Rostopasca (Chelidonium majus) sau iarba cu negi ori negelarita, cum este denumita în termeni populari, face tot mai mult obiectul de studiu al cercetatorilor, fiind indicata în peste 100 de boli. In scop terapeutic se folosesc partile aeriene ale plantei: tulpina, frunzele, florile (culese pe vreme însorita).
Indicatii terapeutice: pentru ameliorarea fluxului biliar în perioada de convalescenta, dupa hepatita acuta, hepatita cronica, diskinezii biliare, în vederea eliminarii calculilor biliari mici, hipotonie si atonie veziculara, colici biliare. Efectul colagog se evidentiaza atât prin normalizarea valorilor bilirubinei, cât si a colesterolului. De asemenea, rostopasca, la fel ca pelinul, stimuleaza secretia pancreatica si în cadrul acesteia, în primul rând secretia de lipaza si amilaza.
Protejarea unor enzime cu specificitate hepatica indica totalul alcaloidic si preparatele brute din Chelidonium majus ca medicament hepatoprotector. Au mai fost puse în evidenta proprietatile lipotrope, hipolipemiante, hipocolesterolemiante, antilitogenice, antispastice, analgezice. Totalul alcaloidic si unele componente alcaloidice prezinta actiune antibacteriana, iar cheleritrina si sanguinarina si actiune antifungica.
Rostopasca intra în compozitia ceaiurilor hepatice, precum si a unui numar foarte mare de preparate farmaceutice. In ultimii ani, preparatele de rostopasca sunt tot mai frecvent folosite ca antispastice în afectiunile hepatice si biliare.
In medicina populara se foloseste pentru tratamentul icterului, iar sucul proaspat de planta e bun pentru extirparea negilor (veruci), prin aplicarea latexului în strat gros, lasându-se cât mai mult timp si repetând operatia de multe ori.
Considerându-se verucile de origine virotica, efectul antiviral al plantei constituie singurul domeniu de aplicare al rostopascai, necontroversat. Totodata, asocierea alcaloizilor din rostopasca cu ulei de catina alba a condus la rezultate remarcabile în unele afectiuni dermice.
Preparate pentru uz intern:
– Pulberea de rostopasca. Partile aeriene, înflorite si uscate, se macina fin cu râsnita de cafea; daca mai ramân bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de un vârf de cutit (0,5 g) de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se înghite cu putina apa. La copiii între 6 si 12 ani, doza se înjumatateste, iar la copiii de 2-6 ani, se aduce la o treime sau chiar la un sfert.
– Tinctura de rostopasca. Rostopasca uscata se macina cu râsnita de cafea pâna se obtine o pulbere. Se pun 20 linguri de pulbere proaspat macinata într-un litru de alcool de 75 (trei sferturi de litru de alcool alimentar de 96º, cu un sfert de litru de apa). Se lasa sa macereze 10 zile, agitându-se zilnic vasul. In final se stoarce, se filtreaza si se toarna în sticlute mici, închise la culoare.
– Infuzia de rostopasca. Pentru obtinerea a 500 ml, se pune 1 lingurita de planta maruntita (pulbere obtinuta cu râsnita electrica de cafea) cu 250 ml de apa calduta (la 40ºC) într-o cana si se lasa la macerat 8-12 ore. Dupa macerare se filtreaza produsul, iar pulberea de planta ramasa dupa filtrare se pune la infuzat în 250 ml de apa fierbinte timp de 15-30 de minute.
Infuzia se filtreaza, se racoreste (asa încât sa ajunga la 40-60ºC) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Se consuma în termen de 24 de ore (cu conditia sa fie pastrata la maximum 10ºC).
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii