Filmele de actiune americane de categoria B, doldora de clisee si scene neverosimile, se produc pe banda. Si, fara indoiala, sunt vizionate in cinematografe in compania pungilor cu popcorn si cipsuri. Indiferent daca succesul e cel scontat sau nu, se vând si la pachet televiziunilor din intreaga lume. Pe calea micului ecran le vedem si noi pentru ca pe marele ecran nu ne prea ispitesc. Daca americanii trec cu vederea cliseele, scenele din diverse filme, asemanatoare sau chiar identice si cele neverosimile, ei bine, noi n-o vom face. Ba mai mult, le vom deconspira!
– Un grup de raufacatori rapeste un rival sau un colaborator suspectat de tradare, il leaga fedeles de un scaun si-l interogheaza pentru a afla informatii utile in timp ce este supus unor avalanse de pumni (o metoda de tortura spectaculoasa ca imagine, dar ineficace). De regula, indiferent de forta si numarul loviturilor, fata este doar patata de sânge. Victima rezista inexplicabil, sfidând legile mecanicii fiziologice de impact in asemenea cazuri.
– Lucrurile pot merge mai departe in perspectiva absurdului, in sensul ca pe masura ce loviturile se intetesc, victima devine mai „dinamica”, mai vitalista, sfidând prin injurii, amenintari agresorul si complicii sai. In asemenea cazuri, isi face loc un alt cliseu care pune capac la toate si care suna cam asa: „Daca ma mai lovesti, te ucid!”.
– In majoritatea cazurilor, mai ales când detinatorul armei nu este un superprofesionist, acesta isi ameninta dusmanul apropiind pistolul de fata (pieptul, dar mai rar) acestuia. Urmeaza trucul cu vorbe inselatoare care ii perturba vigilenta, urmat de o prima lovitura care il debaraseaza de arma… Restul nu mai conteaza.
– Este evident faptul ca daca vrei sa detii controlul absolut cu o arma in mâna, pastrezi o distanta de securitate. Dar scenaristii si regizorii in cauza de la Hollywood nu vor sa auda una ca asta. Pe de alta parte, daca vrei sa tragi, tragi, nu stai la taclale! (Reamintim faptul ca vorbim de filme si nu de realitate…)
– De cele mai multe ori, raufacatorii periculosi sunt incatusati având mâinile in fata (la locul faptei, in inchisori de maxima siguranta, in anumite situatii etc.). Este evident faptul ca unii dintre ei, pe care ii asteapta pedeapsa cu moartea, ani grei de detentie sau detentie pe viata, asteapta un moment prielnic pentru a agresa politistii care ii escorteaza.
Si chiar asa se intâmpla, concursul de imprejurari fiindu-le, evident, favorabil. Daca ar avea mâinile legate la spate, ar fi trebuit sa faca o miscare spectaculoasa de contorsionist pentru a le aduce in fata. Mai este nevoie sa spunem ca politistii, gardienii lasa impresia ca insotesc primadone si nu indivizi periculosi? Si ingeniosi!
– Detinutii periculosi care sunt transferati dintr-o inchisoare in alta nu ajung la noua destinatie. Pentru ca:
1) Apar complicii care creeaza o ambuscada si ii elibereaza;
2) Unul dintre detinuti isi desface catusele cu o cheita, o agrafa, o lama metalica s.a.m.d. ascunsa de obicei, in gura;
3) Duba se rastoarna (nu mai enumeram cauzele) si toata lumea scapa nevatamata. Mai putin politistii accidentati sau ucisi cu armele din dotare.
4) Unul dintre detinuti ii convinge pe politisti ca trebuie sa iasa pentru nevoi fiziologice. Bineinteles ca acestia devin victimele naivitatii.
– Dupa ce personajul pozitiv il invinge pe agresor, acesta, ramânând nemiscat pe podea, ii intoarce spatele si se indreapta, de obicei, spre sotia sau copilul sau tinuti in captivitate. Sau, in alte cazuri, pur si simplu, se indreapta linistit spre usa… Nu conteaza faptul ca agresorul a primit suficiente lovituri care sa-l tina fara vlaga 24 de ore, daca a incasat un glont-doua, daca a fost ciuruit sau daca are un cutit infipt adânc in piept. Cu forte inzecite, ataca furibund personajul pozitiv care scapa cu viata, de cele mai multe ori, nu prin forte proprii, ci prin interventia unui alt personaj inarmat. Nu era mai simplu ca invingatorul sa fi legat fedeles agresorul, sa-l inchida intr-o incapere sau sa-i aplice o lovitura de siguranta? (in cazul in care n-a fost ciuruit). Sau, macar sa intoarca, o data, de doua ori capul spre el pentru a-si continua linistit drumul?
