Romane universale, filme trecatoare

Moda adaptarilor cinematografice dupa romane clasice ascunde, practic, epuizarea ideilor originale. La cantitatile enorme de filme care se fac la Hollywood, nici nu se putea ajunge decât aici.
Moda adaptarilor cinematografice dupa romane clasice ascunde, practic, epuizarea ideilor originale. La cantitatile enorme de filme care se fac la Hollywood, nici nu se putea ajunge decât aici. Filmele de azi sunt fie reluari dupa pelicule mai vechi si complet uitate, fie „ciupiri” de teme din filmele europene, indiene si chinezesti (care la noi sunt prezentate în doze homeopatice sau deloc) sau scenarii originale lipsite de orice valoare. Pentru a creste valoarea unor productii, „masina de tocat carne” apeleaza si la romane clasice, chiar daca rezultatele nu se ridica aproape niciodata la nivelul originalului (amintiti-va filmul Doctor Jivago, un film mediocru facut dupa romanul cu acelasi nume, de altfel interzis in URSS, al laureatului Nobel Boris Pasternak).
          
          OLIVER TWIST
          
          Cineastul Roman Polanski tocmai a terminat lucrul la noul sau film Oliver Twist, o noua adaptare a romanului care l-a facut celebru pe Charles Dickens, si nu ezita de a-l cataloga, deja, drept cel mai interesant film pe care l-a realizat în întreaga sa cariera. Pentru a reanima atmosfera Londrei din anii 1830, Polanski a ales Praga, mai exact un teren aflat în apropierea studiourilor de filmare Barrandov unde, pentru a ramâne fidel descrierilor lui Dickens, regizorul a construit strazile înguste si pavate cu piatra, uzinele din caramida rosie si canalele bordate cu docuri ale Londrei de la acea vreme. Dupa cum se stie, Oliver Twist este povestea unui orfan care ajunge la Londra si care supravietuieste într-o ceata de copii ai strazii adapostiti si exploatati de doi adulti care-i învata arta furtisagurilor si a buzunarelilor. Dupa ce a terminat Pianistul care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun regizor în 2002, Roman Polanski a cautat un nou subiect, de asta data în literatura pentru copii. „Am vrut sa fac un film pentru copii si dintotdeauna am adorat povestea lui Oliver Twist. Ultima versiune cinematografica (Oliver!), o comedie muzicala pe care o ador, a fost facuta în 1968, asta ar fi cu mai mult de o generatie în urma. De aceea m-am hotarât sa fac o noua versiune”, a declarat regizorul în cadrul unei conferinte de presa realizata chiar în mijlocul decorurilor din Praga. Chair daca azi nu îsi mai aduce nimeni aminte de el, „Oliver!” a luat Oscarul pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor. O alta ecranizare a romanului a fost turnata în 1948 de David Lean. „Unele romane sunt universale si se vând la fel de bine chiar dupa 150 de ani”, a adaugat Polanski. Ideea ecranizarii îi apartine sotiei lui, Emmanuelle Seigner. „E o poveste în spiritul lui Dickens, ceea ce înseamna ca e exuberanta, intriganta, eterna”. Orice adaptare dupa un roman important din literatura clasica înseamna o «tradare» a cartii, în sensul ca, inevitabil, o multime de pasaje sunt eliminate din scenariu pentru a face loc unei idei principale. Despre asta vorbeste si Polanski: „Cel mai greu a fost sa sintetizez cartea în film, ar fi fost imposibil s-o filmez toata… Ne-am concentrat pe intriga principala si le-am eliminat pe cele secundare. Nu ne-am atins însa de firul principal al povestirii”. Cu toate acestea, el ramâne recunoscator scenaristului sau, Ronald Harwood, care a scris si scenariul de la Pianistul. Polanski planuise sa turneze filmul în România, dar a preferat studiourile „Barandov” din Praga, motivând calitatea echipei de aici. „România e mult mai ieftina dar nu ne poate oferi ceea ce are Cehia”, a mai spus el. Roman Polanski care si-a sarbatorit la 18 august cei 71 de ani, turnând scena cea mai complicata din film, cu 800 de figuranti. Refuza sa spuna ceva despre viitoarele lui proiecte. „Nu intentionez sa mor deja si atâta timp cât ma pot misca, voi continua sa muncesc”, se multumeste sa spuna regizorul care are în urma aproape cincizeci de ani de cinema, de când a debutat în Polonia în anii 50. Desi a ajuns la o vârsta respectabila, trecutul înca îi apasa cariera. Sa nu uitam ca începuturile sale de regizor rebel în America au fost întunecate de asasinarea, in august 1969, a sotiei sale însarcinate, Sharon Tate, la vila lor din Bel Air, atunci murind înca alte patru persoane, prieteni de familie, toti asasinati, de banda lui Charles Manson. Polanski a mai avut unele probleme cu autoritatile americane, motiv pentru care se tine departe de aceasta tara, preferând Europa. De aceea, ca si în cazul filmului Pianistul, Oliver Twist a fost realizat în totalitate cu buget european, fara sa recurga la marile studiouri americane. „Asta face munca ceva mai dificila, pentru ca nu ai în spate larghetea financiara a studiourilor, dar nici nu primesti telefoane în plina noapte de la directorii de studiouri”. Filmul a fost facut cu un buget în jur de 45 milioane euro, dupa unele surse, si urmeaza sa apara pe piata la sfârsitul acestui an. Europa încearca timid sa stea dreapta în fata valurilor tsunami hollywoodiene, deocamdata fara prea mare succes (financiar) pentru ca aici domina autoritar sistemul american, suta la suta protectionist, de difuzare mondiala.
          
