Medicina maestra greselilor?

    
     O cititoare din Capitala ne-a trimis înca din cursul verii o scrisoare la care a atasat o stire decupata dintr-un cotidian, din care reiese ca unei femei de 26 ani i s-au extirpat din greseala ambii sâni, la care diagnosticul clinic a stabilit tumori de natura canceroasa. Biopsia, efectuata însa ulterior, dupa operatie, a demonstrat ca tumorile în cauza erau benigne, deci necanceroase.
    
     O cititoare din Capitala ne-a trimis înca din cursul verii o scrisoare la care a atasat o stire decupata dintr-un cotidian, din care reiese ca unei femei de 26 ani i s-au extirpat din greseala ambii sâni, la care diagnosticul clinic a stabilit tumori de natura canceroasa. Biopsia, efectuata însa ulterior, dupa operatie, a demonstrat ca tumorile în cauza erau benigne, deci necanceroase. „Cum e posibil asa ceva în zilele noastre?” – ni se adreseaza cititoarea în final. Nu credeti ca o asemenea tema merita mai multe articole pentru noi, oamenii de rând?     
     Într-adevar, greseala a reprezentat în toate timpurile o veritabila umbra a activitatilor umane. Cu timpul s-a creat chiar impresia – falsa, de altfel – ca o anume fatalitate contribuie la faptul ca munca si greseala reprezinta aversul si reversul aceleiasi medalii. Munca si eroarea sunt, asadar, pâna într-atât împletite încât alcatuiesc împreuna un binom dialectic întru totul caracteristic spetei umane.     
     Din nefericire însa, a gresi pe linie de boala si de sanatate nu este acelasi lucru cu a gresi în alte domenii de activitate si aceasta pentru ca sanatatea reprezinta comoara noastra cea mai de pret, din nefericire cel mai prost pazita, motiv pentru care se si pierde atât de usor. Si pentru ca, secole de-a rândul, medicina nu a fost o stiinta exacta, nu trebuie sa fim surprinsi ca tot secole de-a rândul valorosi oameni de cultura din toate colectivitatile umane au privit-o pe aceasta cu suspiciune si chiar cu ironie.     
     Sa ne oprim în acest sens doar asupra a câtorva exemple, extrase din cultura Frantei. Molière, de exemplu, prin intermediul eroului sau Sganarelle, personaj din piesa de teatru „Medic fara voie”, nu s-a sfiit chiar a sublinia undeva în aceasta piesa ca „meseria de medic este cea mai buna dintre toate, deoarece fie ca o practici bine sau rau, se plateste întotdeauna la fel”. La rândul sau, Voltaire se dovedeste, din acest punct de vedere, ca fiind de-a dreptul sarcastic, când declara negru pe alb într-o scriere a sa ca acest nobil mestesug care este medicina poate fi definit ca reprezentând „arta de a administra un remediu, despre care nu se cunoaste nimic, unui pacient despre care, de asemenea, nu se stie mai nimic”.     
     Într-un asemenea context conceptual, nu trebuie sa va surprinda ca un filosof grec din secolul III al erei noastre, si anume Plotin din Lycapolis, a fost si mai categoric, afirmând ca medicina este maestra greselilor. Si, într-adevar, medicina a fost considerata secole de-a rândul, ca sa nu spunem chiar milenii, drept o stiinta aproximativa, motiv pentru care nu mai impresiona pe nimeni faptul ca evolua sub însemnele erorii si ale hazardului. Eroarea de diagnostic, ca si eroarea terapeutica, reprezentau coordonate oarecum obligatorii ale acestei stiinte, în vreme ce actul terapeutic reusit era privit fie ca o întâmplare fericita, fie ca fiind creatia unor personalitati dotate, care actionau în contul unei intuitii native sau al unor înzestrari de exceptie.     
     De fapt, acest lucru nu trebuie sa surprinda pe nimeni, din moment ce istoriografii într-ale medicinii ne asigura ca din cele circa 40 de secole, câte revin acestui mestesug ancestral, doar ultimul secol si jumatate revin medicinii stiintifice, adulte, restul fiind o interminabila copilarie si adolescenta. Si totusi, din nefericire, si în asemenea conditiuni eroarea îsi face simtita prezenta. În articole urmatoare vom vedea si de ce.