Una dintre cele mai carismatice personalitati ale ultimului secol, Iosif Broz Tito si-a legat numele mai intai de Comitern, al carui cofondator a fost, apoi de infiintarea miscarii de partizani din Iugoslavia si, in fine, de crearea statului iugoslav postbelic pe care l-a condus cu abilitate timp de aproape patru decenii. Sustinator al ideii de „comunism national” sau „titoism”, dupa Al Doilea Razboi Mondial a intrat in conflict deschis cu Stalin, desi fusese cel mai de incredere prieten al dictatorului sovietic. Principal initiator al Miscarii de Nealiniere, al carei prim presedinte a fost, a sustinut o politica echilibrata, osciland intre cele doua blocuri politice, comunist si capitalist si transformand Iugoslavia in cel mai liberal stat comunist al Europei.
Pe 7 aprilie 1963, Iugoslavia a devenit oficial „republica federativa socialista”, consfintindu-se astfel sistemul gandit de Tito – „cinci popoare, o singura natiune”, sistem care se va dovedi insa falimentar dupa moartea lui. In aceeasi zi, Tito a fost ales prim presedinte al Iugoslaviei, inaugurand principiul „conducerii prin rotatie”, in care presedinte al statului iugoslav era numit, pentru o perioada determinata, un lider al fiecarei republici componente. A urmat o remarcabila liberalizare, culminand cu deschiderea granitelor cu Occidentul si abolirea sistemului de vize pentru cetatenii iugoslavi. Dar Tito, un fanatic al ideii de unitate nationala, nu a acceptat „deviatiile” nationalistilor croati si n-a ezitat sa suprime miscarile nationaliste din republicile iugoslave, mai ales asa-numita Primavara Croata.
Tot mai batran si bolnav, a fost internat, in ianuarie 1980, in Centrul Medical Liubljana
(astazi in Slovenia), unde i s-a amputat piciorul stang, din cauza unei arterite. Dar cangrena era deja raspandita in organism si venerabilul sef de stat, in varsta de 87 de ani, a murit pe 4 mai 1980, la funeraliile sale asistand lideri de stat din 128 de tari ale lumii.
GABRIEL TUDOR
Comentarii