La 3 aprilie 1922 s-a produs un eveniment cu profunde consecinte in istoria URSS si a Europei in general: Lenin (care era seful guvernului sovietic), cu ajutorul lui Lev Kamenev (mare om politic in Consiliul Comisarilor Poporului) il numeste pe Iosif Stalin secretar general al Partidului Comunist Sovietic. Stalin va detine aceasta functie pana in 1952, iar cand a decedat, la 5 martie 1953, era presedintele Consiliului de Ministri (el necedand puterea decat prin moarte).
Circumstantele in care Lenin a luat acea decizie erau favorabile lui Stalin. El fusese organizatorul invaziei Georgiei (martie 1921), unde s-a instalat un guvern bolsevic si acea tara a devenit o republica sovietica. Implicarea lui Stalin (el insusi georgian) nu era privita foarte bine la Moscova, dar cu toate acestea Lenin avea incredere in el, in comparatie cu ceilalti aspiranti la conducerea Partidului Comunist. Se poate spune ca Stalin a avut noroc cu aceasta numire din aprilie, caci in mai acelasi an Lenin sufera primul atac cerebral (din cele trei) si ulterior se retrage la Gorki (10 kilometri de Moscova). Legatura cu liderii sovietici o tinea prin Stalin, care-l vizita deseori.
In acea perioada Lenin si-a modificat parerea despre rolul pe care ar trebui sa-l detina Stalin in URSS si a scris un testament defavorabil pentru liderul partidului. Insa in lupta pentru putere, pana la moartea lui Lenin (1924) si dupa aceea, Stalin s-a unit cu Zinoviev si Kamenev pentru a nu se da citire publica (la Congresul XII din 1923) si pentru a-l tine departe de conducere pe Trotky… Dupa cum se stie, Stalin a stiut sa-si elimine toti adversarii, sa-si insuseasca puteri politice si militare tot mai cuprinzatoare, astfel incat a ajuns in situatia de a nu se mai sfatui decat formal cu cei din jur.
O consecinta aparte a numirii lui Stalin ca lider de partid a fost elaborarea unui cult al personalitatii de dimensiuni fabuloase. Porecle precum „Corifeu al Stiintelor”, „Geniu Stralucitor al Umanitatii”, „Gradinarul Fericirii Umane” au caracterizat lunga sa perioada de „domnie”. Dar in 1956, Nikita Hrusciov a criticat abuzurile lui Stalin, considerandu-le „inadmisibile” si „in afara marxism-leninismului”.
PAUL IOAN
Comentarii