Transplantul cardiac este o procedura prin care chirurgul îndeparteaza inima bolnava si o înlocuieste cu cea a unui donator. Transplantul constituie o optiune de tratament (ultima, de obicei) daca inima pacientului nu mai functioneaza adecvat si acesta are risc de deces. Transplantul poate fi luat în considerare când persoana are o afectiune cardiaca grava si cel mai probabil va beneficia în urma donarii unei inimi.
În timpul operatiei, o pompa mecanica face sângele sa circule prin organism în timp ce chirurgul înlocuieste inima bolnava cu o inima prelevata de la un donator decedat de curând. Pentru a preveni respingerea noii inimi de catre organism, chirurgul va administra pacientului medicamente puternice (imunosupresive) imediat dupa operatie, medicamente pe care pacientul le va lua tot restul vietii.
Dupa un transplant cardiac, procesul recuperarii este similar celui de dupa alte operatii pe inima. Pacientii supusi transplantului au nevoie de cele mai multe ori de un program de reabilitare cardiaca, deoarece insuficienta cardiaca pe termen lung este de obicei prezenta. Pacientul va petrece 1-2 saptamâni în spital dupa operatie. Sau chiar mai mult în functie de starea de sanatate a acestuia sau daca apar complicatii dupa operatie. În timpul internarii, pacientul va începe programul de reabilitare. Înainte de externare medicul se va asigura ca organismul nu respinge inima transplantata. La pacientii atent selectati, un transplant cardiac poate avea succes: – aproximativ 81% din pacienti supravietuiesc un an dupa interventie; – aproximativ 75% supravietuiesc 3 ani; – circa 50% supravietuiesc 10 ani. Exista însa si potentiale riscuri.
Cel dintâi – respingerea inimii donate: n pentru a verifica daca organismul respinge inima noua, la fiecare 3-4 luni chirurgul recolteaza o biopsie din tesutul cardiac si realizeaza o ecocardiografie, electrocardiografie sau teste de sânge; n daca organismul respinge inima, pacientul va primi medicamente suplimentare (cum ar fi imunosupresive sau glucocorticoizi) pentru a suprima sistemul imun, astfel încât acesta sa nu atace inima donata. Aceste medicamente pot avea totusi efecte secundare grave, inclusiv un risc crescut pentru infectii si cancer.
Alte riscuri: – efecte secundare (spre exemplu infectii, ulcere sau osteoporoza) pot apare datorita terapiei cu glucocorticoizi folositi pentru a suprima sistemul imun; – îngustarea arterelor (ateroscleroza) ce se poate dezvolta la inima transplantata. De obicei, aceasta este o complicatie frecventa si un important factor limitator care afecteaza supravietuirea pe termen lung.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii