Daca regizorii romani manifesta, de la „Balanta” si „Sobolanii rosii” la „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” si „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, o predilectie pentru filme prezentand „epoca de aur”, cei americani au ce au cu Razboiul Rece. Pe acest fagas se inscrie si filmul „Razboiul lui Charlie Wilson”, de asemenea inspirat de fapte reale, si care va putea fi urmarit si in cinematografele de la noi, incepand cu aceasta saptamana.
Liberalul libertin
Credeati ca Ronald Reagan a dat lovitura de gratie imperiului sovietic? Ori poate ca Mihail Gorbaciov, dandu-si seama de falimentul sistemului, a incercat sa gaseasca un sfarsit elegant pentru utopia comunista? Total gresit. Cel putin din punctul de vedere al acelora ce considera ca un politician despre care multi dintre noi cu siguranta nu am auzit, senatorul american Charles Wilson, este omul care a zguduit din temelii blocul estic, prin initiativele lui controversate. Bazat pe best-seller-ul omonim al lui George Crile, filmul lui Mike Nichols il are in rolul principal pe Tom Hanks, considerat de insusi autenticul congresman Wilson „alegerea ideala”.
Carisma si convingerile sale liberale, mergand chiar pana la libertinaj, fac din Charlie Wilson un personaj popular. Ales senator tocmai in conservatorul stat Texas, Wilson devine cunoscut mai ales prin chiolhanurile pe cinste pe care le incinge, chiolhanuri unde bautura curge in valuri si unde numerele de strip-tease sunt la ordinea zilei. Acuzat de consum de droguri – ancheta a fost condusa de fostul primar new-yorkez Rudy Giuliani, pe atunci procuror federal – Wilson este pana la urma scos basma curata, dar renumele sau este grav compromis.
„Ursul sovietic”, intepat de „albinele afgane”
Petrecaretul incearca sa-i convinga pe toti ca viata sa privata nu ii afecteaza cu nimic calitatile de politician si mai ales patriotismul dar, odata stigmatul pus, nimeni nu-l mai crede. Dar nimic nu-l face sa renunte. Sprijinit de un fost agent CIA, devenit indezirabil pentru Agentie tot pentru abateri „disciplinare”, Gust Avrakotos (Phillip Seymour Hoffman), Wilson pune la cale un plan aparent nebunesc: sprijinirea mujahedinilor afgani in lupta contra colosului sovietic. Este o lupta a lui David impotriva lui Goliath, in care afganii se lupta cu disperarea celui slab; flamanzi, saraci si lipsiti de armament, afganii vor primi un ajutor neasteptat din partea lui Wilson.
Acesta pleaca in Pakistan, discuta cu liderii islamisti de aici, viziteaza taberele rebelilor afgani si revine in Statele Unite impresionat de mizeria acestor oameni dar mai ales de tenacitatea si de spiritul lor de sacrificiu. Printr-o mutare geniala, senatorul, care trage ite incurcate in Comisia de Aparare, declanseaza o operatiune „sub acoperire” de care locatarii de la Casa Alba nu vor avea habar si in care, oficial, el nu are nici o implicare…
Maestru desavarsit al combinatiilor, Charlie Wilson face aranjamentele necesare pentru ca armamentul sovietic confiscat de israelieni in timpul razboaielor cu vecinii sai arabi sa ajunga in Afganistan, via Pakistan. Instalat confortabil in sezlong, la vila sa de lux, senatorul incepe sa-si contemple opera care, incet-incet, prinde viata. Aparent, nimic nu se schimba: chefurile si scandalurile continua, presa vuieste despre aventurile lui Wilson, dar dincolo de acest paravan senatorul isi construieste cu migala opera.
Betivanul care lancezeste pe marginea piscinei, inconjurat de femei usoare devine acum un erou anonim al luptei pentru libertate. Dar initiativa lui nu se opreste aici, fiindca Wilson vrea ca, din sezlongul de acasa, sa-i invinga pe rusi in Afganistan; din fericire, la cauza se raliaza si una dintre admiratoarele senatorului, Joanne Herring (Julia Roberts), o respectabila doamna, putred de bogata si anticomunista, pe deasupra.
Herring va asigura banii necesari cumpararii de rachete Stinger, destinate „vanarii” vehiculelor, pana atunci invincibile, ale rusilor. Si, ca prin farmec, soarta razboiului se schimba. Tancurile sovietice incep sa sara in aer, elicopterele lor de asalt, ce le asigurasera o dominatie totala, cad acum ca mustele si opinia publica internationala ia act cu uimire ca „ursul sovietic” incepe sa fie intepat de „albinele” afgane.
Somnul Americii naste monstri
In paralel, administratia de la Washington intelege momentul si incepe sa pledeze asa-numita „doctrina Reagan”, vizand acordarea de sprijin tuturor statelor si factiunilor ce lupta impotriva sovieticilor. Multi analisti considera ca aceasta politica a contribuit in mare masura la colapsul Uniunii Sovietice si al comunismului, dar putini pomenesc, in acest context, rolul fundamental jucat de „petrecaretul Wilson”. Victoria va apartine in cele din urma afganilor si sovieticii vor suferi o infrangere umilitoare, Afganistanul dovedindu-se, cum spune undeva senatorul, „Vietnamul rusilor”.
Si abia atunci meritele renegatului politician vor fi recunoscute de Casa Alba si Wilson va fi decorat de presedinte, pentru rolul jucat in invingerea „imperiului raului”. Un „happy-end” umbrit de temerile lui Avrakotos ca neimplicarea Statelor Unite in reconstructia Afganistanului va naste monstri; temeri chiar materializate, peste ani, in sangeroasele atentate de pe 11 septembrie 2001.
„Filmul, pe alocuri cu accente comice si parodice, are pe fundal o idee serioasa: ipocrizia Casei Albe in privinta Afganistanului, considerat „util” de pe principii ideologice, la un moment dat, si apoi abandonat, prada usoara pentru demagogia fundamentalista. Concluzia care se degaja este ca sprijinul acordat de CIA mujahedinilor a fost anulat de lipsa oricarei implicari ulterioare a americanilor in regiune. SUA s-au spalat pur si simplu pe maini, permitandu-i unui demagog ca Osama Bin Laden sa isi aroge calitatea de patriot, de luptator anticomunist. Este o ironie a soartei ca un om care n-a avut nici un fel de merite in lupta contra Armatei Rosii a ajuns sa personifice jihadul”, spune autorul George Crile.
GABRIEL TUDOR
Comentarii