Aparut într-o epoca în care filmul mut parea sa stapâneasca pe deplin lumea cinematografului si în care putini oameni ar fi visat macar ca scenele de pe ecran sa poata fi si auzite, nu doar vazute, „Cântaretul de jazz” a fost primul film sonor din istorie. Productie mediocra dupa unii, o adevarata capodopera subestimata, dupa altii, pelicula, a carei premiera a avut loc pe 6 octombrie 1927, adica acum exact 89 de ani, a reprezentat o borna esentiala pentru cea de-a saptea arta, inaugurând era filmului vorbit, atât de popular astazi. Haideti sa cunoastem mai bine, în rândurile ce urmeaza, productia care a întrerupt dominatia filmului mut si care, la data când a aparut, i-a lasat pe toti… muti de uimire.
Filmul, care contine sase cântece interpretate de actorul Al Jolson, e bazat pe piesa cu acelasi nume a lui Samson Raphaelson, care, la rândul ei, e inspirata de viata lui Al Jolson! Acesta a fost descoperit de Raphaelson cântând într-o piesa muzicala, la vârsta de 13 ani si având fata vopsita cu negru – exact ca în film.
Este vorba de povestea fictiva a lui Jakie Rabinowitz, un tânar care sfideaza traditia familiei de evrei ultrareligiosi de unde provine si începe sa cânte arii de musical pe terasa unei berarii. Pedepsit de tatal sau, care era cantor, Jakie fuge de acasa si, peste ani, devine un talentat artist de jazz.
Darryl F. Zanuck a câstigat un Oscar special pentru producerea acestui film, fiind nominalizat si la categoriile „Cel mai bun scenariu adaptat” si „Cele mai bune efecte tehnice”.
In 1966, „Cântaretul de jazz” a fost selectat în Registrul National al Filmelor, cuprinzând „filmele cele mai semnificative din punct de vedere cultural, istoric si estetic din istoria umanitatii”.
In 1998, pelicula a fost inclusa pe lista celor mai bune 100 de filme americane din toate timpurile.
Filmul a fost la un pas sa nu apara, deoarece actorul desemnat initial pentru rolul principal, George Jessel, a refuzat cu îndârjire sa joace. Motivul? Personajul principal e pus sa aleaga între a cânta în locul tatalui sau la o sarbatoare religioasa evreiasca si a aparea într-o premiera de musical mult asteptata si opteaza pentru ultima varianta.
Al Johnson a semnat imediat contractul, care i-a adus 75.000 de dolari (aproape un milion de dolari în echivalentul de azi), ceea ce pare o suma infima, daca ne gândim ca în zilele noastre vedetele de cinema sunt platite cu zeci de milioane de dolari pentru a aparea într-un film.
Primele cuvinte rostite din istoria cinematografului au fost „Wait a minute, wait a minute… you ain’t heard nothin’ yet” („Stati o clipa, stati o clipa, înca n-ati auzit nimic”). O fraza devenita deja celebra în epoca dupa ce tot Jolson o lansase, în marele spectacol dat la încheierea Primului Razboi Mondial, încercând sa calmeze multimea care astepta prestatia celebrului tenor Enrico Caruso: „Oameni buni, nu aplaudati, înca n-ati auzit nimic”.
Costurile totale ale productiei s-au ridicat la suma de 422.000 de dolari, o bagatela comparativ cu bugetele de sute de milioane de dolari din zilele noastre, dar o suma destul de mare pentru acea vreme, când studiourile Warner Bros cheltuiau rareori mai mult de 250.000 de dolari pentru un film. Pentru ca pelicula sa apara, directorul studiourilor, Harry Warner, a renuntat la salariu pe timpul productiei, si-a amanetat bijuteriile sotiei si chiar s-a mutat cu familia într-o casa mai mica!
Data premierei – 6 octombrie 1927 – care a avut loc la New York, a fost aleasa special pentru a coincide cu sarbatoarea evreiasca de Yom Kippur, în jurul careia filmul graviteaza.
Niciunul dintre cei patru frati Warner n-a putut participa la premiera: Sam, cel mai îndârjit suporter al filmelor vorbite, murise cu o zi înainte, iar fratii lui plecasera în California, sa participe la funeralii.
Au existat trei remake-uri dupa acest film: unul din 1952, cu Danny Thomas în rolul principal, o spumoasa comedie, marca Jerry Lewis, în 1959, si o drama, în 1980, cu Laurence Olivier; de asemenea, filmul a devenit si piesa de teatru radiofonic în 1936, interpretul principal fiind acelasi Al Jolson.
GABRIEL TUDOR
Comentarii