Povestile si basmele populare au reprezentat o mina de aur pentru producatorii de la Hollywood – de la Alba ca Zapada a lui Walt Disney pana la actualele pelicule realizate de studiourile Pixar. Dar aceste povesti, devenite superbe desene animate, ce au incantat copilaria multor generatii, i-au inspirat chiar si pe regizorii filmelor artistice. Desi, este adevarat, ei se adreseaza nu prichindeilor, ci adultilor, abordand tematica narativa intr-un cu totul alt registru… Ce se intampla cand basmul cu Scufita Rosie se transforma intr-un thriller cu varcolaci? Nu va ramane decat sa aflati singur, vazand filmul omonim, care ruleaza si pe ecranele romanesti.
Lupul devine varcolac
Filmul regizat de Catherine Hardwicke – deja o celebritate pentru fanii peliculelor horror, dupa ce a realizat Twilight – are ca punct de plecare faimosul basm al lui Charles Perrault, dar este transformat intr-o poveste mult mai complexa, in mod clar deloc destinata celor mici. Bazandu-se pe scenariul lui David Johnson (autor al scenariului la un alt thriller apreciat, Orfanul), Hardwicke reuseste sa creeze o atmosfera apasatoare, tensionata, construind un film ce este inteles in mod diferit de categoriile de cinefili, in functie de cultura si gradul lor de perceptie. Personajul principal – Scufita Rosie, asadar – este Valerie (Amanda Seyfried), o tanara plina de viata ce locuieste intr-un sat izolat, in munti. Indragostita de Peter (Shiloh Fernandez), un taietor de lemne alaturi de care a copilarit, ea nu-si poate indeplini dorinta de a deveni sotia acestuia, pentru ca mama ei are alte planuri: ea doreste sa o marite cu Henry (Max Irons), fiul unui fierar bogat.
O atmosfera de intrigi amoroase se tese pe un fundal lugubru: un urias lup face ravagii prin sat, de ani de zile, iar localnicii ajung la un bizar compromis cu fiara, lasandu-i la fiecare Luna plina un animal drept jertfa, in padure, spre a-i cruta pe oameni. La un moment dat insa, fiara pretinde o victima umana, nimeni alta decat sora Valeriei, care tocmai avusese un conflict cu ursuzul Henry. Preotul satului il roaga pe un renumit exorcist, parintele Solomon (Gary Oldman), care recunoaste imediat fiara ca fiind nu un simplu lup, ci un varcolac. Astfel se declanseaza o atmosfera de suspiciune in sat, in conditiile in care oricine poate fi temutul monstru.
Intre superstitie si bigotism religios
Avem de-a face cu o poveste complexa, care exploreaza, dincolo de filonul propriu-zis, si alte problematici, precum mariajul lipsit de iubire, autoritatea opresiva a parintilor si, nu in ultimul rand, limitele libertatii: scena cand parintele Solomon anunta ca locuinta fiecarui taran va fi scotocita in incercarea de a gasi indicii privind existenta varcolacului este o aluzie transparenta la incalcarea actuala a drepturilor cetatenesti in numele spaimei de „lupul terorist”… Vestigiile clasicei povesti sunt totusi pastrate: bunica Valeriei (intrepretata de Julie Christie) ii tese o scufita si o manta rosie, prilej de critica din partea intransigentului parinte Solomon, care o admonesteaza ca a imbracat „vesmantul unei tarfe”. Dar, dincolo de poveste, regizoarea reuseste sa recladeasca atmosfera specifica unui sat medieval, in care oamenii sunt supusi celor doua elemente fundamentale ale epocii: pe de o parte superstitia, reprezentata de spaima in varcolac, pe de alta bigotismul religios, incarnat in la fel de temutul parinte Solomon.
Hardwicke reuseste de minune sa transpuna pe ecran acest climat de spaime, faurind cu migala o lume fantastica si apeland din plin la efecte speciale si la jocuri de lumini si umbre. De asemenea, filonul politist al productiei este exploatat cu abilitate, Valerie si ceilalti consateni transformandu-se in detectivi, spre a afla cine dintre ei se ascunde de fapt in blana varcolacului. Ar putea fi Peter, ar putea fi viitorul sot al Valeriei, Henry, ar putea fi chiar misterioasa ei bunica, care locuieste singura in padure, la marginea satului. Solomon vede in depistarea vinovatului o indatorire religioasa si nu pierde prilejul de a-i invinovati pe sateni ca ar fi instigat, prin pacatele lor, aparitia fiarei.
Suspansul isi pierde suflul…
Fanatismul lui religios il face sa adopte masuri extreme si salvatorul se transforma astfel in inchizitor, preotul aruncandu-i pe suspecti intr-un fel de cuptor, de forma unui elefant metalic, unde-i tortureaza spre a obtine de la ei informatii legate de varcolac. Julie Christie nu este cu siguranta in cea mai buna zi a ei, ca sa spunem astfel – de altfel si aparitia ei scenica este mai degraba minora – dar Gary Oldman face un rol de exceptie, reusind sa fascineze si in acelasi timp sa inspaimante, prin felul cum isi joaca dificilul personaj. Trebuie remarcat ca, pornind de la o poveste veche de aproape doua secole (si cu radacini mult mai adanci) regizoarea Catherine Hardwicke reuseste sa faca o poveste actuala. Ea aduce pe ecran atmosfera de paranoia din The Village, acuzatiile din Creuzetul lui Arthur Miller, teroarea fara chip din Psycho si tensiunea sexuala din Twilight, precedentul ei film.
Criticii au obiectat ca, in ciuda peisajelor fascinante – pelicula a fost turnata in muntii din nord-vestul Canadei – filmului ii lipseste totusi coeziunea, linia epica fiind imperfecta si punctata de momente care demonteaza, in mod cu totul inutil si chiar contraproductiv un crescendo al spaimei, initial perfect realizat. Ceva ce nu s-ar fi intamplat, afirma ei, daca la timona filmului s-ar fi aflat un personaj de anvergura lui Tim Burton, maestrul incontestabil al thrillerurilor horror. Chiar si asa, Scufita Rosie ramane o pelicula agreabila, mai ales pentru tinerii fani ai genului inaugurat de Twilight si de alte filme cu vampiri iubareti…
GABRIEL TUDOR
Comentarii