          Probleme de zi cu zi ale actritelor „speciale”
          
          ADEVARATI SAU FALSI?
          
          Teri Hatcher, o starleta la moda prin seriale de duzina, dar o adevarata bomba sexi, are o marea problema a carierei sale: a fost acuzata prin ziare ca are sâni falsi, mai exact siliconati. Din aceasta pricina a fost nevoita sa faca un pas înainte si sa dezminta categoric aceasta diversiune. „Actrita” în vârsta de 40 de ani a recunoscut ca a fost privita cu atentie si chiar bagata în seama din cauza sânilor ei fabulosi, dar din cauza asta a devenit si o victima a presei (de scandal, fireste). „Nu”, a spus ea raspicat, „sânii mei sunt naturali si ar trebui turnati în bronz ca o opera de arta”. Noi ne-am uitat la fotografie, dar din profil cum e, nu putem spune mare lucru. Or fi, n-or fi? În schimb, putem aprecia adevarul pe care îl rosteste: „E o contradictie, pentru ca atunci când esti atragatoare (cu sânii mari adica, n.n.) obtii foarte repede de lucru, dar de la un moment dat trebuie sa convingi publicul ca poti sa faci mai mult decât sa interpretezi rolul de femeie fatala”. Desi am vazut „Desperate housewives”, pe noi nu ne-a convins ca poate fi o Anna Karenina.
          Pe de alta parte, Scarlett Johansson, una din noile „puicute” sosite la Hollywood, despre care nimeni n-a spus ca are silicoane, spune ca e fericita când partenerul ei de film îi poate vedea sânii goi si adevarati. Actrita din „Lost in translation” recunoaste ca nu se simte deloc jenata de situatiile în care ea trebuie sa „interpreteze” scene erotice, evident în pielea goala, si nici nu crede ca astfel de scene sunt vreo scofala. „Unii devin nervosi, dar eu încerc sa fiu relaxata” spune pustoaica. Si confesiunile ei despre scenele de nuditate continua: „Dupa primele duble, esti goala si câte unul zice e groaznic. Apoi, însa, când vezi ca cineva si-a lipit ochii pe sânii tai goi, te gândesti uite ca-i plac, hai sa-i vada si sa fie amintirea lui cea mai faina pentru toata ziua”. Starul din „Lost in translation” zice ca si ea îsi iubeste sânii pe care îi numeste „fetite”. Daca n-a avut jucarii când a fost mica…