Recent, la Libraria Humanitas din Cismigiu a avut loc o seara japoneza, ocazie cu care a fost lansat si romanul Puntea viselor al scriitoarei americane Lesley Downer, aparut la Humanitas Fiction, colectia Raftul Denisei. La eveniment au participat cativa scriitori romani, traducatoarea cartii, Carmen Sandulescu, profesori, iar publicul a avut parte de o demonstratie de origami oferita de Centrul de Studii Romano-Japoneze „Angela Hondru” din cadrul Universitatii Romano-Americane din Bucuresti.
Sa mai spunem ca Lesley Downer este cunoscuta cititorilor romani si datorita bestseller-urilor Utima concubina (2009) si Curtezana si samuraiul (2013), ambele publicate in Raftull Denisei, cartile autoarei americane dedicate Tarii Soarelui-Rasare fiind traduse in peste 30 de limbi. Lesley Downer s-a nascut in anul 1959 la Londra, tatal ei fiind de origine canadiana, iar mama, de origine chineza. A crescut intr-o casa plina de carti despre civilizatia si cultura Asiei, fiind atrasa si fascinata in mod particular de Japonia. Dupa studiile urmate la Oxford si la Universitatea din Londra, in 1978 castiga o bursa in Japonia, unde ramane cinci ani. N-au fost singurii, deoarece, ulterior ea a petrecut alti 15 ani in Japonia, documentandu-se pentru numeroasele lucrari dedicate acestei tari exotice.
Inspirat din fapte reale, romanul Puntea viselor surprinde Japonia anilor 1870. O epoca in plina schimbare, cand, dupa razboiul civil, civilizatia occidentala incepe sa patrunda in cultura traditionala, testandu-i astfel limitele, deschiderea si reticenta fata de nou, atat la nivel vestimentar, culinar, cat si al obiceiurilor. Este momentul in care, dupa ce au fost invinse fortele shogunului, generalul Kitaoka, dezamagit de noul regim, va pune la cale o rascoala. Pe acest fundal tulbure se va contura frumoasa poveste de dragoste, aparent imposibila, dintre Taka si Nobu. 1873. Taka, fiica unei faimoase gheise si a generalului Kitaoka, are doar 13 ani cand il intalneste pe Nobu, un baiat din nord ajuns la limita saraciei, care va deveni servitor in casa familiei ei.
Cum dragostea nu asculta de reguli, cei doi se simt atrasi unul de altul in ciuda faptului ca Taka facea parte din clanul Satsuma, cel care detinea puterea, iar Nobu din clanul Aizu, masacrat in timpul razboiului civil chiar de fortele din sud. Ura este inca vie, iar Eijiro, fratele lui Taka, face tot posibilul sa-l alunge pe Nobu din preajma ei. Reusind sa intre la Academia Militara pentru a-si desavarsi educatia si pentru a-si intretine membrii familiei care supravietuisera, Nobu va fi nevoit sa lupte impotriva armatei organizate de generalul Kitaoka, cel care se declarase nemultumit de noul regim. Taka si Nobu vor incera sa faureasca o punte intre cele doua lumi pentru a-si implini iubirea, asemenea printesei tesatoare si a ciurdarului, cei doi indragostiti pedepsiti sa se intalneasca o data pe an, in noaptea de Tanabata (Sarbatoarea Stelelor).
Iata si o aroma de stil din romanul Puntea viselor: „O aroma apetisanta se strecura prin draperiile de la intrare si plutea pe langa ferestrele de la Bujorul Negru, cel mai cunoscut restaurant din intregul Tokyo. Taka se apuca strans de margine, ca sa nu se dezechilibreze, cand risca se opri cu o hurducatura si baiatul dadu drumul loitrelor de bambus. Se lasa pe spate, inchise ochii si respira adanc. Aerul era incarcat de arome care aduceau cumva cu izul intepator de tipar pus la fript, dar erau mai picante, mai uleioase, mai bogate. Vita, friptura de vita: mirosul timpului nou, al civilizatiei, al vremurilor luminate. Iar ea, Taka Kitaoka, in deplina maturitate a celor treisprezece ani pe care-i implinise, avea sa-i simta gustul pentru prima oara.
Fujino, mama ei, coborase deja din risca oprita drept in fata restaurantului si trecuse de intrare intr-un tremur de fuste voluminoase de un gri ca de hulub. Matusa Kiharu se tinea dupa ea, miniona si eleganta in chimono si jacheta haori cu taietura patrata; ca un vas micut in spatele unui urias vapor, o urma sora lui Taka, Haru, imbracata cu o rochie de un galben pal demna de o printesa, cu parul strans intr-un conci lucios”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii