Daca in filmele romanesti, in general, politistii sunt mai mult… militieni (vezi celebrul caz „Garcea”), in cele realizate la Hollywood ei sunt cel mai adesea cavaleri fara teama si prihana, dar cu chipiu si insigna. Si nu de putine ori, ei lupta nu doar cu raufacatorii, ci si cu propriii sefi, prinsi in plasa unor interese obscure. In randurile urmatoare va propunem un top al celor mai vestiti justitiari in uniforma, asa cum au fost ei portretizati pe micul sau marele ecran.
Martin Riggs – „Arma mortala” (1987)
Cu o coloana sonora semnata de Eric Clapton, „Arma mortala” este unul dintre cele mai indragite filme de actiune din toate timpurile, motiv pentru care a si avut deja trei continuari. De departe cea mai de succes ramane prima serie, care a fost cel mai vizionat film al anului 1987, cu incasari de peste 65 de milioane de dolari. Personajul principal este Martin Riggs (interpretat de Mel Gibson), un politist care, dupa moartea sotiei, se dedica total luptei contra criminalitatii, fara sa-i pese de primejdii si consecinte. El intra in conflict cu un personaj diabolic, numit „Generalul” si, dupa multe aventuri, impuscaturi, urmariri si torturi, reuseste sa-i vina de hac. Alaturi de Mel Gibson evolueaza Danny Glover, in rolul lui Roger Murtaugh, un familist convins care, desi indrageste meseria de politist, regreta mereu ca n-a devenit doctor. Cei doi ii infrunta pe „baietii rai” nu doar cu indrazneala, ci si cu mult umor, o calitate, sa recunoastem, pe care nu multi politisti din viata reala o au. Si in niciun caz cei de la Circulatie…
Axel Foley – „Politistul din Beverly Hills” (1984)
Si, pentru ca tot veni vorba de umor, iata un alt personaj de poveste: Axel Foley, care poate castiga lejer titlul de „cel mai guraliv politist”. Nu e de mirare, daca ne gandim ca simpaticul personaj e interpretat de Eddie Murphy. Interesant e faptul ca producatorii l-ar fi dorit, in acest rol, pe Sylvester Stallone, pe atunci deja un nume consacrat, si nu pe cvasianonimul Murphy. Din fericire pentru cinefili, Sly avea alte angajamente la momentul respectiv, asa ca a refuzat oferta, dandu-i actorului de culoare prilejul sa se afirme. De altfel, in primul rand gratie felului cum i-a dat viata laudarosului detectiv Foley, filmul a fost desemnat, la data respectiva, cea mai buna comedie a anului.
Robocop – „Robocop” (1987)
Inspirat de Judecatorul Dredd si Blade Runner, personajul regizorului Paul Verhoeven, Robocop, este un super-cyborg. Adica un fel de politist perfect, care are toate calitatile cerute unui om al legii si niciun defect – evident, nu ia spaga! De fapt, el este un fel de personaj mesianic, intrucat, imaginatia scenaristilor a folosit aici simbolismul crestin: Robocop e un fel de reincarnare… in otel si aluminiu a politistului Alex Murphy, ucis cu brutalitate de o banda de raufacatori. Acest „RoboIisus”, cum l-au numit criticii se descurca insa de minune si le vine de hac ticalosilor care l-au ucis, inainte ca ei sa ajunga sa-l livreze la „fiare vechi”.
Harry Callahan – „Inspectorul Harry” (1971)
Dupa ce si-a „facut” mana in privinta manuirii pistolului prin spaghetti-westernurile lui Sergio Leone, Clint Eastwood a urcat la nivelul urmator, evoluand intr-un film politist. Personajul lui e un inspector care se calauzeste dupa pricipiul ca legea e prea blanda cu criminalii, asa ca n-ar fi rau sa o aplice dupa cum vrea pistolul lui… Sfatul lui de capatai, adresat colegilor mai novici, este vechea si buna zicala texana: „Intai trage, pe urma intreaba”. Zicala ii va fi de folos atunci cand vine vorba despre capturarea unui criminal in serie, care nu se da in laturi de la nicio grozavie.
John McClane – „Greu de ucis” (1988)
Traditia inaugurata de Clint Eastwood cu al sau „inspector Harry” a facut multi prozeliti in Cetatea filmului, dar cel mai reusit „remake” pare sa fie „Greu de ucis”, cu toate seriile sale. John McClane (Bruce Willis) e un fel de inspector Harry, doar cu ceva mai mult umor si infinit mai mult „papagal”. Caci, spre deosebire de tacutul si mizantropul Harry, McClane e o gura-sparta care te face sa razi la minut, in ciuda actiunii previzibile si pline de clisee.
Virgil Tibbs – „In arsita noptii” (1967)
Majoritatea politistilor din filmele americane par nu prea dusi nici pe la biserica, dar nici pe la scoala. Virgil Tibbs (Sidney Poitier) reprezinta, cu siguranta, exceptia care confirma regula. Un intelectual rasat, angajat in Brigada Omucideri de la Politia new-yorkeza si care, intamplator, ajunge sa investigheze o crima bizara, petrecuta in Sud. Realizat la doar trei ani de la emiterea Legii Drepturilor Civile, intr-o America inca devastata de rasism, filmul a fost o reusita totala, care a facut din Poitier primul actor de culoare castigator de Oscar. Antologica e secventa in care suspectul de crima Eric Endicott il palmuieste pe Virgil, care ii riposteaza cu acelasi gest. In cartea care a inspirat filmul, riposta nu exista insa, fiind adaugata de regizorul Norman Jewison tocmai pentru a dovedi ca, intre timp, constiinta sociala a negrilor se trezise…
Marge Gunderson – „Fargo” (1996)
Dupa politisti amuzanti si pusi pe taraboi, e cazul sa trecem si la personaje mai serioase. Un asemenea personaj este Marge Gunderson, din filmul „Fargo”, regizat de fratii Coen. O femeie politist care pare politetea intruchipata si calmul personalizat. Actrita Frances McDormand a intrat de minune in pielea personajului si, chiar daca nu este genul de politist turbulent cu care Hollywoodul ne-a obisnuit, ea reuseste sa convinga. Este politista-zen, care nu-si iese din fire nici macar atunci cand, in scena finala, se confrunta cu un criminal in serie, care ucisese si jefuise sase oameni si il intreaba, pe un ton de educatoare de gradinita: „stii ca viata inseamna si altceva decat bani?”. Si nu e furioasa, cum ar fi fost Willis, Stallone sau Clint Eastwood, ci doar dezamagita.
Frank Serpico – „Serpico” (1973)
Singurul film din aceasta serie inspirat de fapte reale, „Serpico” spune povestea unui politist new-yorkez devenit celebru prin incercarea sa reusita de a demasca totala coruptie ce domnea in sanul Politiei. Al Pacino face unul dintre marile sale roluri, transmitand spectatorului intr-un mod remarcabil drama prin care trece, drama cauzata de idealismul sau cavaleresc si de obsesia de a face dreptate, intr-o lume in care chiar si oamenii legii savarsesc faradelegi.
GABRIEL TUDOR
Comentarii