NICU ALIFANTIS cantautor

          «In arta sa nu confundam calitatea cu comertul»
          
           – Stimate Domnule Nicu Alifantis, suntem intr-o zi ploioasa de vara, intr-un cartier mai vechi al Bucurestiului, parca prima pornire indeamna la nostalgii. Daca priviti inapoi la anii care au trecut, care ar fi un element care v-a ramas in suflet?
          
           – Cred ca momentul când am plecat de la Braila si m-am hotrât sa ma fac artist de Bucuresti.

          «In arta sa nu confundam calitatea cu comertul»
          
           – Stimate Domnule Nicu Alifantis, suntem intr-o zi ploioasa de vara, intr-un cartier mai vechi al Bucurestiului, parca prima pornire indeamna la nostalgii. Daca priviti inapoi la anii care au trecut, care ar fi un element care v-a ramas in suflet?
          
           – Cred ca momentul când am plecat de la Braila si m-am hotrât sa ma fac artist de Bucuresti. Acolo avusesem primele contacte si debutul, intr-o emisiune a TVR care se chema TeleTop. Incepusem sa fac si muzica de teatru si m-am hotarât, in 1976 se intâmpla asta, sa vin la Bucuresti. Primul contact si cel mai amuzant lucru pe care l-am trait a fost locul unde am stat, pe Guttemberg, intr-o casuta, cât o debara a unui apartament de bloc, o chestie ingrozitor de mica, totusi suficient de incapatoare pentru foarte multi dintre prietenii mei de atunci. De peste drum, de la Teatrul Bulandra, la Izvor, unde exista sediul Institutului de Teatru. Tot acolo am luat viata in piept, am avut primele contacte importante cu artisti foarte valorosi. Acolo s-a nascut primul meu LP care se chema „Dupa melci” si… sunt ingrozitor de multe lucruri! Cam asta a fost prima imagine despre Bucuresti. Si tot atunci a inceput sa-mi placa si ca oras…
          
           – Activitatea Dv. muzicala este legata de multe nume mari ale literaturii noastre. Ce amintiri va leaga de Nichita Stanescu, de ceilalti?
          
           – Ii port o amintire deosebita marelui Nichita, prentru ca inainte de toate, inainte de poetul Nichita, era omul Nichita, care era un om extraordinar. Un alt mare câstig este pentru mine un alt poet, despre care, din pacate, se vorbeste foarte putin la noi si prea putini il cunosc, pe care eu l-am iubit extrem de tare si care se chema Leonid Dimov. Un personaj absolut extraordinar, singurul cred pe care l-am cunoscut si care isi recita intr-un mod absolut personal poeziile… Traia intr-o lumea minunata, stranie totodata, foarte apropiata de lumea poeziei sale. Insa faptul ca am ramas fidel poeziei de calitate, il datorez unui dascal absolut extraordinar pe care l-am avut la Braila, Nicolae Ungureanu.
          
          – Cum arata muzica pe care ati promovat-o in perioada de tranzitie?
          
          – Ultimii zece ani n-au fost cea mai fericita perioada pentru muzica româneasca. Datorita degringoladei firesti. Dar a favorizat mintile artistilor sa-si dea drumul si sa spuna cu voce tare ce gândeau, fara a se mai autocenzura. Cred ca asta a fost câstigul principal. Si conturarea showbiz-ului. Pe unii artisti i-a condus spre lucruri de buna calitate, pe altii de mai putin buna… Dar cred ca singura greseala in clipa de fata este compromisul pe care il fac unii dintre colegii mei care confunda calitatea cu comertul. Nu sunt adeptul unui comert si al unui succes efemer. Exista un crez pe care ar trebui sa-l aiba fiecare artist. Dar, una peste alta, perioada aceasta a insemnat o experienta extraordinara pentru artistii români.