Claudia Cardinale este fara doar si poate un mit al cinematografiei mondiale. În copilarie n-a visat sa devina actrita, n-a batut din usa în usa pentru auditii – în familia ei abia daca se stia ce înseamna cinema -, n-a urmat scoli speciale de actorie si, cu toate acestea, destinul ei a fost sa devina una dintre cele mai importante figuri ale celei de-a saptea arte.
Claudia Cardinale este fara doar si poate un mit al cinematografiei mondiale. În copilarie n-a visat sa devina actrita, n-a batut din usa în usa pentru auditii – în familia ei abia daca se stia ce înseamna cinema -, n-a urmat scoli speciale de actorie si, cu toate acestea, destinul ei a fost sa devina una dintre cele mai importante figuri ale celei de-a saptea arte. În anii ’60, italienii s-au ambitionat sa inventeze o replica a faimoasei B.B. (Brigitte Bardot) create de francezi. Au considerat-o drept cea mai potrivita pentru aceasta ipostaza pe foarte tânara si necunoscuta pe atunci Claudia Cardinale. Nu s-au înselat, au reusit o metamorfozare rapida si au lansat în constelatia starurilor o… „bambola” incendiara, asa-numita C.C în stil italian, mai misterioasa decât rivala sa B.B., cu o senzualitate la fel de debordanta si exploziva, însa mai mult sugerata decât lasata la vedere.
Ratusca cea urâta
Când era la vârsta primei copilarii, Claudia visa sa devina exploratoare, când a ajuns la vârsta adolescentei se gândea sa se faca învatatoare. Pâna la vârsta de 18 ani, Claude Josephine Rose Cardinale (n: 15 aprilie 1939, Tunisia), eleva la liceul francez din Tunis, nu si-a imaginat nici o clipa ca ar putea sa devina actrita, cu atât mai mult cu cât suferea cumplit pentru ca se considera urâta, stânjenita din cauza sânilor prea mari, total lipsita de feminitate. Nu-i de mirare ca prefera sa faca sport în loc sa se lase curtata de vreun baiat. De fapt era vorba si de educatia pe care o primise. Claudia era fiica cea mai mare dintr-o familie cu patru copii, de origine siciliana. Venit din Sicilia în Tunisia cu o barca, bunicul ei dinspre mama se ocupase cu constructia de ambarcatiuni de pescuit în localitatea La Goulette, din nordul Tunisului. Tatal viitoarei actrite, sicilian pur si el, era inginer la Caile Ferate. Nimeni nu avea timp sa viseze.
Cea mai frumoasa italianca din Tunis
Într-o dupa amiaza, la iesirea din liceul Carnot, adolescenta a fost abordata de un necunoscut care i-a propus sa apara într-un film documentar la care el lucra. Asa se face ca fata „cea salbatica” apare, discret ce-i drept, în „Lanturi de aur” de René Vautier. Suficient însa pentru a fi remarcata de un alt cineast francez, Jaques Baratier, care pregatea în Tunisia primul sau lung metraj. Baratier a convins-o pe Claudia sa intre într-un scurt rol în „Goha”. Numele de Claudia Cardinale a aparut pentru prima data astfel pe genericul unui film, cu litere foarte mici, destul de departe de cel al actorului principal, nimeni altul decât Omar Sharif. Dar, nici macar acum tânara nu s-a gândit serios la posibilitatea îmbratisarii unei cariere de actrita. O data filmul terminat, a acceptat cuminte un post de învatatoare stagiara. Dar destinul ei era altfel scris. Spre marea ei surpriza, avea sa fie aleasa „cea mai frumoasa italianca din Tunis”, iar premiul sa fie reprezentat de o invitatie la Mostra de Venetia, festivalul filmului care rivaliza pe atunci cu cel de la Cannes. Primul film pe care avea sa-l vada cu acel prilej a fost „Nopti albe” în regia lui Visconti. Din acel moment si-a vazut altfel viitorul. S-a întâmplat ca un producator de la Cinecitta, Franco Cristaldi, sa-i propuna un rol, primul pe care si l-a dorit din tot sufletul. Problema era ca la liceu învatase franceza, araba o vorbea curent ca si dialectul sicilian, dar cu italiana se descurca mai mult decât greu. N-are importanta, vocea va fi dublata, a asigurat-o Cristaldi, oricum timbrul vocii ei, un pic voalat, un pic dur ar fi derutat publicul. Viitoarea mare actrita s-a întors în Tunisia îmbatata de fericire: nu mai voia altceva decât sa fie actrita.
Mama unui… „frate”
Pe când turna în „Pinguinul”, primul sau film italian, Claudia si-a dat seama ca e însarcinata. Când a aflat, barbatul care o sedusese, un francez mult mai în vârsta ca ea, i-a sugerat sa faca avort. Tânara a refuzat si disperata l-a anuntat pe Cristaldi ca e nevoita sa abandoneze rolul. Dar mentorul ei nici nu a vrut sa auda: i-a amintit ca semnase un contract care e draconic, ca nu mai e libera sa faca ce vrea. Disimulându-si sarcina, viitoarea mare actrita a turnat la acea vreme trei filme. În octombrie 1958, la Londra, în cel mai mare secret, avea sa-l aduca pe lume pe fiul ei Patrick, pe care, mai târziu, l-a prezentat tuturor drept fratele ei cel mic. Într-o buna masura, viata Claudiei se complicase, trebuia sa întretina un copil, asa ca noul ei drum ca actrita capata sensuri noi; era deja dispusa sa lupte din rasputeri pentru a izbândi în jungla studiourilor. Din fericire, Cristaldi avea si el planul lui, cel legat de crearea unei rivale pentru Brigitte Bardot. Claudia era materialul perfect: docila, a acceptat sa fie fasonata dupa bunul plac al Pygmalion-ului ei. Cristaldi a obligat-o sa slabeasca, i-a inventat un nou look menit sa inspire senzualitate si pasiune clocotitoare, apoi s-a ocupat sa-i gaseasca cele mai bune contracte, cu regizori de renume: Zampa, Germi, Bolognini si, mai presus de oricine, Visconti, idolul ei.
