Mehmed al IV-lea (2 ianuarie 1642 – 6 ianuarie 1693), a fost sultan al Imperiului Otoman între 1648 si 1687. Nascut la Palatul Topkapi, Constantinopol, în 1642, Mehmed a fost fiul sultanului Ibrahim (a domnit între 1640 si 1648) si al Turhan Sultan, o concubina de origine rusa.
La scurt timp dupa nasterea sa, tatal si mama sa s-au certat, iar Ibrahim a fost atât de furios încât l-a smuls pe Mehmed din bratele mamei si l-a aruncat într-o cisterna. Mehmed a fost salvat de servitorii haremului. Cu toate acestea, a ramas cu o cicatrice pe cap pe viata. Mehmed a urcat pe tron în 1648, la vârsta de 6 ani, într-o perioada foarte volatila pentru dinastia otomana.
Kösem Sultan, bunica si regenta lui Mehmed, a fost, la putina vreme dupa aceea, suspectata ca îi sustinea pe rebeli si complota pentru a-l otravi pe sultan si a-l înlocui cu fratele sau vitreg mai tânar, Suleiman. Ca urmare, Mehmed a fost de acord sa semneze condamnarea la moarte a bunicii sale în septembrie 1651.
De la o vârsta frageda sultanul a dezvoltat un interes deosebit pentru vânatoare, fapt pentru care este cunoscut sub numele de avci („Vânatorul”). Vazând dezinteresul fiului ei pentru problemele guvernarii, mama lui Mehmed i-a acordat lui Köprülü Mehmed Pasa puteri executive depline în calitate de Mare Vizir. Köprülü a preluat functia la 14 septembrie 1656.
Mehmed al IV-lea a prezidat epoca Köprülü, o perioada extrem de stabila a istoriei otomane. Pe 12 septembrie 1683, austriecii si aliatii lor polono-lituanieni condusi de regele Ioan al III-lea Sobieski au câstigat batalia de la Viena cu un atac devastator pe flanc, condus de cavaleria poloneza a lui Sobieski, iar turcii s-au retras în Ungaria. Acesta a fost doar începutul unui conflict mai amplu, deoarece armatele Ligii Sfinte si-au început campania de succes pentru a-i împinge pe otomani înapoi în Balcani.
La 8 noiembrie 1687, sultanul Mehmed a fost detronat de fortele combinate ale ienicerilor si ale sekbanilor comandate de Osman Pasa. Mehmed a fost apoi întemnitat în Palatul Topkapi. Totusi, i s-a permis sa iasa din când în când, el murind în Palatul Edirne în 1693.
GABRIEL TUDOR
Comentarii