Nascuta intr-o familie cu multi frati si surori, dar si cu o biblioteca victoriana impresionanta, Virginia Woolf (nascuta Adeline Virginia Stephen) a vazut lumina zilei pe 25 ianuarie 1882 in districtul londonez Kensington, urmand scoala acasa, in vreme ce doi dintre fratii ei si-au desavarsit studiile la Universitatea Cambridge. Acolo, fratele ei Thoby s-a imprietenit cu Leonard Woolf (viitorul sot al Virginiei), Clive Bell, Saxon Sydney-Turner, Lytton Strachey si Maynard Keynes, cei care au reprezentat nucleul grupului Bloomsbury, o societate informala de artisti, scriitori si filosofi din Anglia, care au trait si au lucrat in zona Bloomsbury din centrul Londrei.
Problemele depresive au inceput din vremea adolescentei pentru Virginia. Prima a fost imediat dupa pierderea mamei, rapusa de febra reumatica, a doua, dupa pierderea tatalui, in 1904, cand a incercat sa se sinucida, fiind apoi spitalizata. Dupa cum scria nepotul si biograful ei Quentin Bell, „toata vara aceea s-a comportat ca o nebuna”. Boala ei avea sa se agraveze in noiembrie 1906, cand moare fratele ei mai mare Thoby Stephens, de febra tifoida. Acestea sunt primele ei caderi nervoase care aveau sa se repete de mai mute ori in decursul vietii ei, pana la moarte, in martie 1941. In 1912 se casatoreste cu scriitorul Leonard Woolf (de la care preia numele de familie pentru pseudonimul ei literar) impreuna cu care infiinteaza editura Hogarth Press, unde avea sa-si publice propriile creatii literare. Imediat dupa casatorie, Virginia are o noua cadere nervoasa si amana publicarea primului ei roman scris in 1913 pana in 1915 cand apare sub numele de Calatorie in larg (The Voyage Out). Stilul ei conventional si neatractiv avea sa se schimbe o data cu romanele Doamna Dalloway si mai ales cu Spre Far (To the Lighthouse, 1927) si Valurile (The Waves, 1931), romane care au aparut si in limba romana in anii 70, la editura Meridian, colectia Romanul secolului XX.
Practic si-a adaptat stilul literar la un curent americano-britanic, cel al monologului interior si al „fluxului de constiinta”, la moda in literatura anilor 20, exemplificat de scriitori precum Joyce (Ulise) sau Faulkner (Zgomotul si furia), ca sa nu amintim decat doi dintre cei mai cunoscuti. In acei ani, Virginia Woolf era invitata sa tina discursuri la colegii si universitati, devenind un intelectual respectat si o scriitoare apreciata, desi traversa cu greu, lungi perioade de depresie.
Si astfel, pe 28 martie 1941, dupa finalizarea romanului „Intre acte” (Between the Acts), Virginia Woolf a plecat de acasa, si-a umplut buzunarele cu pietre si s-a aruncat in apele raului Ouse. A fost gasita de catre autoritati trei saptamani mai tarziu. A ramas, insa, una dintre personalitatile de marca ale literaturii universale.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii