Desi a fost al doilea conflict ce-i opunea englezilor pe localnicii de origine olandeza din Africa de Sud, cunoscuti sub denumirea de buri, razboiul inceput la 11 octombrie 1899 a ramas in istorie drept „razboiul bur”, fiind cel mai lung si mai sangeros duel dintre taberele implicate. Debutul conflictului s-a datorat dorintei Imperiului Britanic de a cuceri statele bure Transvaal si Orange, pentru a pune mana pe resursele imense de aici (in special pe minele de diamante si de aur sud-africane).
De altfel, marul discordiei l-a reprezentat tocmai tentativa colonistilor englezi de a cuceri aurul burilor, fermierii de origine olandeza stapani ai acestor pamanturi. Presedintele bur Kruger a cerut imperios guvernului britanic sa inceteze provocarile si, cand acesta a refuzat sa-si retraga trupele, burii au declarat razboi.
A fost un conflict inegal, englezii surclasandu-i numeric pe adversarii lor. Acestia au compensat insa inferioritatea prin razboiul de gherila pe care l-au dus si care a decimat trupele britanice. Ca riposta, comandantul britanic, lordul Kitchener, un individ care in zilele noastre ar fi fost cu siguranta condamnat pentru crime de razboi, a ordonat executarea tuturor prizonierilor si a celor banuiti ca-i ajuta pe „rebeli”, fara judecata, ca si distrugerea fermelor bure. Masacrul care a urmat a rapit zeci de mii de vieti.
Opinia publica mondiala era oripilata si insusi Lloyd George, viitorul premier britanic, va declara in Parlament: „Nu este un razboi impotriva barbatilor, ci impotriva femeilor si copiilor.” Dar Kitchener nu s-a sinchisit, ci a continuat politica de exterminare, inchizand in lagare 116.000 de buri (un sfert din populatia tarii), dintre care o mare parte au murit de inanitie si tifos. La 31 mai 1902, burii au capitulat iar Transvaal si Orange au devenit colonii britanice. In ciuda succesului, acesta a fost cel mai lung, mai sangeros si mai umilitor razboi purtat de Imperiul Britanic, intre conflictul cu Napoleon si primul razboi mondial.
GABRIEL TUDOR
Comentarii