Jack Lemmon – Un morocanos cu zâmbetul pe buze

           S-ar parea ca Jack Lemmon s-a grabit sa-si întâlneasca prietenul de-o viata, pe Walter Matthau, celalalt „morocanos”, plecat si el din aceasta lume. Pe 27 iunie, la vârsta de 76 de ani, Jack Lemmon, încununat de-a lungul carierei sale cu doua premii Oscar (primul în 1955 pentru „Mister Roberts”, cel de-al doilea în 1973 pentru „Salvati tigrul!”), s-a stins din viata, rapus de un cancer.

           S-ar parea ca Jack Lemmon s-a grabit sa-si întâlneasca prietenul de-o viata, pe Walter Matthau, celalalt „morocanos”, plecat si el din aceasta lume. Pe 27 iunie, la vârsta de 76 de ani, Jack Lemmon, încununat de-a lungul carierei sale cu doua premii Oscar (primul în 1955 pentru „Mister Roberts”, cel de-al doilea în 1973 pentru „Salvati tigrul!”), s-a stins din viata, rapus de un cancer. Înaintea acestui trist eveniment, agentiile de presa au dat publicitatii stiri contradictorii: Jack Lemmon a fost internat de urgenta la Spitalul UCLA din Los Angeles, din cauza unei crize de vezica biliara, declansata pe fondul unei pneumonii rebele; actorul a suferit o operatie de extirpare a vezicii si se simte foarte bine; Jack Lemmon se afla în convalescenta, peste cel mult doua zile de la interventia chirurgicala urmeaza sa fie externat; nu se pune problema unei suferinte datorate vreunei forme de cancer, se mai preciza… Stirile aveau girul purtatorului de cuvânt al actorului, Warren Cowan. Lumea a crezut si nu prea aceste variante. Apoi, brusc, a venit vestea ca actorul a decedat. Acelasi Warren Cowan a anuntat ca Jack Lemmon a murit din cauza unui cancer…Lumea, mai saraca. Un interpret de comedie mai putin
           Pe numele sau real John Ulher Lemmon, celebrul actor s-a nascut pe 8 februarie 1925 la Boston. A debutat relativ târziu, avea deja 28 de ani când si-a facut aparitia pe marile ecrane în filmul lui George Cukor – „O femeie excentrica”. Dar, dupa numai doi ani, adica în 1955, devenea un star, al carui talent era încununat cu un premiu Oscar pentru rolul interpretat în „Mister Roberts”. Si, implicit, Jack Lemmon este consacrat ca interpret de comedie de prima marime, care, dupa anii ’60 îsi uimeste publicul si cu uimitoarea sa disponibilitate pentru drama, asezonata cu accente comice, „atunci când e cazul”, dupa cum el însusi tinea sa precizeze. Treptat, îsi construieste un stil actoricesc bazat pe caldura, pe simtul masurii, pe întelegerea celor mai sensibile fibre umane si se apleaca aproape fara exceptie asupra aceluiasi tip de personaj, cu esenta vulnerabila: omul modern, prins într-o situatie care îl depaseste si îi scapa de sub control.Preferatul unui regizor celebru Jack Lemmon este preferatul unui regizor de marca al cinematografiei americane: Billy Wilder. Gusturile lor se potrivesc si se completeaza. Billy Wilder este considerat ultimul cineast american care face legatura între cinematograful contemporan si epoca de aur a Hollywoodului. Prin formatie ziarist, prin vocatie scenarist, cunoaste în cele mai mici detalii si exploateaza fara mila apetitul publicului pentru povestile dulci-amare legate de înselatoarea fericire, „garantata” prin bani, respectabilitate, sex, confort. Indiferent de gen – desi prefera comedia si, uneori, thrillerul dramatic -, ataca plin de cinism optimismul american afisat cu ostentatie ca pe un panou publicitar. Reteta creatiei lui: „Se ia un cliseu foarte raspândit si se arata reversul medaliei”. Jack Lemmon este sedus de aceasta modalitate de a vedea lumea si e încântat sa faca tandem cu regizorul „cârtitor” la adresa sistemului. Împreuna semneaza creatii cinematografice de mare succes: „Unora le place jazzul” (1959), „Apartamentul” (1960), „Irma la Douce” (1963), „Prima de asigurare” (1966), „Avanti!” (1972), „Prima pagina” (1974), „Buddy Buddy” (1981). Marilyn Monroe nu avea talent
