Fobiile reprezinta forme patologice (si cu potential patogen) de o complexitate si sub manifestari absolut terifiante pentru subiecti, ei fiind practic singurii în masura sa aprecieze dimensiunile si pericolul senzatiilor respective.
S-a presupus ca frica de înaltime este provocata de o conditionare deficitara (un obicei gresit) sau de o trauma, dar noile cercetari au descoperit ca atât oamenii, cât si anumalele, în general, nu se aventureaza în locuri înalte pentru ca le considera periculoase. Astfel, frica de înaltime este ceva cu care ne nastem, iar cazurilor de frica exagerata de înaltime le este atribuit termenul de fobie.
Ca orice fobie, frica de înaltime ruineaza viata, dar acest lucru nu este ireversibil. Puteti scapa de ea „pe cont propriu”, folosind exercitii de deconditionare.
Plimbarile pe munte, o experienta în parcul de distractii cu binecunoscuta roata si alte asemenea împrejurari în care subiectul ajunge în situatia de a se mentine la o anumita înaltime – extrem de neconfortabila, sunt câteva sugestii.
Pentru unii oameni, asemenea placeri sunt total excluse. De ce se întâmpla astfel? În loc sa analizeze lucrurile în mod obiectiv, oamenii cu fobii îsi imagineaza situatii periculoase si le transforma în scenarii plauzibile.
De exemplu, daca se afla pe marginea unui pod, în mod automat iau în considerare situatia în care balustrada s-ar putea rupe. Sau, mergând pe un abrupt montan ori pe un traseu de creasta, inevitabil persoana cu frica de înaltime se va „vedea” – doar mental – dezechilibrându-se si rostogolindu-se la vale. Anxietatea produsa este interpretata ca dovada ca situatia este într-adevar periculoasa, iar bucla fobiei se întareste.
În primul rând, trebuie sa se deconditioneze pas cu pas de fobia sa. Este vorba despre confruntarea cu situatii problematice, despre a face creierul sa înteleaga ca nu sunt periculoase si ca trebuie sa nu mai declanseze mecanismele anxietatii. Cum se poate lucra astfel cu propriul mental?
– Enumerati toate situatiile stresante, sortându-le în functie de nivelul de dificultate, de la 1 la 4: „realizabil”, „greu”, „foarte greu” si „extrem de greu”.
– Desensibilizati-le metodic. În zilele care urmeaza, începeti cu situatiile de nivel 1 si 2. De fiecare data, notati cât dureaza si nivelul de stres, pe o scara de la 1 la 10. În functie de gradul de fobie, primul exercitiu poate consta în urcarea pe un scaun sau apropierea de marginea unui balcon. Stati astfel un minut, respirând încet, apoi va dati înapoi pentru a face o pauza, dupa care reluati experienta. Repetati exer-citiul de 10 pâna la 15 ori, pâna va veti simti confortabil, înainte de a creste dificultatea.
– Gestionati anxietatea. Amintiti-va ca acesta nu este altceva, decât un fenomen chimic în creierul dumneavoastra, iar anxietatea nu are nimic de-a face cu situatia reala. Ar trebui sa se estompeze rapid, odata cu repetarea situatiei. Daca nu reusiti sa faceti pasul urmator, poate însemna ca aveti nevoie de ajutorul unui specialist.
– Psihoterapia de expunere este unul dintre principalele tratamente, folosindu-se tehnici comportamentale care expun individul la situatia generatoare de frica – înaltimea. Utilizate treptat sau rapid pot ajuta pacientul sa-si opreasca reactia de panica si cum sa redobândeasca controlul asupra propriilor emotii. Cercetari recente au aratat ca si realitatea virtuala poate fi la fel de eficienta, având avantajul economiei de bani si timp.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii