Exact în momentul în care filmul de desene animate începe sa recâstige teren în cea de-a VII-a arta, festivaluri de traditie înscriindu-le în competitiile lor si acordându-le marile trofee, unul dintre cele mai mari nume ale „cartoon”-ului mondial a încetat din viata. E vorba de Chuck Jones, creatorul unei celebre suite de personaje: Bugs Bunny – iepurasul cel rautacios si ambitios, dar paradoxal simbol al campionului; Daffy Duck – ratoiul cel artagos si neîndemânatic, victima a propriei sale tâfne; Elmer – vânatorul cel prost si adesea pacalit; Porky – porcul cel nefericit în iubire si totusi transformat în erou popular al Americii; cuplul infernal, exploziv si imposibil, format din Bip-Bip – pasarea care zboara cu viteza unei navete spatiale – si Coiot – un geniu neînteles si ridicol; Pepe – dihorul care se vrea a fi prototipul eternului amant francez, respingator însa datorita mirosului pe care îl emana, personaj inspirat de Maurice Chevalier.
Exact în momentul în care filmul de desene animate începe sa recâstige teren în cea de-a VII-a arta, festivaluri de traditie înscriindu-le în competitiile lor si acordându-le marile trofee, unul dintre cele mai mari nume ale „cartoon”-ului mondial a încetat din viata. E vorba de Chuck Jones, creatorul unei celebre suite de personaje: Bugs Bunny – iepurasul cel rautacios si ambitios, dar paradoxal simbol al campionului; Daffy Duck – ratoiul cel artagos si neîndemânatic, victima a propriei sale tâfne; Elmer – vânatorul cel prost si adesea pacalit; Porky – porcul cel nefericit în iubire si totusi transformat în erou popular al Americii; cuplul infernal, exploziv si imposibil, format din Bip-Bip – pasarea care zboara cu viteza unei navete spatiale – si Coiot – un geniu neînteles si ridicol; Pepe – dihorul care se vrea a fi prototipul eternului amant francez, respingator însa datorita mirosului pe care îl emana, personaj inspirat de Maurice Chevalier…
Toate aceste creaturi devenite staruri mondiale au intrat nu de putine ori în competitie cu alte prestigioase „vedete animate”, cum ar fi, bunaoara, cel mai puternic si popular personaj al secolului XX – Mickey Mouse (creat de regele animatiei, Walt Disney), inegalabil amestec antropomorfic de inocenta, ironie, cinism, aroganta, narcisism, adica un demon din perspectiva lui Elmer, un rival pentru Daffy, dar… o emblema pentru studiourile Warner Bros., unde Chuck Jones a lucrat timp de trei decenii. Desi pare incredibil, unele din sondajele „la vârf”, atât de îndragite de americani, au surclasat uneori personajele lui Chuck Jones celor realizate de Disney – adica Mickey Mouse, Donald Duck, Goofy, Pluto etc.
Mort la vârsta de 90 de ani, Chuck Jones a contribuit, de-a lungul celor 60 de ani de cariera, la realizarea a peste 300 de desene animate. Este detinatorul a trei Oscaruri („Frigid Hare”; „So Much For So Little”, ambele realizate în 1949, si scurt metrajul „The Dot and the Line”, realizat în 1965) si a unuia suplimentar, pentru întreaga sa cariera. Considerat o capodopera a genului abstract, filmului „The Dot And The Line” i s-a conferit si un Palme d’Or. Rolul lui Chuck Jones în cinematografie este în asemenea masura recunoscut încât doua dintre creatiile sale sunt deja înscrise în National Film Registry: „What’s Opera, Doc?” (1957) si „Duck Amuck” (1953). Se poate spune ca pentru Chuck Jones anii ’50 au fost cei mai buni din cariera sa, gratie colaborarii cu scenaristul Michael Maltese.
Prin „adoptie”, Chuck Jones a contribuit de asemenea la promovarea unui alt cuplu de personaje animate extrem de populare în întreaga lume: Tom si Jerry (parintii lor reali fiind William Hanna si Joseph Barbera) si asta pentru ca a colaborat (din punct de vedere artistic si al scenariului) la realizarea celor mai suculente episoade. Unul dintre meritele sale unanim recunoscute consta în accelerarea miscarii personajelor, în viteza pe care o imprima actiunii.
Psihologic vorbind, este interesant de vazut cum trasaturile negative ale personajelor create de Chuck Jones, ca si cruzimea aventurilor în care ele se antreneaza se estompeaza în memoria publicului care dovedeste o sincera si vie afectiune fata de faimosii eroi ai desenelor animate imaginate de parintele lor. Delirul inventiv al Coiotului, lenea si rautatile iepurasului, actiunile absolut imprevizibile ale ratoiului, tertipurile soriceilor… sunt percepute doar ca „ingrediente” comice si dramaturgice, care se lipesc neconditionat de suflet.
Dar, dincolo de orice interpretari, surpriza consta în declaratiile repetate ale parintelui personajelor ramase acum orfane, care spune ca atunci când desena si compunea personalitatea „copiilor” sai era doar un simplu prizonier al propriului simt al umorului care simtea nevoia acuta sa se exprime: „Aceste desene animate n-au foat create pentru copii si cu atât mai putin pentru adulti. Erau facute doar pentru mine.”
Cât adevar ascund filmele cu mafioti
Deoarece mafia a operat în mod traditional în mare parte în umbra,...
Comentarii