Poate unul dintre singurele avantaje ale „razboiului rece” desfasurat intre Statele Unite si Uniunea Sovietica l-a reprezentat cursa pentru cucerirea spatiului cosmic, ceea ce a facut ca progresul tehnologic sa cunoasca o dezvoltare uluitoare. In acest duel la distanta, primii care au „punctat” au fost sovieticii, prin reusita lansare, in octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1.
Satelitul era destinat sa-i ajute pe savanti la identificarea densitatii straturilor inalte ale atmosferei si la stabilirea distributiei semnalelor radio in ionosfera. Avea dimensiuni liliputane fata de rachetele ce pleaca astazi sa cucereasca spatiul, fiind o sfera cu diametrul de doar 58,5 cm, prevazuta cu doua antene lungi de 2,9 m.
Lansat de la poligonul Tyuratam (actualmente cosmodromul Baikonur), Sputnik a calatorit, in jurul planetei noastre cu o viteza de 29.000 km/ora si a emis incontinuu semnale radio care au fost receptionate de radiogoniometristii si operatorii radar de pe intregul mapamond. Semnalele au incetat dupa 22 de zile, atunci cand bateriile dispozitivului s-au consumat; dar Sputnik a continuat sa pluteasca in deriva, la 250 km altitudine, pana cand, iesind de pe orbita, a ars la reintrarea in atmosfera terestra, pe 4 ianuarie 1958, potrivit versiunii sovietice.
Americanii sustin, dimpotriva, ca satelitul s-ar fi prabusit pe 8 decembrie 1957, in curtea unui fermier din California, aducand drept proba si mostre ale obiectului metalic gasit de acesta. Nici pana astazi, adevarul nu a fost stabilit. Oricum, este clar ca, pe parcursul evolutiei sale, Sputnik a strabatut cel putin 60 milioane kilometri in jurul Pamantului. Primul Sputnik a fost urmat de alte doua misiuni similare – Sputnik 2, care a transportat primul mamifer in cosmos, catelusa Laika, si Sputnik 3, un veritabil laborator de fizica zburator.
GABRIEL TUDOR
Comentarii