In materie de comedii negre, nimeni nu se poate compara cu regizorii britanici. De altfel, cine sa le poata disputa intaietatea insularilor atunci cand vine vorba despre umor englezesc? Si cand comedia neagra se impleteste si cu filonul epic si mijloacele unui horror, rezultatul nu poate fi incadrat in nici o categorie cinematografica, dar cu siguranta este demn de vazut. Asadar, daca aveti un simt al umorului mai deosebit, stomac tare si sete de adrenalina, nu ocoliti cinematografele unde va rula, incepand din acest week-end, pelicula Severance.
Concediati din viata
Cum englezii sunt la fel de renumiti pentru pasiunea lor pentru jocurile de cuvinte, si titlul filmului respecta aceasta regula. Caci Severance inseamna, pe de o parte, „a cioparti”, si pe de alta „a concedia” – ambele verbe reflectand motivul central al peliculei: eliminarea a opt dintre cei mai buni angajati ai unei companii producatoare de arme, Palisade Defence. Cei opt primesc, drept cadou din partea sefului companiei, pentru ca au reusit o crestere a vanzarilor de armament, un concediu de „team-building”, intr-o cabana din Ungaria.
Toate par bune si frumoase, doar ca vacanta de vis devine cosmar si, rand pe rand, cei opt vor fi „concediati” (adica ciopartiti) de catre niste asasini misteriosi. Filmul debuteaza cu o scena apocaliptica, in care doua femei si un barbat fug de un urmaritor nevazut. Cele doua cad intr-o groapa imensa iar barbatul, caruia nici prin gand nu-i trece sa le ajute, continua sa fuga, doar spre a cadea, la randul sau, intr-o capcana. In vreme ce el se zbate, sa scape, spanzurat de picioare, un individ mascat se apropie si-l cioparteste, metodic, cu un cutit.
Dupa aceasta deschidere terifianta, urmatoarea scena ni-i prezinta pe cei opt membri ai diviziei de vanzari din cadrul Palisade Defence, intr-un autocar, intreptandu-se spre o cabana de lux din muntii Matra. La un moment dat, un copac se prabuseste in fata masinii si, cand managerul firmei, Richard (Tim McInnerny) ii cere soferului maghiar sa o ia pe un drum laturalnic, acesta refuza, cu o privire ingrozita.
Rasul din spatele rictusului
Pasagerii hotarasc sa isi continue drumul pe jos si ajung la o cabana care nu seamana deloc cu cladirea luxoasa ce le fusese promisa, ci este veche si darapanata. Intamplator, pe cand cauta un generator de electricitate, unul dintre ei, Harris (Toby Stephens descopera in subsolul cabanei un teanc de dosare, scrise in limba rusa si referitoare la armamentul produs de Palisade! In timpul cinei, cei opt isi dau cu parerea despre destinatia initiala a cabanei.
Unul sustine ca este un fost azil psihiatric, construit prin anii ’20 si unde la un moment dat s-a produs o revolta a bolnavilor, altul isi imagineaza ca a fost o casa de batrani inzestrata cu asistente sexy. In fine, una dintre fete, Jill (Claudie Blakley) spune ca ar fi auzit o poveste despre un „centru de reeducare” pentru criminalii de razboi rusi, care ar fi evadat in padurile din imprejurimi si, pentru a-i elimina, fusese folosit un gaz toxic produs chiar de firma lor!
Doar ca, afirma ea, este foarte posibil ca unii dintre acesti evadati sa fi scapat si sa doreasca acum sa se razbune. Enumerarea acestor variante constituie un excelent prilej pentru regizorul Christopher Smith sa-si prezinte viziunea scenica, inserand, pentru fiecare caz in parte, scurte filmulete cu caracter parodic.
Un asasin cu imaginatie
Gluma pare sa se ingroase a doua zi cand doi dintre membrii echipei, Harris si Jill, gasesc autocarul abandonat si pe sofer ucis. Intre timp, cei ramasi la cabana organizeaza o partida de paint-ball, in cadrul careia Gordon, unul dintre angajati, nimereste intr-o capcana de prins ursi; colegii sai, Steve si Billy, nu-l pot scoate decat dupa ce-i sectioneaza piciorul captiv.
Hotarati sa plece dupa ajutoare, Harris si Jill se urca in autocar dar nu ajung prea departe, intrucat rotile se sparg intr-o banda de tepi asezata deliberat pe sosea, iar Harris zboara prin parbriz, spre a fi decapitat cu maceta de catre un om mascat. Jill este capturata, legata de un copac, stropita cu benzina si incendiata. Rand pe rand, toti ceilalti vor cadea prada aceluiasi misterios asasin, care pare, la un moment dat, multiplicat.
Metodele sale nu sunt conventionale, intrucat, desi pare sa aiba la dispozitie arme de foc, el prefera sa recurga la mijloace de-a dreptul diabolice de a-i „concedia” din viata. Nefericitii corporatisti sunt urmariti prin munti, torturati, decapitati, batuti cu pietre. Partea mai bizara – si aici veti recunoaste geniul regizorului – este ca tot acest arsenal de elemente specifice genului horror e prezentat intr-o nota amuzanta, incat spectatorul, pe moment ingrozit, va izbucni in hohote in clipa imediat urmatoare.
Cand oamenii inceteaza sa mai fie oameni
Dincolo de tonul sarcastic, de-a dreptul cinic, si de raurile de sange declansate de misteriosul criminal sadic, filmul are un evident mesaj politico-social, pentru care criticii de film l-au elogiat nu doar pe Christopher Smith ci si pe James Moran, autorul scenariului. Caci, privind dincolo de perdeaua „ciopartelilor” si a gagurilor succedate la minut, Severance este o satira usturatoare la adresa corporatiilor militare, care pretind ca fabrica arme nu pentru a ucide, ci pentru a-i inspaimanta pe teroristi.
Culmea este ca tocmai cei care vand aceste arme devin, in film, victimele lor, ceea ce face si mai accesibil mesajul. Smith si Moran biciuie fara mila mentalitatile corporatiste, dorinta de afirmare cu orice pret, incurajata de aceste grupari, egoismul, concurenta dincolo de orice limite, adica tot atatea tare pentru care corporatiile multinationale sunt urate astazi in intreaga lume. Cei opt „vanatori vanati” sunt, din acest punct de vedere, emblematici.
Ei nu pot actiona ca o echipa, spre a se apara de misteriosul lor urmaritor, fiindca egoismul ii determina sa judece si situatiile disperate la care sunt expusi cu aceeasi mentalitate „de birou”. Nimanui nu-i pasa de soarta celorlalti, fiecare se gandeste la propria piele. Si faptul ca devin, in cele din urma, victime, este doar o consecinta a dezumanizarii lor, caci toti acesti corporatisti egoisti inceteaza de a fi oameni cu mult inainte de a inceta sa mai traiasca.
GABRIEL TUDOR
Comentarii