Îmbracat in combinezon de cosmonaut si avându-l alaturi pe complicele sau Steven Soderbergh (ca regizor) fostul dr. Douglas Ross (George Clooney) din serialul Spitalul de urgenta s-a convertit acum în dr. Chris Kelvin din filmul Solaris, regizat de Soderbergh. Este o odisee a spatiului si o meditatie asupra iubirii si a mortii, o adaptare a romanului polonezului Stanislaw Lem, care, în urma cu 30 de ani, a fost ecranizat si de marele cineast Andrei Tarcovsky.
Drepturile de autor pentru realizarea acestui film au fost cumparate de James Cameron (regizorul celebrului Titanic), care este si producatorul filmului. În ceea ce-l priveste pe Steven Soderbergh, dupa succesele repurtate cu Erin Brockovich, Ocean’s Eleven si Traffic se pregateste din nou sa fie în centrul atentiei si sa înregistreze încasari remarcabile, surpriza pentru publicul care îi cunoaste filmografia fiind ca regizorul schimba din nou tonul, pedalând de data aceasta pe o poveste filozofico-futurista plina de melancolie.
Eroul sau, dr. Chris Kelvin, este un barbat afectat de o puternica depresie dupa disparitia sotiei sale Rheya (Natascha McElhone), trimis însa într-o misiune spatiala la bordul statiei Promethee care, din cauza unor evenimente neprevazute, pierduse contactul cu Terra si se îndrepta catre planeta Solaris. Când ajunge la destinatie, Chris descopera ca prietenul sau Giberian (actorul german Ulrich Tukur din Amen) s-a sinucis si ca doi supravietuitori – Gordon (Viola Davis) si Snow (Jeremy Davies) sunt victimele unei paranoia care i-a transformat în semi-nebuni. La rândul sau, Chris, aflat în solitudinea spatiului infinit, începe sa vada prezente misterioase: proiectia propriului sau spirit, dublura propriei fiinte, imaginea sotiei sale… Retraieste implicit socul esecului resimtit în casatorie si, în timpul acestui tulburator zbor intergalactic, descopera ca ar exista posibilitatea sa îndrepte ireparabilul de altadata, dar cu riscul punerii în pericol a misiunii. Confruntându-se cu propria-i memorie prin care defileaza experientele trecutului, greselile comise, vinovatiile, crede ca are acum ocazia sa stearga cu buretele cel putin unele dintre ele.
Plasându-se între Odiseea spatiala si Al saselea simt, Solaris introduce spectatorul într-o lume paralela care intriga prin culorile laptoase si reci, trasate pe acordurile unei muzici new-age, si care vireaza în tonuri mai calde numai atunci când povestea îsi schimba registrul. În ciuda componentei de tip science-fiction, filmul este înainte de toate unul de dragoste pentru ca protagonistii cuplului s-au pierdut unul pe celalalt, dar iubirea lor ramâne dincolo de moarte. De fapt, dupa cum el însusi declara, pe Soderbergh nu-l pasioneaza S.F.-ul, asa ca fil-mul este doar „o poveste foarte personala care se deruleaza nu atât în spatiul cosmic, cât în minte si in suflet”. „Principala diferenta între filmul lui Tarkovsky si al meu – a mai spus cineastul – tine de felul cum a fost tratata relatia de iubire dintre Chris si sotia lui.”
Tandemul George Clooney – Steven Soderbergh se afla la cea de-a treia „editie”: cele dinainte au fost O’Brother si Ocean’ Eleven. Dar, spre deosebire de evadatul delirant din O’Brother sau de sarmantul capitan de vas din Ocean’s Eleven, George Clooney interpreteaza acum cu multa sobrietate un personaj tulburat de tot ce i se întâmpla si confruntat cu alegeri dificile.
