De Ziua Femeii, editura Humanitas Fiction a organizat o întâlnire cu cititorii la Libraria Humanitas pentru a prezenta o scriitoare si un roman. Axat pe traducerea unor romane din literatura universala, foarte bine traduse în limba româna, ceea ce a parut unic cu ocazia acestui eveniment a fost ca romanul Jurnalul unei iubiri imposibile nu avea nici o referire la numele traducatorului! Asta însemna ca autoarea al carei nume apare pe coperta este o românca. Atunci, cine este Kaya de Vos?
Misterul a fost si mai mare atunci când Gabriela Tabacu, unul dintre cei trei invitati la eveniment, a semnat autografe!
Cât despre „autoare” am aflat ca spre deosebire de ceilalti autori straini publicati de Humanitas Fiction, nu are nici biografie, nici bibliografie. Despre presupusa autoare se spune doar ca „preda arhitectura la o universitate din Europa. A publicat pâna acum câteva carti, o serie de eseuri si articole de specialitate”. De ce ar publica o editura, în acest an, un pseudonim si o carte anonima si înca în a doua editie? S-a rupt din mâini? Greu de înteles. Cartea nareaza trei povestiri, si ele banale, auzite în tren.
Din culisele scrierii, aflam de la autoarea anonima ca totul a pornit „toamna trecuta”, pe când calatorea cu trenul de la Sibiu la Bran, ocazie cu care s-a nimerit în acelasi compartiment „cu o femeie de la munte care, tot drumul, a povestit cu însufletire istorii stranii”.
Gabriela Tabacu a oferit la evenimentul de la Libraria Humanitas câteva amanunte despre „autoarea” cartii, interesante, dar dupa parerea mea perfect fictive. Iata câteva: o cunoaste pe „autoare” de 50 de ani, ca aceasta este o persoana extrem de retractila si de discreta si ca „nu am voie sa va spun unde s-a nascut sau unde locuieste sau cum se numeste cu adevarat, pentru ca numele de pe carte este un pseudonim”. Acum am înteles.
Apoi, vin datele biografice, dupa mine, si ele fictive: „Era venita cu parintii ei, care sunt diplomati, si urmau sa mai ramâna o vreme în România. Ne-a spus ca avea multi frati si surori, dar am aflat mai târziu ca nu avea niciunul. Un lucru care ne-a socat de-a dreptul a fost ca învata la liceul Mihail Sadoveanu, care era un liceu cu predare în limba româna. De ce a vorbit cu noi Kaya de Vos în limba franceza, n-am reusit sa aflu nici pâna în ziua de azi”.
Si ajungem în prezent.
„În 2010, am reîntâlnit-o la o conferinta de arhitectura. Am aflat ca este si ea, ca si mine de altfel, arhitect, ca preda si ea arhitectura la o universitate din Europa”. Aha, de Vos, arhitecta în Europa, Gabriela Tabacu, despre care nu stiu mai nimic, tot arhitecta, tot în Europa. Acum întelegem cam cine ar putea fi autorul celor trei povesti „fantastice”: cea care inventeaza si biografia Kayei de Vos. Sau poate doar ma însel.
Misterul epopeei deVos-Tabacu e dezlegat în final: „Am primit de la ea niste materiale”, marturiseste G. Tabacu, „le-am citit si le-am trimis mai departe editurii Humanitas, care a avut generozitatea si gentiletea sa le publice”. Cât despre mine, nici nu stiti de când astept momentul sa gasesc si eu un mesager caruia sa-i trimit manuscrisul unui roman si mesagerul sa-l trimita editurii Humanitas, iar editura, generoasa cu un pseudonim si o carte anonima, sa aiba generozitatea sa-l publice!
Ca scriu si eu olecutica de binisor, chiar daca n-am fost trimis la nicio bursa în strainatate si nu mi-am exersat scrisul calatorind cu trenul, chiar niciodata, pe ruta Sibiu-Bran.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii