Sfarsitul de toamna ne-a lasat mai tristi si mai saraci prin disparitia Stelei Popescu, o actrita-simbol pentru neamul nostru, slujind cu talent si devotament scena romaneasca timp de peste 50 de ani. Mereu cu zambetul pe buze, cu o energie debordanta, eleganta, modesta si extrem de binevoitoare – asa o descriu toti cei care au cunoscut-o si au iubit-o. Se cuvine sa-i aducem si noi un ultim omagiu, trecand in revista cateva dintre evenimentele marcante ale existentei domniei-sale.
De la tragedii in viata la comedii pe scena
Stela Popescu s-a nascut la 21 decembrie 1935, in Orhei, Basarabia, intr-o familie de tineri dascali. Copilaria i-a fost marcata de drama deportarii tatalui sau in Siberia, ceea cea facut-o pe mama sa sa se refugieze in Romania, stabilindu-se cu fetita de numai 7 ani la Sibiu. Au urmat ani grei, cu lipsurisi necazuri, dar care au intarit-o si au motivat-o pe fetita care visa inca de-atunci sa devina artista…
Nimeni si nimic nu a reusit sa o faca sa renunte la visul sau, Stela intrand in lumea teatrului pe cand era adolescenta si fiind coop-tata in echipa Teatrului Ministerului de Interne. La 20 de ani, a fost admisala Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, dar a continuat in paralel sa sustina spectacole. In 1960, proaspat absolventa, a debutat la Studioul Casandra cu spectacolul „Nu-i intotdeauna praznic” de A.N. Ostrovski, in regia lui Cornel Todea. A devenit in scurt timp angajata teatrului din Brasov, reusind sa joace in 400 de spectacole pe an. Se face imediat remarcata prin frumusetea si talentul sau iesite din comun si i se propune sa joace in productia cinematografica „Alo? Ati gresit numarul”, acesta fiind debutul sau pe marele ecran.
In 1963 se stabileste la Bucuresti, devenind angajata Teatrului de Revista „Constantin Tanase”. Se simte pentru o perioada „ca pestele in apa” jucand dezinvolt, cu mult umor si farmec, starnind ropote de aplauze si trezind admiratia publicului, cucerit pentru totdeauna de frumoasa basarabeanca. Dupa numai sase ani este „curtata” de Teatrul de Comedie si accepta cu bucurie sa faca parte din echipa, alaturi de alte nume mari, precum Sanda Manu, Ion Cojar, Lucia Giurchescu. Aici il cunoaste pe Stefan Banica, alaturi de care face un cuplu de exceptie in perioada 1971-1979. Cati dintre noi nu asteptam Revelionul doar ca sa-i mai revedem pe Stela si Stefan, care reuseau de fiecare data sa ne descreteasca fruntile, sa ne faca sa uitam de griul si tristetea acelor vremuri? La Teatrul de Comedie a avut roluri de succes in piese care au avut o longevitate remarcabila: a jucat timp de 18 ani in „Pretul”, 12 ani in „Petitoarea” si 10 ani in „Plicul”.
A jucat, de asemenea, in piese precum „Trei surori”, de Cehov, „Marele feudal”, de Al. Mirodan, „Curcanul”, „Turnul de fildes” – pentru care obtine premiul pe tara pentru cel mai bun rol secundar, „Sfantul Mitica Blajinul”, de Aurel Baranga sau „Capcana pentru un barbat singur”, de Neil Simon. Tot in aceasta perioada colaboreaza cu Teatrul National Radiofonic, unde a avut roluri in piese precum „Gaitele” – in variantele 1964 si 2002, „Burghezul gentilom”, „Caviar, vodka si bye-bye”, „Ferma de struti”, „Manastirea din Parma” sau „Sanziana si Pepelea”.
Sufletul ei pereche
Din 1979 devine partenera de scena a lui Alexandru Arsinel, alaturi de care va forma unul dintre cele mai celebre si longevive cupluri de actori din tara noastra, fiind cunoscuti si admirati de generatii intregi. In 1993, revine la Teatrul de Revista „Constantin Tanase”, unde a ramas pana la sfarsitul vietii. Pe scena de la Revista a realizat show-uri ca „Aplauze, Aplauze”, „Revista revistelor”, „Omul care a vazut moartea”, „Te astept diseara pe Lipscani”, „Nevestele vesele… la Boema”, „Boema, slabiciunea mea”, „In gradina bucuriilor”, „Constelatia Boema”, „Boema, bucuria mea”, „Stela, stelele si Boema”, „Buna seara, Boema”, „Mama Boema”.
A trait o viata de poveste dedicata teatrului si filmului, fiind distribuita in productii care au facut istorie, alaturi de mari actori celebri pe care i-a avut scena romaneasca, precum Amza Pellea, Florin Piersic, Gheorghe Dinica si multi, multi altii. A jucat in peste 25 defilme: „Pe malul stang al Dunarii albastre”, „In fiecare zi mi-e dor de tine”, „Asta seara dansam in familie”, „Elixirul tineretii”, „Nea Marin Miliardar”, „Galax, omul-papusa”, „Secretul luiNemesis”, „Figurantii”, „Maria si Mirabela in Tranzistoria”, „Adoua cadere a Constantinopolului”, „Sexy Harem Ada-Kaleh”, „Vara sentimentala”, „Un petic de cer”, „Zbor periculos”, „Caruta cumere”, „Am o idee”, „Ana si hotul”, „Grabeste-te incet”, „Drumuri in cumpana”, „Tufa de Venetia”, „Ultima noapte a singuratatii”, „Despre o anumita fericire”, „Dimitrie Cantemir”, „Pantoful Cenusaresei”, „Vin ciclistii”, „Faust XX”, „Sarutul”, „Omul de langa tine” etc.
Tot ca o poveste i-a fost viata alaturi de PuiuMaximilian, sufletul sau pereche, de care s-a indragostit la prima vedere si pentru care a plecat de langa cel care ii era sot de mai bine de opt ani, fara regrete si fara resentimente. A ramas neconsolata dupa disparitia prematura a lui Puiu, dar l-a pastrat in suflet pentru tot restul existentei.
In amintirea acestuia, a creat o fundatie, alaturi de Alexandru Arsinel, organizand in fiecare an Gala Premiilor „Mihai Maximilian”, unul dintre cei mai talentati si prolifici autori de texte de revista. Dupa ocariera cat o viata de om, actrita marturisea ca avea mereu emotii inainte de a urca pe scena: „Am emotii, toti artistii au emotii, e un fior, o unda care se transmite intre artist si spectator. Impalpabila, dar exista. Sa intri in scena si sa fii privit de 800 de ochi te impresioneaza. Plus ca, daca ai ajuns la un anumit nivel, nu poti sa dezamagesti. De fiecare data e un examen.Comedia e o farmacie si daca inainte de a pune virgula unde trebuie ti-e mintea in alta parte, a cazut poanta, s-a dus. Nu mai aplauda nimeni. Ce ciudat… Foarte interesant! E o profesie foarte sofisticata, interesanta, nu e simpla. (…) Imi pare bine cand lumea isi da seama de valoarea acestei profesii, satisfactianoastra e ca folosim oamenilor, e o meserie extraordinara”, spunea artista.
Acum, la despartire, nu ne ramane decat sa-i spunem „Ramas bun, draga noastra Stela!” si s-o asiguram ca-i vom pastra vie amintirea multe generatii de-acum inainte.
GABRIEL TUDOR
Comentarii