– Daca incaierarea s-ar sfârsi dupa câteva lovituri, filmul ar fi compromis (oricum este compromis). Dar loviturile de pumni si picioare, in stil bataie de strada, box, sketch, kung fu, jiu jitsu etc. trebuie sa curga in ploaie, in torente, cu micile pauze de rigoare, cu schimbarea tacticii de lupta, a obiectelor contondente. Dupa câteva lovituri forte, falca si nasul s-ar dizloca, teasta s-ar sparge, buzele ar semana cu o leguma zdrobita, fata s-ar tumefia. Dar, dincolo de aceste inevitabile dar evitate modificari morfologico-anatomice, incasatorul (incasatorii) ar fi la podea pe termen nelimitat. Bineinteles ca una sau doua lovituri pot fi chiar letale. }i-ai gasit! Celor de la Hollywood le cam arde de joaca. Batausii, cu foarte putina imaginatie, par a fi personaje din desenele animate (gen Poppey Marinarul) sau mutanti din… cauciuc.
– Lovitura finala este, de regula, cea de picior: atacantul se lanseaza de la o oarecare distanta si loveste cu talpa pantofului unul dintre obrajii victimei. Niciodata crestetul capul, fruntea, zona nazala sau maxilarul. Sau, ma rog, aproape niciodata.
– Justitiarii „profesionisti” (ii excludem pe politisti) sau de ocazie, anonimi – obisnuiti – sunt adeptii unei „deontologii a blândetii”, a clementei, dupa ce familia lor a fost torturata sau ucisa. Cu alte cuvinte, raufacatorul care a ucis, torturat, incendiat casa victimelor, lasând in urma suferinte inimaginabile, fie este imobilizat si predat politiei conform legii, fie este ucis in asa fel incât sa nu se auda niciun „suspin” de durere, cu un glonte in cap sau in inima.
– Un alt cliseu la care se face frecvent recurs este cel al punctului culminant din timpul unei confruntari pe acoperisul unei cladiri sau pe marginea unei prapastii, pe viata si pe moarte. Personajul pozitiv, in urma unei lovituri, se prabuseste in gol, reusind sa se agate cu degetele de margine. Biruitorul malefic nu intentioneaza sa-l arunce in hau inainte de a-l tortura, incercând sa-i striveasca degetele cu piciorul. Momente teribile pentru spectatorii naivi care nu stiu ca victima va reusi sa apuce cu o mâna piciorul strivitor sau sa-l apuce de pantalon pe vrajmas care, dupa ce isi va pierde echilibrul, va plonja in hau. Definitiv si letal!
– Este agreata si cea de-a doua varianta: personajul pozitiv cade dar se agata de ceva – o radacina, de pilda, si, evident, cu mari eforturi, se catara, revine pe sol si-i vine de hac agresorului malefic.
– Când un grup interlop nu reuseste sa ucida personajul pozitiv sau sa obtina bani ori un CD cu informatii – dovezi – incriminante, recurge la rapirea sotiei, a copilului… Urmeaza santajul, o intâlnire-capcana cu confruntari pline de suspans din care cel bun va iesi invingator.
– Cei aflati pe acoperisul unei cladiri, se expun gloantelor de parca s-ar trage cu acadele, apoi se prabusesc intr-un mod cu totul neverosimil. Dau impresia ca fac un salt pentru ca „aterizarea” sa fie intârziata usor planata, pentru a ne oferi clipe suplimentare de fiori.
– Dupa ce incaseaza un glonte, victima moare instantaneu. La fel se intâmpla si in cazul in care i se infige, de obicei in spate, un cutit aruncat de la distanta. Probabil lesina in urma socului… Si aceasta in vreme ce, in alte situatii, o rafala de gloante are efectul unor scobitori trase cu sarbacana.
– Intotdeauna o femeie apetisanta (care nu face parte din personalul de companie al unui local) aflata la bar si dispusa sa flirteze cu barbatul de lânga ea, incearca sa-l seduca pentru a obtine informatii utile FBI-ului, CIA-ului etc. sau unui grup interlop.
– Femeile americane, in variantele amanta – sotie, agresate fizic de barbat, nu par foarte afectate, oripilate de lovitura (loviturile) primita. Nu parasesc domiciliul, lasa impresia ca nu sufera pe masura, nu incearca sa se razbune, nu fac plângere la politie, in cele mai multe cazuri ramânând atasate de barbatul de care sunt foarte indragostite…
DORIN MARAN
Comentarii