Finele evului mediu a insemnat, pentru peninsula italica, un aproape continuu sir de razboaie, desfasurate intre 1494 si 1559, intre marile puteri ale Europei de atunci – Imperiul „unde soarele nu apunea niciodata” al lui Carol Quintul si Franta, ambele combatante având alaturi, dupa circumstante, micile formatiuni statale italienesti, precum Venetia, Genova sau Milan, dar si alte state, precum, in cazul bataliei de la Marignano, Confederatia Cantoanelor Elvetiene. In 1512, acestea preluasera controlul asupra ducatului Milan, teritoriu vizat insa si de francezi.
In urma bataliei de la Marignano, trupele lui Francisc I au invins mercenarii elvetieni, impunând iar dominatia franceza asupra Milanului, pentru urmatoarele decenii. A fost una dintre cele mai sângeroase si mai lungi batalii ale epocii, durând aproape 24 ore. Elvetienii au luptat cu curaj si soarta luptei a fost decisa abia a doua zi dimineata, de aparitia unui escadron de cavalerie comandat de condotierul venetian Bartolomeo d'Alviano.
Acesta primise, cu doar câteva ore inainte, suma de 50.000 ducati din partea regelui Frantei si fusese astfel „convins” sa participe la batalie. Batalia de la Marignano a consfintit definitiv superioritatea artileriei franceze asupra formatiunilor de halebardieri elvetieni, adevarate falange medievale, neinvinsi pâna atunci pe câmpurile de bataie. Totusi, brutalitatea dovedita de francezi, in urma acestei lupte, a dus la o focalizare a fortelor italiene impotriva „tiraniei” lui Francisc, atitudine de care a profitat un suveran poate la fel de tiran, dar cu mai multa diplomatie – Carol Quintul.
GABRIEL TUDOR
Comentarii