Staruri cu inimi de orfani

    
     Au stofa de învingatori, au devenit celebri, s-au înfruptat din gustul dulce al succesului, au milioane de admiratori. Cu toate astea, n-au reusit sa-si anuleze sentimentul de „orfani de tata”.
    
     Au stofa de învingatori, au devenit celebri, s-au înfruptat din gustul dulce al succesului, au milioane de admiratori. Cu toate astea, n-au reusit sa-si anuleze sentimentul de „orfani de tata”. Abandonate sau nascute din tati necunoscuti, unele dintre starurile în voga, aparent cu o viata de invidiat, poarta cu ele vechi rani sufletesti, care, din umbra, le marcheaza destinul.    
         
     Victoria Abril    
         
     Mai sigura pe ea ca oricând, actrita de origine spaniola se numara printre putinii europeni care au facut cariera la Hollywood. În vara aceasta a împlinit 40 de ani, vârsta deplinei maturitati, care îi permite sa spuna ca stie exact cum sa-si conduca existenta si, poate tocmai de aceea, stie ca are nevoie din când în când sa lucreze la câte un film în a carui poveste sa-si regaseasca propria biografie. Asa s-a întâmplat, de exemplu, cu „Tata, mama, fratii si surorile mele” pe care Victoria Abril îl considera propria-i istorie. „Nici eu nu mi-am cunoscut tatal pâna la vârsta de 16 ani – marturisea ea. Familia mea m-a facut sa cred ca e mort. Abia cu putin timp înainte de decesul lui real, bunica mea mi-a marturisit ca, de fapt, traieste, ca lucreaza la Ministerul Podurilor si Soselelor si ca locuieste în Madrid. A fost pentru mine un soc enorm. M-a cuprins un sentiment de furie acerba împotriva lui, dar, totodata, am simtit nevoia sa-l vad, sa-l cunosc. M-am hotarât brusc sa merg împreuna cu sora mea la locul lui de munca. Numai ca în momentul în care am ajuns, am aflat ca deja murise… Era pentru a doua oara când mi se spunea ca tatal meu murise. De data aceasta de-adevarat. Cu vremea, am încercat sa dau o nota amuzanta acestei parti a vietii mele. Daca am reusit sau nu sa ma conving în primul rând pe mine însami ca asa stau lucrurile? E discutabil, de vreme ce am fost bucuroasa sa intru în filme pe care le-am considerat… terapeutice pentru sufletul meu.”    
         
     JodieFoster    
         
     Tatal copilului genial de la Hollywood era un celebru avocat din Los Angeles, extrem de bine vazut în societate. Dar asta nu l-a împiedicat sa-si paraseasca sotia si copiii, pe vremea când Judie nu avea decât câteva luni. Cu o fire orgolioasa, perfectionista si o inteligenta peste medie, Jodie nu a suportat ideea de a se numara printre copiii „parasiti de tata”. A asociat iremediabil notiunea de abandon al familiei din partea tatalui cu cea de barbat, asa ca a hotarât sa excluda posibilitatea ca aceasta „specie” sa faca parte vreodata din viata ei. Iar în plan profesional, si în cazul ei ca o forma de terapie, a creat inspirându-se din propria-i biografie un personaj-copil ce trebuie sa suporte pe de-o parte povara genialitatii cu care a fost înzestrat, iar pe de alta umilintele generate de un trai modest si mediocru, asigurat doar de mama.    
         
     Demi Moore    
         
     La 24 de ani, descopera stupefiata ca Denny Guynes, barbatul de lânga mama ei, nu-i este de fapt si tata biologic. Cel ce-i daduse viata era un vagabond ajuns în închisoare, care nu a vrut niciodata sa-si recunoasca fiica. Demi a încercat sa-l cunoasca într-un week-end, dar a fost o experienta catastrofala. Traind într-un mediu favorabil autodistructiei, dar si traumatizata de durerea revelatiei, la numai 16 ani devine victima a drogurilor si alcoolului. În fond, viseaza la stabilitate si, când îl întâlneste pe Bruce Willis, crede ca în sfârsit va avea familia pe care si-a dorit-o, indestructibila pe viata. Dar nu s-a întâmplat asa. Dupa divort, abordeaza acest subiect cu amaraciunea veche din sufletul ei: „Acum, familia mea se reduce doar la ceea ce am creat eu, adica la copii”. Se consoleaza cu ideea ca totusi, în cazul lor, istoria nu se repeta „la indigo”. Asa ca viata merge înainte…