           Desi nu a obtinut nici un trofeu rasunator, de talia Oscarurilor, filmul „Unora le place jazzul” ramâne în memoria publicului si, totodata, se înscrie ca un film de referinta în istoria cinematografiei mondiale. Pe generic stau înscrise numele a trei mari staruri: Jack Lemmon, Tony Curtis si Marilyn Monroe. Au lucrat împreuna. Într-o biografie intitulata simplu, „Lemmon”, semnata de Don Widener în 1975, Jack Lemmon aduce un vibrant omagiu actritei nascute în acelasi an cu el, dar care, la acea vreme, era deja o legenda vie pentru americani. În ciuda tuturor declaratiilor binevoitoare legate de talentul actoricesc al actritei, Jack Lemmon face în aceasta biografie o precizare unica, prin care, de fapt, el vrea sa aduca în prim-plan maniera absolut personala de lucru a divei hollywoodiene. „Marilyn Monroe, spune el, nu avea de fapt mare talent. Marilyn era o specie bizara de sistem de alarma. Aceasta alarma putea sa se declanseze în toiul unei scene din film care nu-i convenea si, în acel moment, pur si simplu ea se oprea. Ramânea tintuita, cu ochii închisi, muscându-si buzele si frecându-si nervos mâinile, pâna când reusea sa asimileze, sa digere acea scena. Ceilalti asteptau. Puteai sa crezi ca e vorba de egoism si, în ce ma priveste, chiar asta cred. Dar, se pare ca ea nu voia sa fie egoista, ea de fapt era incapabila sa lucreze altfel… Nu cred ca avea un mare talent. Ceea ce avea ea era de fapt acea capacitate de a se folosi, în totalitate, de tot ce avea; 99% dintre actori sunt de altfel total incapabili de a-si extirpa acest potential de ansamblu, adica toate talentele de care dispun.” Prieteni în viata, dusmani pe ecran
           Unul dintre cele mai încântatoare cupluri ale filmului de comedie american este fara nici o îndoiala cel format din Jack Lemmon si Walter Matthau. Prieteni în viata de zi cu zi, dar „inamici” pe marele ecran, cei doi mari actori au cucerit împreuna inima publicului, în special în filmele lor din anii ’90. Prima productie din 1993 – „Morocanosii” -, urmata de o continuare sugestiv intitulata – „Si mai morocanosi” (1995), a oferit un dar copios publicului admirator al celor doua staruri, aflate ce-i drept în amurgul vietii si al carierei lor actoricesti. În „Morocanosii”, bunaoara, Jack Lemmon avea 68 de ani, iar prietenul lui 73. Împreuna au jucat în opt filme.
           În 1966, s-au reunit pentru prima oara pe platourile de filmare, sub bagheta regizorului Billy Wilder, pentru a interpreta rolurile protagonistilor din „Prima de asigurare”. O comedie amara, în care Matthau întruchipa un avocat hraparet, care îl convinge pe fratele sau vitreg (Jack Lemmon), usor ranit în urma unui meci de fotbal american, sa intenteze proces pentru a încasa o frumusica prima de asigurare. Acest rol avea sa-i aduca lui Matthau un premiu Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. A urmat, în 1968, „The Old Couple” („Un cuplu ciudat”, de Gene Saks). Adica Jack Lemmon-Walter Matthau, doi barbati divortati care hotarasc sa-si duca viata împreuna, în aceeasi casa. Necazul e ca Lemmon e bolnav de curatenie, e campion al ordinii si exactitatii, spre deosebire de Matthau, prototipul omului neîndemânatec si distrat, care scapa totul din mâna. Comic suculent, ce-i anunta întrucâtva pe morocanosii de mai târziu.
