La începutul lunii iunie, editura Humanitas Fiction a lansat la Libraria Humanitas de la Cismigiu romanul Ministerul fericirii supreme al scriitoarei indiene Arundhati Roy (în traducerea Anei Maria Caia), despre care Denisa Comanescu, coordonatoarea colectiei Raftul Denisei unde a fost tiparita cartea, spune ca s-a vândut cel mai bine la editia din acest an al Bookfest.
Acum 22 de ani, Arundhati Roy a debutat fulminant cu romanul Dumnezeul lucrurilor marunte, care nu doar ca a câstigat Premiul Booker în 1997, dar a fost tradus în peste 40 de limbi, printre care si în limba româna, tot la Humanitas Fiction, anul trecut. Dupa o pauza 20 de ani, Arundhati Roy revine în atentia publicului iubitor de literatura cu al doilea sau roman, Ministerul fericirii supreme, tradus si în limba româna în acest an, oferind un „amestec irezistibil de furie si tandrete, un mozaic al Indiei contemporane, într-o ampla simfonie literara închinata celor care, raniti de lumea dezumanizata, sunt salvati de iubire si speranta”.
Din prezentarea editurii întelegem ca Ministerul fericirii supreme „ne poarta într-o calatorie care se întinde pe mai multi ani, iesind din mahalalele înghesuite ale vechiului Delhi, trecând prin noua metropola înfloritoare si ajungând în Valea Casmir si padurile din India Centrala, unde razboiul e pace, iar pacea e razboi” si unde, din când în când, se declara „normalitatea”.
„Dupa ce iese atât învingatoare, cât si învinsa din lupta cu propriul corp, Anjum, hijra nascuta Aftab, îsi începe cu adevarat viata într-un cimitir, departe de tumultul pestrit al Delhiului. Povestea ei se împleteste cu cea a lui Tilo, fermecatoarea si rebela arhitecta devenita activista, si a celor trei barbati îndragostiti de ea, toti jucând câte un rol în diverse etape ale conflictului din Casmir, alta drama a dezbinarii. Tesatura ampla si complicata, pe alocuri întunecata, dar sclipind dintr-o multitudine de unghiuri, e întregita de o sumedenie de personaje dezradacinate, ranite, neconsolate, victime colaterale ale maretului proiect de renastere a Indiei. În micile lor regasiri si victorii întrezarim speranta, încrederea în nesecata capacitate a lumii de a se autovindeca”.
Iata si o mostra de stil, chiar din debutul romanului: Traia în cimitir precum un copac. În zori le petrecea pe vrabii si îi întâmpina pe liliecii care se întorceau acasa. Pe înserat facea invers. Între schimburi statea la taifas cu duhurile vulturilor ce se aratau prin crengile ei de sus. Simtea înclestarea blânda a ghearelor lor ca o durere într-un membru amputat. Când se mutase acolo, îndurase luni întregi de cruzime gratuita ca si când ar fi fost un copac – fara sa crâcneasca. Nu se întorcea sa vada ce baietel aruncase în ea cu o piatra, nu-si întindea gâtul spre a citi înjuraturile pe care i le crestau în scoarta. Când oamenii îi strigau vorbe de ocara – clovn fara circ, regina fara palat –, lasa durerea sa-i adie printre ramuri ca o briza, alinându-i suferinta cu balsamul propriului fosnet de frunze.
Dupa un început atât de frumos, câteva date bio-bibliografice ale autoarei. Arundhati Roy s-a nascut în 1959 la Shillong, India, si a facut studii de arhitectura la Delhi, unde locuieste în prezent. A publicat, de asemenea, o serie de eseuri, între care Listening to Grasshoppers (2009), Broken Republic (2009), Walking with the Comrades (2011), Capitalism: A Ghost Story (2014) si Things That Can and Cannot Be Said (2016), am pastrat titlurile în traducerea engleza. Arundhati Roy a primit mai multe premii literare, fiind nominalizata inclusiv pentru Ministerul fericirii supreme (în engleza The Ministry of Utmost Happiness).
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii