Ultima aparitie pe anul trecut (nr. 11-12) a revistei Luceafarul de dimineata a dedicat cateva pagini disparitiei celui care a fost academician, presedinte al Academiei Romane, profesor universitar si istoric literar, Eugen Simion. Cativa scriitori care la un moment dat au fost ajutati sau indrumati in carierele lor culturale, au gasit cuvinte potrivite pentru a ni-l aminti pe cel care mi-a fost si mie profesor la facultate si cu care am colaborat ulterior la mai multe proiecte literare, Caiete Critice, fiind unul dintre acele reviste de inalta tinuta pe care Eugen Simion le-a condus o buna bucata de vreme, altul fiind al Fundatiei Culturale pentru Stiinta si Arta, revista pe care a condus-o pana la despartirea de aceasta lume.
El a fost cel care, pe vremea cand inca nu era Presedinte al Academiei Romane a ales romanul Dodecaedru pe care il scrisesem impreuna cu Nicolae Iliescu pentru Premiul de Proza al Academiei Romane pe anul 1991. M-a bucurat sa vad semnaturi importante aducand un omagiu profesorului Eugen Simion in paginile Luceafarului de dimineata, revista Uniunii Scriitorilor din Romania, condusa de criticul Dan Cristea, aflat si el la o varsta rotunda, 80 de ani.
Ioan Cristescu, editor, profesor universitar si director al Muzeului Literaturii Romane din Bucuresti, spune despre Eugen Simion: „Am realizat multe alaturi de Eugen Simion pentru Muzeul National al Literaturii Romane. Dar dincolo de cadrul institutional, am cunoscut un om interesat de mersul societatii romanesti, interesat de oameni si mai ales de tineri, cu speranta ca acestia vor fi continuatorii unor valori morale. Dupa cum se stie, a cautat si a gasit in cultura romana moralisti si valorile lor morale ca temelie a societatii. Era indragostit de secolul XIX romanesc si pentru aceasta sta marturie, ca o completare a Diminetii poetilor, ultima sa carte, Recurs la natura. Dialogurile cu el nu erau intotdeauna senine, dar de fiecare data gasea intelepciunea sa le ajusteze si sa le argumenteze. A fost si un mentor pentru multi, uneori arid, insa tenace. Aceasta tenacitate i-a adus detractori si pentru ravna de a deschide drumuri si pentru aceea de a forma drumeti constienti de calea lor, spinoasa, dar cutezatoare… Personal, i-am admirat intotdeauna verticalitatea pozitiilor si argumentatia imbatabila. A fost un constructor, insa, mai ales, un luptator.”.
Lucian Chisu, si el director al Muzeului Literaturii Romane, din perioada in care se afla in cladirea din apropierea Pietei Romane, isi aminteste: „In obisnuinta deprinderilor sale, o permanenta era judecata dreapta, nepartinitoare, cateodata taioasa, dar sincera fata de interlocutor. Apeland la un aforism brancusian ori, poate, la o zicere a lui Constantin Noica, preluata din opera lui Goethe, cativa colaboratori l-au parasit abandonand armele literare ale mentorului, spre a se muta, cu tot cu bagaje, in varii directii, unele contrare. Faptul nu i-a schimbat atitudinea corecta, fair-play-ul fata de realizarile literare ale acestora. Toti sunt inclusi, pe masura talentului lor, in Dictionarele coordonate de Eugen Simion, fara a se tine seama de diferentele de caracter.”
Ca presedinte al Academiei Romane, scrie Lucian Chitu, Eugen Simion si-a dedicat toate energiile pentru a o servi, „facandu-si o obligatie de onoare din protejarea membrilor si imaginii acestei institutii unice. A suportat, din acest motiv, supliciile unor procese interminabile, care au culminat, din pacate, cu cel intentat de Calibanii manuscriselor eminesciene. Spiritul sau justitiar a invins, intiparindu-i pe chip urmele dureroase ale acestor victorii: privire trista, sfredelitoare, severitate brazdata adanc pe fata”.
Asa e, toate marile victorii sapa pe fata luptatorului brazdele adanci ale unor neinsemnate infrangeri.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii