În 1897, un tânar student francez la medicina pe nume Ernest Duchesne a prezentat o teza de doctorat revolutionara intitulata „Contributie la studiul concurentei vitale dintre microorganisme: antagonismul dintre mucegaiuri si microbi”.
În aceasta lucrare, Duchesne a introdus o idee revolutionara, conform careia bacteriile si mucegaiurile sunt implicate într-o lupta constanta pentru supravietuire, iar acest antagonism ar putea fi exploatat în scopuri terapeutice.
Duchesne a demonstrat experimental ca anumite mucegaiuri distrugeau bacteriile patogene. Fara sa stie, el a descoperit penicilina, un antibiotic natural – realizare atribuita de obicei medicului scotian Alexander Fleming.
Eforturile lui Duchesne au ramas în mare parte uitate, pâna când au fost redescoperite 50 de ani mai târziu, în 1949, la patru ani dupa ce Fleming a primit prestigiosul Premiu Nobel pentru descoperirea sa.
Ernest Duchesne s-a nascut la Paris în 1874, ca fiu al unui inginer chimist care detinea o tabacarie. Dupa terminarea studiilor liceale, a fost admis la scoala medicala militara din Lyon în 1894.
Doi ani mai târziu, Duchesne si-a început cercetarile sub îndrumarea lui Gabriel Roux, profesor de microbiologie si director al Oficiului municipal de igiena din Lyon.
Duchesne a efectuat o serie de experimente în care a cultivat Penicillium glaucum în supa, apoi a introdus cantitati mici de bacterii, Salmonella typhi si Escherichia coli, în coloniile de ciuperci. De fiecare data, sporii fungici au murit. El a concluzionat ca, în lupta pentru supravietuire, bacteriile au avut întâietate. Cu toate acestea, Duchesne a speculat ca, înainte de a pieri, Penicillium ar fi putut slabi bacteriile, reducându-le potential virulenta si proprietatile patogene. Pentru a testa aceasta teorie, Duchesne a injectat cobai cu o solutie continând un amestec egal de Penicillium glaucum si E. coli.
Initial, animalele s-au îmbolnavit grav, dar si-au revenit rapid. La doua zile dupa injectia initiala, a administrat din nou acelasi amestec, iar animalele nu au prezentat efecte negative, ceea ce sugera ca dezvoltasera imunitate la E. coli. Atunci când porcusorii de Guineea au fost injectati cu un amestec de S. typhi si P. glaucum, acestia au prezentat un raspuns imun similar.
Duchesne a observat ca „anumite mucegaiuri (Penicillum glaucum), inoculate unui animal în acelasi timp cu culturi foarte virulente ale unor microbi patogeni (E. coli si tifos), sunt capabile sa reduca într-un grad considerabil virulenta acestor culturi bacteriene”.
Desi Duchesne nu a reusit sa identifice antibioticul produs de mucegaiul Penicillium glaucum, el a antici-pat utilizarea terapeutica a ciupercilor în lucrarea sa. Aceasta i-a adus o diploma, dar noutatea cercetarilor sale nu a reusit sa intrige societatea medicala.
Spre sfârsitul anului 1898, Duchesne a fost numit medic al Regimentului 2 de husari cu sediul la Senlis. S-a casatorit în 1901, dar sotia sa a murit doi ani mai târziu de tuberculoza. El însusi s-a îmbolnavit de aceasta boala în 1904 si a fost lasat la vatra în 1907.
Si-a petrecut ultimii ani din viata în diferite sanatorii din sudul Frantei si din Elvetia, înainte de a muri în 1912, la vârsta de 37 de ani. Lucrarea lui Duchesne a reaparut în 1949, datorita lui Justin Godart, care a prezentat o prelegere despre ea, în fata Academiei Nationale de Medicina.
În anii care au urmat, opiniile cu privire la mostenirea lui Duchesne au variat foarte mult. Unii au sustinut fara echivoc ca el a fost adevaratul descoperitor al penicilinei, documentând proprietatile sale antibacteriene cu zeci de ani înaintea lui Fleming. Altii au sustinut ca, desi Duchesne a fost primul care a observat relatia antagonista dintre Penicillium si bacterii, munca sa nu a dezvaluit pe deplin potentialul de utilizare terapeutica al antibioticelor naturale.
GABRIEL TUDOR
Comentarii