Umberto al II-lea (15 septembrie 1904 – 18 martie 1983) a fost ultimul rege al Italiei. Domnia lui a durat doar 34 de zile, de la 9 mai 1946 pâna la depunerea sa oficiala, la 12 iunie 1946, desi era seful de facto al statului din 1944.
Datorita scurtei sale domnii, a fost supranumit Regele de mai (în italiana: re di maggio). Umberto a fost singurul fiu dintre cei cinci copii ai lui Victor Emanuel al III-lea al Italiei si ai Elenei de Muntenegru.
Ca mostenitor aparent al tronului, a primit o educatie militara obisnuita si a urmat ulterior o cariera militara. A comandat un grup de armata în timpul scurtei invazii italiene în Franta, cu putin timp înainte de capitularea Frantei. În 1942, a fost promovat la rangul de maresal al Italiei, dar în rest a fost inactiv în calitate de comandant de armata în cea mai mare parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Umberto s-a întors împotriva razboiului în urma înfrângerilor italiene de la Stalingrad si El Alamein si a sprijinit tacit înlaturarea de la putere a lui Benito Mussolini. În 1944, Victor Emmanuel, compromis de asocierea sa cu fascismul italian si disperat sa repare imaginea monarhiei, i-a transferat majoritatea puterilor sale lui Umberto.
Mai târziu, în 1944, si-a transferat fiului sau toate puterile ramase si l-a numit locotenent general (Luogotenente) al regatului, desi el si-a pastrat titlul de rege. În timp ce tara se pregatea pentru referendumul institutional italian din 1946 privind continuarea monarhiei italiene, Victor Emanuel a abdicat de la tron în favoarea lui Umberto, în speranta ca plecarea sa ar putea consolida monarhia.
Biserica Catolica a considerat ca pastrarea monarhiei era cea mai buna modalitate de a tine stânga italiana departe de putere, iar în timpul campaniei pentru referendum preotii catolici si-au folosit amvoanele pentru a avertiza ca „toate durerile iadului” erau rezervate celor care votau pentru republica.
Totusi la referendumul din iunie 1946, majoritatea alegatorilor (54%) s-au pronuntat pentru abolirea monarhiei, iar Italia a fost declarata republica câteva zile mai târziu. Umberto a parasit tara; lui si altor membri de sex masculin ai Casei de Savoia li s-a interzis sa se mai întoarca vreodata în Italia. Si-a trait restul vietii în exil la Cascais, pe Riviera portugheza. A murit la Spitalul Cantonal din Geneva, în 1983.
GABRIEL TUDOR
Comentarii