Pe 25 mai 1969, studiourile United Artists lansau pe piata „Midnight Cowboy” (tradus la noi „Cowboy-ul de la miezul noptii”), avându-i in rolurile principale pe Jon Voight si pe Dustin Hoffman, care interpretau doi indivizi dubiosi, ce-si faceau veacul pe strazile din New York
A fost primul film cu rating X (producatorii au refuzat sa taie scenele „delicate” pentru a face pe plac cenzurii) si totusi a devenit prima pelicula din aceasta categorie care nu doar ca a fost nominalizata la Oscar, ci a si câstigat premiul, la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (John Schlesinger) si „cel mai bun scenariu original” (Waldo Salt). Dupa ce filmul a devenit un succes, Academia Americana de Film i-a „redus” ratingul la R, pentru a putea fi vazut in cinematografe de un public mai larg.
Inspirat de un roman al lui James Leo Herlihy, controversatul film a reusit sa aduca incasari de 44 milioane de dolari (circa 200 de milioane dupa echivalentul de azi). El a salvat carierele actorilor, producatorilor si scenaristului Salt, care fusese exclus din lumea mare a Hollywoodului. De asemenea, a produs un slagar – cântecul lui Harry Nilsson, „Everybody’s Talkin”.
Regizorul nu l-a dorit initial pe Hoffman pentru rolul Ratso Rizzo, fiindca toata lumea il asocia pe actor cu personajul Benjamin Braddock din „Absolventul”. Insa intr-o seara el l-a intâlnit la un bar al actorilor, frecventat intre altii de Gene Hackman si Robert Duvall; Hoffman avea barba neingrijita si un tricou sifonat, iar Schlesinger a avut o revelatie: era exact genul de „om al strazii” de care avea nevoie.
Toata lumea a fost multumita de alegere, mai putin regizorul „Absolventului”, Mick Nickols, care a facut o scena teribila, spunându-i lui Dustin Hoffman: „Am facut din tine o vedeta si acum vrei sa joci personajul asta soios? Esti doar un decor pentru Voight, el o sa ia toti laurii. Iti sabotezi cariera!” Insa Hoffman a ramas de neclintit si a acceptat rolul.
Initial, pentru rolul Joe Buck fusese ales Michael Sarrazin, aureolat de prestatia din „Si caii se impusca, nu-i asa?” (1969). Dar acesta a cerut mai multi bani decât erau producatorii dispusi sa ofere, asa ca ei l-au invitat si pe Jon Voight sa dea o proba de filmare cu Dustin Hoffman. Toti cei prezenti au fost unanim de acord ca Voight era alegerea ideala – in special Dustin Hoffman, care a declarat: „Când privesc scena in care apar alaturi de Sarrazin, ma uit la mine, dar când o privesc pe cea unde ii dau replica lui Voight ma uit la Voight.
Voight a fost atât de incântat sa joace rolul incât, la un moment dat, i-a spus regizorului „Zi-le producatorilor ca as juca si pe gratis”. Acestora nu le-a trebuit mai mult si i-au dat salariul minim pentru un film de asemenea anvergura. Mai mult decât atât, in ultima zi de filmari actorul a primit, amuzat, si nota de plata pentru cele câteva zile cât mâncase pe platourile de filmare: 14,73 dolari.
Sa joace un personaj schiop nu i-a fost greu lui Dustin Hoffman, care a apelat la un truc: si-a pus pietricele in pantof, astfel incât la fiecare pas era obligat sa schioapete. „Pietrele te fac sa schioapeti in mod natural, deci nu trebuie sa te mai gândesti la asta, ci doar sa-ti spui replicile”, a explicat el ulterior intr-un interviu pentru revista Vanity Fair.
Faimoasa scena in care personajul lui Hoffman este la un pas sa fie calcat de un taxi a fost total improvizata. Regizorul a vrut sa ii filmeze intr-un mod cât mai discret pe cei doi eroi mergând pe strazile aglomerate din New York, asa ca a instalat camera de filmat intr-un microbuz. La un moment dat, Hoffman, ocupat sa-si spuna replicile, nu a mai observat ca semaforul s-a facut rosu si s-a trezit cu un taxi care a frânat in ultima clipa. Speriat, el s-a rastit la taximetrist: „Hei, nu vezi ca merg pe aici?” – in sensul ca „nu vezi ca filmam?”, la care Schlesinger s-a amuzat copios, insistând ca scena sa nu fie taiata la montaj.
In 1994, discutând cu un mare producator de la Hollywood, Schlesinger i-a spus acestuia: „Daca ti-as aduce o poveste cu un spalator de vase care vine din Texas la New York imbracat in cowboy, dornic sa ajunga gigolo si sa traiasca in lux, dar intâlneste un sarlatan schiop, care pâna la urma face pe el si moare intr-un autobuz, mi-ai da bani sa fac filmul?” Producatorul a râs si i-a spus: „In ziua de azi un asemenea film n-ar avea niciun succes, cred ca ti-as arata direct usa.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii