Cine n-a vazut filmele "Satra" si "Lautarii" este departe de a-i intelege opera lui Emil Loteanu. Doua capodopere care i-au marcat cariera si viata. "Satra" ingemaneaza cele doua mari "dureri" ale sale: libertatea si iubirea. Copil fiind, dupa anexarea Basarabiei de catre URSS in anul 1944, Emil Loteanu (nascut pe 6 noiembrie 1936 in satul Clocusna, astazi in Republica Moldova) a ramas la Radauti, impreuna cu tatal, in timp ce fratele sau, Mircea, a insotit-o pe mama sa la Bucuresti. Printr-o conjunctura stranie, cinci ani mai tarziu, el fuge in Basarabia.
Copilarie incercata
Avea doar 13 ani, tatal sau murise iar el cauta adapost in casa bunicilor, peste granita. Era decembrie 1949. A fost prins si predat granicerilor romani si trimis la Bucuresti, la mama sa. A urmat cursurile Liceului "Sf. Sava" din Bucuresti apoi a incercat sa dea examen la IATC dar dosarul i-a fost respins. Umilit si dezamagit, in 1952 cere sa fie "repatriat" la Clocusna, cu scopul si speranta de-a urma studii de cinematografie la Moscova, unde, de altfel, a si terminat cursurile scolii Teatrale de pe langa Teatrul Academic de Arta (1954-1956) si cursurile de regie la Institutul Unional de Cinematografie (1956-1962).
Debutul si afirmarea
Simtind ca are calitati speciale de actor, in perioada 1953-1954 a activat la Teatrul Dramatic A.S. Puskin din Chisinau dupa care a plecat la studii. Ca regizor a debutat in anul 1963 cufilmul "Asteptati-ne in zori", dupa care a urmat "Poienile rosii" (1966) unde au debutat actorii Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, "Aceasta clipa" (1968), culminand apoi cu "Lautarii" (1971). Colaborarea cu studioul "Mosfilm" a fost marcata de realizarea a doua capodopere: "Satra" (1976), un film despre viata tiganilor, jucat cu actori basarabeni in care se vorbeste romaneste si care a cucerit mapamondul, si pelicula "Gingasa si tandra mea fiara" (1978), ecranizare a nuvelei "O drama la vanatoare" de Anton Cehov. Un alt film de referinta este "Anna Pavlova" (1983) (2 serii) si "Luceafarul", singura ofranda cinematografica dedicata lui Eminescu, avand ca pretext muzica lui Evghenie Doga. Pe langa filmele de lungmetraj, Emil Loteanu a facut si documentare remarcabile (Hora, Piatra, Timpul, Cantecul, Fresca in alb, Ecoul vailor fierbinti, Svetlana Toma etc.) semnand scenariile la majoritatea peliculelor regizate.
Recunoasterea si tacerea
Emil Loteanu a avut un rol important in formarea a doua promotii de regizori de film in cadrul scolii superioare de regie, de asemenea, dupa revenirea in Republica Moldova, a fost conducatorul cursului de actori de teatru si film la Institutul de Arte din Chisinau, unde i-a format ca actori pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Maria Sagaidac, si fratii Victor si Mircea Sotchi-Voinicescu.
Autor a peste 20 de filme, la realizarea carora a contribuit atat ca regizor cat si ca scenarist, Emil Loteanu s-a bucurat, de-a lungul carierei sale de obtinerea a numeroase trofee, talentul lui fiind rasplatit. Daca ar fi sa amintim doar premiile obtinute cu "Lautarii": Scoica de Aur la Festivalul de Film de la San Sebastian (1972), Marele Premiu la Festivalul international ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul Nimfa de aur (Italia, 1972), si cele obtinute de filmul "Anna Pavlova" (distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica, Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul pentru cel mai bun film strain). In 1993, Emil Loteanu a realizat ultimul sau film, Gaoacea. Cunoscut cu precadere pentru activitatea sa regizorala, trebuie sa amintim ca Emil Loteanu a publicat si carti de proza si versuri. Desi versurile sale prefigurau un poet remarcabil, la sfarsitul anilor '60, el a renuntat la activitatea literara in favoarea celei cinematografice.
La 18 aprilie 2003, marele regizor se stinge din viata, intr-un spital din Moscova, gasindu-si linistea in cimitirul Vagankovski din capitala Rusiei. Opera sa ramane o provocare. Poate nu intamplator, tiganul este simbolul libertatii absolute in filmele sale. "O satra urca la cer", semn al libertatii si sperantei.
IOANA FLORIA
Comentarii