Batalii celebre, personalitati faimoase, toate au fost readuse la viata gratie geniului regizorilor si actorilor vremurilor noastre, iar noile tehnici cinematografice fac ca reconstituirile sa fie tot mai credibile, mai realiste.
Chiar daca nu a beneficiat de tehnologia pe computer, filmul Ben-Hur, realizat in 1959, ramane una dintre cele mai indragite si mai celebre superproductii din istoria filmului. Haideti sa descoperim impreuna cateva aspecte mai putin cunoscute din culisele acestei pelicule!
Studiourile MGM si-au anuntat pentru prima oara intentia de a realiza un remake dupa clasicul film mut „Ben-Hur” (1925), bazat pe bestsellerul scriitorului american Lew Wallace, la sfarsitul anului 1952. Mogulii MGM au ezitat insa multa vreme sa se inhame la acest proiect grandios, pana cand, in 1956, filmul rivalilor de la Paramount, „Cele Zece Porunci” (regizat de titanul hollywoodian Cecil B. DeMille), a dovedit profitabilitatea unor asemenea epopei biblice.
Pre-productia a inceput in renumitele studiouri Cinecitta de la marginea Romei, in octombrie 1957, iar primul tur de manivela s-a dat in mai 1958. Filmarile au durat noua luni, iar post-productia alte sase luni. Filmul a avut premiera pe 18 noiembrie 1959, la aproape sapte ani dupa anuntarea lui.
Initial, regizorul William Wyler a refuzat sa se implice in proiect, deoarece scenariul i se parea destul de slab, dar in cele din urma tot succesul filmului „Cele Zece Porunci” l-a convins sa accepte propunerea MGM – de altfel, rivalitatea dintre el si DeMille era cunoscuta. In plus, Wyler a primit cea mai mare suma obtinuta pana atunci de un regizor de la Hollywood: 350.000 de dolari, plus 3% din profiturile nete ale filmului.
In ciuda rivalitatii dintre Wyler si DeMille, actorul principal din „Cele Zece Porunci”, Charlton Heston, nu s-a aflat pe lista scurta a regizorului atunci cand s-a alcatuit distributia. Insa cel vizat in primul rand de Wyler, Burt Lancaster, a refuzat rolul, pe motiv ca scenariul ar fi „defaimator” la adresa crestinismului. Paul Newman, care tocmai jucase intr-un film inspirat tot de inceputurile crestinismului, „Potirul de argint”, s-a temut ca si pelicula lui Wyler va fi un esec comercial (ca si „Potirul de argint”) care i-ar fi putut distruge de tot cariera abia inceputa. Producatorii i-au luat in considerate pe Marlon Brando, Rock Hudson, Leslie Nielsen (da, indragitul actor de comedie de mai tarziu!), Kirk Douglas si chiar pe cativa actori italieni care nu vorbeau engleza. In cele din urma, alegerea s-a indreptat asupra lui Heston, care a acceptat un salariu de 250.000 de dolari pentru 30 de saptamani de filmari, plus asigurarea transportului la Roma pentru familia lui.
Wyler, care nu se afla in relatii prea cordiale cu Heston, se gandise ca acesta ar putea face un rol bun mai curand in pielea personajului negativ, Messala. Dupa ce producatorii au refuzat acest lucru, pentru rolul lui Messala au fost propusi Kirk Douglas si Stewart Grange, dar acestia au declinat oferta. In cele din urma, rolul i-a revenit actorului irlandez Stephen Boyd, pe atunci cvasinecunoscut la Hollywood. Cum amandoua vedetele aveau ochi albastri, Wyler i-a cerut lui Boyd sa poarte lentile de contact cafenii, pentru a crea un contrast intre cei doi.
Pentru a nu deranja cercurile conservatoare, foarte influente la Hollywood, chipul lui Iisus nu este prezentat niciodata pe ecran, iar actorul care l-a intruchipat pe Mantuitor nu apare deloc pe generic. El a fost Claude Heater, un tenor american pe care regizorul Wyler l-a descoperit in timpul unui concert la Roma.
Platourile de filmare au fost cele mai mari din lume, la data respectiva. S-au folosit 10.000 de figuranti, 100.000 de costume de epoca, 300 de scene, 500 de tone de ipsos si 10.000 metri cubi de lemn. Platourile au devenit chiar o atractie turistica, fiind vizitate in timpul filmarilor de peste 25.000 de oameni, inclusiv de oaspeti de onoare, precum Kirk Douglas, Harry Belafonte, Jack Palance, Susan Hayward si Audrey Hepburn.
Filmul a castigat nu mai putin de 11 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor principal, cel mai bun actor secundar si cea mai buna muzica. Doar „Titanic” si „Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelui” au mai reeditat aceasta performanta.
GABRIEL TUDOR
Comentarii