Vorbeam, intr-un numar trecut al revistei noastre, de capodopere ale artei cinematografice care, dintr-un motiv sau altul, au fost private de premiul Oscar. Un premiu foarte ravnit si identificat de foarte multi oameni cu rasplata suprema in materie de filme; acesti oameni considera ca Oscarul se acorda doar celor mai bune pelicule, celor mai buni actori, celor mai buni regizori, or istoria ultimelor decenii a demonstrat ca lucrurile nu stau chiar asa si ca a inceput sa conteze destul de mult si filmele „politically correct” si cele propagandistice – marturie stau chiar recentele Avatar si The Hurt Locker. Numerosi titani ai celei de-a saptea arte au fost privati astfel de Oscar si in randurile urmatoare ne-am propus sa vi-i prezentam pe cativa dintre ei.
Peter O’Toole
Actorul britanic a primit un Oscar onorific in 2003, cand electorii Academiei Americane de Film si-au dat seama probabil cat de multa vreme l-au nedreptatit pe acest titan al cinematografiei. Dar O’Toole nu a castigat niciodata un premiu Oscar „autentic”, desi a fost nominalizat de 7 ori – prima oara pentru Laurence al Arabiei pentru filmul omonim (1962), apoi pentru rolul Becket, in Henric II (1964), pentru rolul Henric II in Leul in iarna (1968), ca Arthur Chipping, in Adio, domnule Chips (1969), ca Jack Gurney, in Clasa conducatoare (1972), ca Eli Cross in Cascadorul, ca Alan Swann, in Anul meu favorit (1982), ca Maurice, in Venus (2006). S i daca mai adaugam ca prestigioasa publicatie Premiere Magazine considera interpretarea lui din Laurence al Arabiei drept cel mai bun rol jucat vreodata de vreun actor, nedreptatea pare si mai evidenta…
Cary Grant
Intruchiparea june primului american, chipesul actor a fost apreciat de Hitchcock (un alt monstru sacru lasat fara Oscar!), iubit de public, dar nu si de critici, intrucat, desi nominalizat de doua ori la Oscar, nu a castigat niciodata: in 1941, ca Roger Adams, in Penny Serenade, a pierdut in fata lui Gary Cooper, iar in 1944, ca Ernie Mott, in Inima singuratica, a pierdut in fata lui Bing Crosby. Pentru rolurile exceptionale din La nord prin nord-vest si Sa prinzi un hot el n-a fost nici macar nominalizat…
Leonardo di Caprio
Multi il considera cel mai bun actor al tinerei generatii de la Hollywood. Critica pare mai reticenta si asteapta probabil ca Leonardo sa se mai maturizeze – desi el se apropie de 40 de ani. In mai toate rolurile sale, a incantat, si a fost nominalizat pentru Arnie Grape, in Ce mananca Arnie Grape (1993), Howard Hughes, in Aviatorul (2004) si Danny Archer, in Blood Diamond (2006).
Albert Finney
Debutand in anii ’60, ca reprezentant de seama al „tinerilor furiosi” din cinematografia britanica, alaturi de Richard Harris, Richard Burton sau Peter O’Toole, „aristocraticul” Finney n-a fost pe placul Academiei Americane de Film, cea sub a carei egida se decerneaza Oscarurile. A castigat, e drept, numeroase premii Emmy si Globuri de Aur, dar niciodata statueta „unchiului Oscar”. In 1963, a jucat in Tom Jones, rolul omonim, dar a pierdut in favoarea lui Sidney Poitier, in 1974 a fost Hercule Poirot, in Crima din Orient Expres, pierzand in fata lui Art Carney, in 1983 a fost Sir in The Dresser, iar in 1984 a fost Geoffrey Firmin in Under the Volcano.
Oscar Welles
Ca si O’Toole, el a primit un Oscar onorific, in 1971, desi capodopera sa, Cetateanul Kane, a fost trecuta cu vederea. In 1942, acest film a avut trei nominalizari – la cel mai bun scenariu, cel mai bun actor si cel mai bun regizor – Oscar Welles, fara insa ca scortosii critici sa-i acorde vreunul. Recunoasterea a venit in ultimii ani, cand mai toate clasamentele de specialitate, in Statele Unite sau Europa, l-au situat pe Citizen Kane in fruntea lor, ca fiind cel mai bun film realizat vreodata.
Greta Garbo
Sfinxul suedez n-a reusit nici ea sa cucereasca inimile criticilor americani, desi spectatorii o divinizau. In 1930, ea fost nominalizata de doua ori, pentru rolurile din Anna Christie si Romance, dar a pierdut in favoarea americancei Norma Shearer. A fost nominalizata din nou, pentru Camille (1937) si in 1939, pentru Ninotchka. Abia in 1955 a primit un Oscar onorific, pentru „aparitiile sale luminoase si de neuitat”. O recunoastere tardiva si saraca pentru un talent imens…
Richard Burton
Nominalizat de sase ori la categoria „cel mai bun actor” si o data la „cel mai bun actor in rol secundar”, Richard Burton n-a fost niciodata recompensat cu vreun Oscar. Din 1982, el si O’Toole, partenerul din Becket, au detinut recordul pentru cele mai multe nominalizari masculine, fara castig – ambii au fost nominalizati, intr-un rand, pentru acelasi film – Becket. Dar O’Toole a depasit recordul in 2006, cu rolul din Venus, desi a primit, cum spuneam, un Oscar onorific in 2003.
Tom Cruise
Succesul de public nu i-a adus pana acum si rasplata asteptata, desi, pe langa filme de actiune, precum Misiune imposibila, fostul sot al lui Nicole Kidman si actualul sot al lui Katie Holmes a avut si cateva roluri magistrale. In 1989 a fost Ron Ko-vic, in Nascut pe 4 iulie, dar a pierdut in fata lui Daniel Day-Lewis, iar in 1996 a fost Jerry Maguire, in filmul omonim, pierzand in favoarea lui Geoffrey Rush.
GABRIEL TUDOR
Comentarii