Pe culmile gloriei
Succesul la public e asigurat, încasarile urca si ele pe masura importantei rolurilor în care apare, iar numele Claudiei Cardinale depaseste granitele Italiei, cucerind si Franta. Dar, în sinea ei, e nemultumita, se simte cuprinsa de oboseala sa tot interpreteze roluri de fata frumoasa si „fara creier”, îsi doreste sa devina o „actrita adevarata”. În 1960, Valerio Zurlini îi ofera aceasta sansa, în „Fata cu valiza”. Claudia intra cu o sinceritate absoluta în pielea unui personaj aproape autobiografic, de provinciala abandonata de un seducator de profesie. În sfârsit talentul sau îsi spune cuvântul. E perceputa ca o actrita de valoare si are sansa unor roluri memorabile, în filme realizate de maestri ai artei regizorale: „Rocco si fratii sai” (Luchino Visconti, 1960), „Cartouche” (Philippe De Broca, 1962), „Ghepardul” (Luchino Visconti, 1963), „Opt si jumatate (Federico Fellini, 1963), „Fata lui Bube” (Luigi Comencini, 1964)… Lucreaza concomitent la mai multe filme, îsi vopseste parul de la o zi la alta, în functie de prestatia pe care o are de onorat. În sfârsit, Claudia Cardinale este o actrita „completa”, în sensul ca vocea nu-i mai este dublata. Asa se face ca în anii ’60 portile pentru o noua legenda a cinematografiei au fost larg deschise. „O magiciana”, spunea despre ea, plin de entuziasm, Fellini, „actrita cea mai fascinanta din lume”, a decretat Visconti, „cea mai frumoasa inventie italiana de dupa spaghete”, spunea David Niven, „zeita iubirii”, conchidea Alberto Moravia.
La 62 de ani, actrita de teatru
Treptat, Claudia a iesit de sub influenta lui Cristaldi care, în 1966 i-a devenit sot, dar de care a divortat în 1974. Desi imaginea care i-a adus gloria fusese opera lui Cristaldi, arta interpretarii a învatat-o de la Visconti; o data cu trecerea anilor, a practicat-o în continuare, adaugându-i din ce în ce mai multa subtilitate si rafinament. În jurul vârstei de 50 de ani Claudia Cardinale îsi anunta intentia de a pune punct carierei sale cinematografice. Deja, ofertele pe care le primea erau de alta factura decât cele din perioada tineretii explozive. Dar, si-a dat seama ca nu poate renunta si a continuat sa faca filme. Iar acum, la 62 de ani, se afla, surprinsa pâna si ea, în faza unui nou debut: acela de actrita de teatru. Publicul parizian a avut prilejul s-o urmareasca la sfârsitul aceastei primaveri pe scena teatrului Rond-Point, în piesa „La Venetienne” („Venetiana”), în rolul unei femei ajunse la vârsta deplinei maturitati, dar îndragostita de un tânar care ar fi putut sa-i fie fiu.
Dupa cum marturiseste actrita, cu multi ani în urma, Luchino Visconti a încercat sa o orienteze si catre teatru. Dar, Claudia îsi astupa urechile cu mâinile, nu voia sa auda de asa ceva: ideea o fascina însa o si îngrozea. Pe când turna la Hollywood, în anii ’60, de asemenea i s-a propus sa joace într-o comedie muzicala pe Broadway, dar a refuzat cu aceeasi obstinatie. La Paris, unde locuieste împreuna cu actualul ei sot, regizorul Pasquale Squitieri, si cu fiica lor Claudia, în vârsta de 20 de ani, ofertele au fost si ele numeroase. Acelasi refuz din partea ei, pâna când a avut în fata partitura pentru „Venetiana”. A încântat-o peste masura, fiind pe gustul ei: piesa de epoca, a carei actiune se desfasoara într-un oras sublim, Venetia, primul oras pe care l-a vizitat la venirea din Tunisia în Europa, iar rolul partenerului de care urma sa se îndragosteasca îi era atribuit unui bun prieten al sau, evident mult mai tânar, actorul Stephane Metzger. Pe acest fond sentimental, si-a asumat… „riscul nebunesc” de a debuta în teatru la vârsta de 62 de ani. Succesul a fost deplin, iar celebra vedeta a cinematografiei mondiale si-a dat seama ca înca mai are de dovedit ceva, siesi si admiratorilor sai dintotdeauna.
Staruri în cele mai neasteptate roluri secundare
Este foarte usor sa te îndragostesti de interpretarile de „star de cinema”...
Comentarii