2. Spike Lee o pata de culoare în cinematografia contemporana
Originar din Brooklyn, nonconformistul Spike Lee a reusit fara nici un dubiu sa aseze… o pata de culoare în cetatea filmului de la New York. Controversat, nu prea agreat de critici pentru îndrazneala subiectelor abordate în filmele sale si pentru maniera în care le trateaza, regizorul de culoare îsi vede mai departe de drumul sau. Cea mai recenta creatie a sa este A 25-a ora în care povesteste ultimele 24 de ore de libertate a lui Monty Brogan (Edward Norton), condamnat la sapte ani de puscarie pentru trafic de droguri cu mafia rusa. Prilej pentru regizor sa-si focalizeze atentia pe trairile sufletesti ale unui om care, cu melancolie, îsi rememoreaza trecutul si se întreaba ce l-a determinat sa faca anumite alegeri gresite. Numaratoarea inversa începe din momentul când Monty se imagineaza singur în închisoare. Prin minte îi defileaza o sumedenie de imagini si de întrebari fara raspuns. Arde sa stie „Cine l-a denuntat?” si o banuieste, fara însa sa-i marturiseasca acest lucru, chiar pe iubita lui, Naturelle Rivera (Rosario Dawson). Pe parcursul ultimelor sale ore de libertate, simte nevoia sa-i revada pe tatal sau, fost pompier care acum tine un restaurant, si pe doi prieteni din scoala: Slattery, un om stresat si cinic, un fel de cow-boy de la bursa, care face avere pe seama altora (gândeste Monty despre el!) si Jakob (Philip Seymour Hoffman), un profesor timid, indulgent si totodata curajos.
Omagiu instinctului de supravietuire
A 25-a ora este primul film care face loc imaginilor din Ground Zero, zona marcata de atacul terorist din 11 septembrie. Buldozerele care lucreaza printre mormanele de darâmaturi imprima peliculei un sentiment de tristete si doliu sufletesc. „Chiar daca scenariul a fost scris înainte de tragicul eveniment, am simtit ca era normal sa includem în film secvente care sa evoce momentul respectiv”, declara cineastul în vârsta de 46 de ani. „A ignora ceea ce a schimbat fata orasului era imposibil. Ar fi fost o eroare sau, mai rau, o minciuna”, mai spunea Spike Lee într-un interviu acordat unui gazetar care îi reprosa ca „a exploatat” tragedia. Imaginile de santier forfotind în plina noapte, surprinse de doi prieteni din copilarie ai lui Monty, de sus, de la geamul unei bai, întaresc nota sumbra a ceea ce s-a întâmplat pe 11 septembrie. „Dupa seara asta, totul s-a sfârsit. Pa, pa, Monty” sunt cuvintele lui Slattery (Barry Pepper), omul care continua sa locuiasca si dupa tragedie deasupra Zonei Zero. Este, de fapt, un omagiu pe care, dupa cum el însusi sustine, Spike Lee îl aduce instinctului de supravietuire specific orasului atât de drag inimii lui.
A avut tot si a ratat tot
Despre a A 25-a ora se poate spune ca este o calatorie psihologica în lumea viselor pierdute, a prieteniilor erodate, a relatiilor umane modificate de timp. Sau, se poate spune ca este un lung monolog al lui Edward Norton, un recital actoricesc care face din acest rol cea mai mare performanta din cariera de pâna acum a actorului. Cu o furie exploziva are multe de spus la adresa minoritatilor din tara lui, fie ca e vorba de coreeni, negri, pakistanezi sau asa-numitii „ritals”, de fapt are ceva cu întreaga omenire si, în primul rând, are ce are cu el însusi. Si asta pentru ca îsi da seama ca „a avut tot si a ratat tot…”. Cu o sinceritate dezarmanta îsi reanalizeaza trecutul si îsi da seama de felul cum, trecând peste momentele de îndoiala, s-a lasat tentat de banii câstigati usor. De la bun început, Spike Lee a tinut sa arate – din pacate, fortând usor nota – ca personajul lui nu este cu adevarat „un baiat rau”, de vreme ce salveaza viata unui câine pe care si-l face cel mai bun prieten.
Marele nedreptatit de la Oscar
Edward Norton („American History X”, „Fight Club”, „Frida”) spera sa fie nominalizat la Oscar pentru rolul lui Monty. Nu s-a întâmplat asta si nu putini au fost cei care au considerat ca i s-a facut o mare nedreptate. Iar filmul lui Spike Lee nu era singura „oferta” a lui Norton pentru Oscarurile de anul acesta; actorul a iesit la rampa si cu Dragonul Rosu, dar nici cu rolul din acest film nu a fost mai norocos.
Filmului lui Spike Lee i s-a reprosat de catre critica abundenta de clisee privind regulile care guverneaza mafia ruso-ukrainiana în care era amestecat Monty, dar pe de alta parte s-a apreciat ca A 25- ora ocupa un loc onorabil în creatia regizorului de culoare.
Anul acesta, filmul a primit un premiu Cesar onorific.
A 25-ora este o coproductie a societatii lui Spike Lee si a lui Tobey Maguire, cebrul Spider Man, care initial a intentionat sa-si asume si rolul lui Monty, dar a renuntat între timp.
Comentarii