismul, protectia integritatii tarii, in pofida tendintelor separatiste ale bascilor, catolicismul, anti-masoneria si pretuirea valorilor traditionale. Nascut in 1892, Franco s-a remarcat in timpul razboiului din Maroc, devenind, in 1926, cel mai tanar general din Europa. Conservator si nationalist convins, el s-a opus fractiunilor republicane, marxiste si anarhiste, venite la putere in 1936.
Asasinarea liderului conservator Jose Calvo Sotelo a fost folosita de Franco drept pretext pentru declansarea unei rebeliuni armate. Puciul impotriva Frontului Popular a esuat insa, dar Franco nu a abandonat lupta ci, ajutat de Germania nazista si Italia fascista, a declansat sangerosul razboi civil din Spania. Dupa incheierea acestui conflict, in aprilie 1939, Franco si-a mentinut controlul asupra tarii, impunand masuri severe: cenzura, coercitia, suprimarea brutala a dizidentilor, institutionalizarea torturii si inchiderea inamicilor politici in lagare de concentrare.
In perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial a ramas insa neutru (desi a incurajat tacit formarea Diviziei Albastre, formate din voluntari, ce a luptat pe Frontul de Est), ceea ce l-a salvat; dupa razboi, s-a apropiat de Statele Unite si, profitand de declansarea Razboiului Rece, s-a erijat intr-un luptator anticomunist inversunat, obtinand un sprijin puternic din partea americanilor – insusi presedintele Richard Nixon avea sa declare, la moartea dictatorului „Franco a fost un mare aliat si un prieten loial al Americii”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii