Cunoscut ca unul dintre cele mai revolutionare musicaluri din toate timpurile, care a zdrobit bariere ale gandirii si a sfidat mentalitati, Poveste din cartierul de vest a fost, ca orice produs american de succes, folosit din plin de realizatorii lui: mai intai spectacol de teatru, apoi film de top.
Transpus pe marele ecran in 1961, dupa patru ani de succes pe scena de la Broadway, filmul s-a bucurat de un succes fulminant, atat la public, cat si la critica – a cucerit in acel an nu mai putin de zece Oscaruri. Haideti sa descoperim impreuna cateva aspecte mai putin stiute din culisele acestui film…
Autorul libretului, Stephen Sondheim, a vrut ca „Poveste din cartierul de vest” sa fie primul spectacol in care sa se lanseze „F-Bomb”, cum se numeste cuvantul din engleza care incepe cu litera F. Intr-una dintre melodii, „Gee, Officer Krupke”, el a strecurat si un „fuck you, officer Krupke”, spre a exprima dispretul manifestat de bandele juvenile fata de agentii de politie. Dar echipa creativa si-a dat seama ca, in America acelor ani, un spectacol in care se injura pe scena n-ar fi avut nicio sansa sa se joace pe Broadway, asa ca libretistul a schimbat versurile, inventand un „Krup you, officer Krupke!” care i-a amuzat pe toti… Chiar si asa insa, scena a fost taiata atunci cand musicalul a fost difuzat de BBC, pe motiv ca facea referiri la ambiguitatea sexuala si la consumul de droguri.
Scenariul initial, gandit de Sondheim si Leonard Bernstein inca din 1947, prevedea ca eroii sa fie un tanar italian, catolic, si o tanara evreica, scapata de Holocaust. De asemenea, titlul era „Poveste din cartierul de est”. Dar, cum la inceputul anilor 60 bandele de tineri incepeau sa faca ravagii in America, cei doi creatori s-au gandit sa inlocuiasca nationalitatea unei bande – si asa italienii au devenit portoricani.
Cand s-a pus problema transpunerii cinematografice a musicalului, majoritatea actorilor care jucasera in „Poveste din cartierul de vest” pe Broadway au fost respinsi la auditii, pe motiv ca pareau prea batrani, in fata camerelor de filmat, spre a-si asuma rolurile unor pusti…
Majoritatea oamenilor stiu ca povestea tragica din „Poveste din cartierul de vest” este inspirata din piesa lui Shakespeare, „Romeo si Julieta”. Mult mai putini cunosc insa ca si marele bard s-a inspirat dintr-un poem al lui Arthur Brooke, intitulat „Tragica poveste a lui Romeus si Iuliet”, care la randul ei a fost bazata pe un poem al lui Ovidiu, „Pyramus si Thisbe”, din capodopera acestuia, „Metamorfozele”.
Desi musicalul din 1957 n-a reusit sa-si adjudece premiul Tony pentru cel mai bun musical, pierzand in favoarea lui „The Music Man”, filmul „Poveste din cartierul de vest” a cucerit zece premii Oscar, devenind cel mai elogiat musical din istoria cinematografiei.
Succesul filmului s-a datorat si regizorului si coregrafului Jerome Robbins, care i-a muncit pana la epuizare pe actori. Intr-o scena din film, in care actorii trebuiau sa danseze si sa se arunce cu genunchii indoiti pe scena, Robbins le-a cerut sa repete scena de atatea ori incat toti s-au ales cu arsuri de piele la picioare! Actrita principala, Natalie Wood, a solicitat la un moment dat sa fie exclusa din distributie, pentru ca nu mai suporta programul de filmari de 16 ore pe zi!
Pentru ca actorii sa-si joace cat mai bine rolurile, Robbins a incercat sa faca tot posibilul spre a-i ostiliza pe cei din banda „americanilor” fata de cei din banda „portoricanilor”. Lor nu li se permitea sa socializeze unii cu altii si se pregateau separat. De asemenea, regizorul a incurajat farsele pe care actorii si le faceau reciproc si care au ajuns atat de departe incat nu de putine ori protagonistii au fost la un pas sa se ia la bataie. Dar aceasta tensiune „instigata” s-a dovedit un pariu castigator pentru Robbins, caci actorii si-au jucat atat de intens rolurile de parca s-ar fi urat cu adevarat.
Cand s-a pus problema realizarii unui film, in 1959, prima vizata pentru rolul principal feminin a fost legendara Audrey Hepburn. Dar aceasta era insarcinata, asa ca rolul i-a revenit Nataliei Wood, aureolata deja de succesul din „Rebel fara cauza”. Cum Wood era insa total afona, vocea ei i-a fost dublata de o profesionista, soprana Marni Nixon.
Succesul filmului la Paris, orasul indragostitilor, a fost atat de mare incat „Poveste din cartierul de vest” a rulat in cinematografele de aici, neintrerupt, timp de 249 de saptamani, adica aproape cinci ani!
GABRIEL TUDOR
Comentarii