           În 1974, regizorul Billy Wilder îi aduce din nou pe amândoi într-un film: „Prima pagina”, o adaptare cinematografica a piesei semnate de Ben Hecht si Charles MacArthur. Redactorul-sef al unei publicatii de scandal (Matthau) porneste un adevarat razboi împotriva reporterului – piesa forte din redactie (Lemmon) -, care brusc se hotareste sa se lase de meserie si sa se însoare cu o muziciana.
           „Buddy Buddy” (1981) este un remake al filmului „L’Emerdeur” („Beleaua”/ „Pisalogul”, de Edouard Molinaro). Celebrul cuplu lucreaza si de data aceasta cu Billy Wilder. Lemmon joaca rolul unui burghez cu tentative de suicid care, în ciuda depresiei care îl caracterizeaza, încearca din rasputeri sa-l împiedice pe un ucigas (Matthau) sa-si duca la îndeplinire planul de asasinat. Este o comedie neagra, ultimul film al regizorului Billy Wilder.
           1993 este anul… cu „Morocanosii”, în regia lui Donald Petrie. Doi vecini pensionari, fiecare cu tabieturile si bizareriile lui, îsi disputa puterea de seductie, în încercarea de a cuceri o vaduva recent mutata pe strada lor. Capcanele pe care si le întind unul altuia sunt, pe cât de înduiosatoare, pe atât de amuzante. Pentru cinefilii carora nu le-au scapat creatiile din tinerete ale celebrului cuplu, filmul are o patina aparte ce aminteste de amprenta necrutatoare a timpului.
           Dupa doi ani, cei doi vecini sunt „si mai morocanosi”. Succesul primului film obliga la o continuare… De data aceasta, regizor este Howard Deutch. Surpriza spectatorului e ceva mai mica în fata mizeriilor pe care cei doi vecini si le fac unul altuia. Acestia, de altfel, se vad obligati sa-si domoleasca antipatia, ba chiar sa cada la pace, deoarece, culmea!, copiii lor sunt îndragostiti si urmeaza sa se casatoreasca. În 1997, cei doi actori, ajunsi la 72 de ani si, respectiv, 77 de ani, continua sa joace: „Out to Sea”. Un escroc îsi rapeste amicul si îl poarta cu el într-o croaziera în Caraibe, unde amândoi devin parteneri de dans pentru vaduve petrecarete.
           În fine, în 1998, adica dupa 30 de ani, Jack Lemmon si Walter Matthau devin din nou „Un cuplu ciudat” si joaca într-o continuare cu acelasi nume a filmului din 1968. Regizorul Neil Simon încearca sa reînvie magia de altadata a cuplului format de Felix si Oscar, peste care, ce-i drept, au trecut câteva decenii, încât au ajuns sa se gândeasca la copiii lor care vor sa se casatoreasca. Din pacate, tentativa lui Simon esueaza, starurile de altadata sunt obosite, nu mai reusesc sa straluceasca.Un ultim omagiu trist În ziua de 1 iunie, în cadrul unei ceremonii restrânse, desfasurata în apropierea Universitatii din Los Angeles, rudele si câtiva prieteni îsi luau adio de la cel din urma… „morocanos” – Jack Lemmon. Putine dintre figurile de marca ale Hollywoodului au avut acces la funeralii. Printre acestia, Kirk Douglas, fiul sau, Michael si sotia acestuia, Catherine Zeta Jones. Batrânul Douglas a tinut sa evidentieze prietenia care îl legase de-a lungul vietii de Jack, dar asta nu l-a împiedicat sa-l readuca în memoria tuturor pe Walter Matthau, deopotriva amicul si „inamicul” lui Lemmon de pe ecran. „Pare greu de acceptat, a mai spus Kirk Douglas, ca acest om vesel, care râdea tot timpul, nu mai este printre noi.”