O veritabila proba de foc, un test al stapanirii mentalului propriu si al stapanirii mentale a fluxurilor energetice diverse ce ne asalteaza, efectiv, 24 de ore pe zi; cam in acest fel s-ar putea contura ideea controlului corect al starilor depresive, "medii" de existenta nelipsite din nicio clipa a vietii noastre active ori latente. Poate surprinzator, depresia constituie o proba din care putem extrage invataminte pozitive, prilejul de a realiza un bilant al vietii personale si de a identifica adevaratele cauze ale nereusitelor si esecurilor. Si – da! -, fara niciun fel de indoiala, depresia ne poate face mai puternici.
Reactii care par absolut normale si "obligatorii", in situatia in care avem in fata o persoana depresiva, sunt totusi de evitat fara drept de apel. De exemplu, trebuie exclusa banalizarea, minimalizarea, ridiculizarea afectiunii respective (atentie, vorbim despre foarte lunecoasele probleme de ordin psihic!) prin formule de genul "nu e nimic grav", "o sa treaca" sau "toata lumea are probleme". Depresia, totusi, nu e chiar un fel de lovitura accidentala, care lasa o mica vanataie.
Sigur, eu ma gandesc ca minimalizand problema il ajut pe prietenul meu afectat de ea sa o depaseasca mai usor, dar acesta se poate simti – dimpotriva – neinteles, si atunci efectul poate fi opus celui dorit. E un motiv serios sa nu ii reprosez prietenului lipsa de implicare, apatia, care constituie tocmai simptomele afectiunii, mai ales ca odata cu depresia, subiectul isi pierde si ceea ce numim pofta de viata. Si sa evit impulsuri de genul "Nu trebuie decat sa te misti putin." sau "Ai putea sa faci si tu un mic efort…", care nu fac decat sa-l culpabilizeze in plus pe amicul meu si-asa doborat de necazuri ale caror remedii universal valabile, de aflat la orice colt de strada, ii sunt arhicunoscute.
O posibila problema suplimentara poate fi chiar sentimentul meu, ca "ajutator", ca, daca nu sunt in stare sa rezolv o problema "atat de simpla si de evidenta", atunci chiar ca eu (terapeutul ajutator, adica) nu am ce cauta in asa-zisa ecuatie. Daca vreti, e un fel de contaminare absolut devastatoare, fiindca de la depresia prietenului pe care vreau sa il ajut ajung, sa ma culpabilizez pe mine insumi.
Totusi, putem face ceva…
Traim intr-o epoca a intolerantei, a exacerbarii orgoliilor, a tentatiei de a arata – in marea majoritate a cazurilor totalmente fals! – ca detinem adevarul absolut, ca stim noi cel mai bine cum trebuie actionat in cutare situatie de imbolnavire. Ei bine, exista foarte multi psihologi si psihiatri care nu pot da de capat afectiunilor de ordin depresiv (ca sa ramanem, strict, in acest domeniu restrans), dar cateva reguli e cazul sa le retinem si sa le aplicam neconditionat, atunci cand va fi nevoie. Asadar…
– Asculta fara a judeca. E extrem de greu sa stii ce simte cu adevarat persoana avuta in vedere, pur si simplu fiindca niciodata nu ai trecut prin situatii asemanatoare. Important este sa nu-i reprosezi nimic si sa nu-l asaltezi cu sfaturi (binevoitoare, desigur), ci sa incerci sa-l intelegi exact. Determina-l sa isi deschida sufletul fara retinere si asta ii va face foarte mult bine.
u In orice moment cand te afli alaturi de persoana respectiva, fa tot posibilul sa nu o bruschezi si, mai mult, fa-o sa inteleaga ca depresia e o boala tratabila. Ca ea, persoana respectiva, e in regula si totul poate fi la fel ca inainte.
– Convinge persoana care iti e alaturi si care manifesta probleme legate de starea depresiva sa mearga la un medic generalist, care ar trebui sa ii prescrie un tratament adecvat si, daca este nevoie, sa o orienteze catre un psihiatru sau un psiholog. Spune-i, cu toata convingerea, ca nu trebuie sa se simta jenata, rusinata si nicidecum vinovata, fiindca aceasta problema poate sa afecteze pe oricine.
– Mai ales in asemenea cazuri, ai mare grija de propria persoana, fiindca nu e cazul sa cazi in aceeasi capcana perfida. O depresie, chiar daca vine din directia unei persoane cu care nu ai contact direct si permanent, poate sa "ricoseze" impotriva ta, in momentul in care manifesti cea mai mica intentie de a te implica – atentie, mai ales pozitiv! – in problema care de fapt nu iti apartine.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii