Sub aspectul tratarii celor mai diverse maladii cu ajutorul plantelor, civilizatia moderna a adus, si în lumea satului traditional, o amnezie destul de paguboasa. Ne referim aici la faptul ca multe cunostinte empirice, nescrise, despre utilitatea si utilizarea plantelor medicinale s-au pierdut. Este poate principalul motiv pentru care nu doar ca prea putin mai (re)cunoastem asemenea plante si cum ar putea fi ele folosite în beneficiul sanatatii, dar de multe ori le consideram simple buruieni, deci plante care trebuie distruse, eventual definitiv. E si cazul pirului, planta ierboasa care creste pe câmpuri, „agresând” culturile tehnice, însa care are si numeroase calitati terapeutice, de care se poate profita foarte simplu.
De la pir se foloseste rizomul (radacina), care contine în primul rând un ulei volatil, apoi inulina (o fibra dietetica solubila, o forma de carbohidrati complecsi care nu sunt absorbiti de organism dar au rolul pozitiv de a facilita tranzitul intestinal si de a sustine bacteriile benefice – probiotice – si implicit sistemul imunitar), zaharuri, substante mucilaginoase s.a. Se prepara un ceai, astfel: la 250 ml de apa clocotita se pune o lingura de rizomi maruntiti, se lasa 10-15 minute acoperit, apoi se strecoara si se îndulceste, daca e cazul, dupa gust, desi cel mai bine este sa se consume ca atare; se beau zilnic câte 2-3 astfel de doze.
Efectele terapeutice ale ceaiului din rizomi de pir sunt: – eliminarea toxinelor din organism, purificarea sângelui, eliminarea uratilor si a clorurilor; – trateaza eficient obezitatea, asadar tratamentul este bun si în curele de scadere în greutate; – elimina celulita; – elimina pietrele de la rinichi; – trateaza afectiunile vezicii urinare; – trateaza raceala si gripa; – curata ficatul, fierea si splina de toxine; – are efect diuretic.
De asemenea, consumul de ceai de pir se recomanda si în caz de eczeme, boli de piele (printre altele, si in caz de psoriazis), este benefic pentru persoanele care au guta, hipertensiune arteriala, reumatism. Ceaiul de pir este de un real folos si bolnavilor de TBC pulmonar, este eficient în tratarea catarurilor respiratorii (inflamatie acuta sau cronica a unei mucoase a cailor aeriene superioare – nas, faringe – cu hipersecretia nepurulenta), este un bun antidiabetic. Nu în ultimul rând, ceaiul de pir trateaza tulburarile de menopauza.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii