Ideea ca oamenii ar putea invoca ploaia dupa bunul plac este înradacinata istoric în superstitie, pâna când tehnicile moderne de însamântare a norilor au demonstrat potentialul sau practic. Însa, timp de secole, eforturile de a face sa ploua au fost limitate la ritualuri samanice care includeau rugaciuni catre zeii vremii, dansuri si sacrificii.
Abia la sfârsitul secolului al XIX-lea, eforturile de modificare a vremii au devenit mai convingatoare. Edward Powers, un fost general din Razboiul Civil, a propus o abordare inedita pentru a induce ploaia. El a observat ca ploile abundente urmau adesea bataliilor care implicau focuri intense de artilerie – o observatie împartasita de multi din vremea sa.
Cu un deceniu mai devreme, J.C. Lewis a exprimat o idee similara, reflectând asupra ploilor abundente care au urmat bataliei de la Bull Run: „Descarcarea artileriei grele în puncte fixe produce o astfel de contuzie încât vaporii se aduna si cad în general în cantitati neobisnuite în aceeasi zi sau în ziua urmatoare”.
Chiar si Napoleon Bonaparte, a carui înfrângere de la Waterloo a fost influentata în mod semnificativ de vremea nefavorabila, credea ca exista o legatura între ploaia abundenta si exploziile provocate de tunuri. Powers s-a gândit ca, exploatând rezervoarele uriase de umiditate atmosferica, ar putea fi posibil sa faca cerul sa ploua prin mijloace artificiale. El a gasit sprijin din partea serviciului meteorologic al armatei SUA si a propus un plan ambitios: lansarea simultana de salve de artilerie din 300 de tunuri dispuse într-un cerc de 1,5 km, pentru a provoca ploi.
Dar a fost nevoie de 20 de ani pâna când Farewell a reusit sa obtina bani din partea Congresului pentru experimentele de producere a ploii.
Nelson Morris, un bogat crescator de vaci din Chicago, l-a invitat pe Dyrenforth la ferma sa de lânga Midland, Texas, pentru a face experimente. Dyrenforth a construit 60 de mortiere artizanale, pe care le-a pozitionat spre cer în unghiuri de 45 de grade. De asemenea, a introdus explozibili în vizuinile câinilor de preerie si ale bursucilor, formând ceea ce el numea „prima linie” de atac.
Prima încercare a avut loc în seara zilei de 9 august. Chiar a doua zi, a plouat torential timp de doua ore. Dar Dyrenforth a recunoscut ca Biroul Meteorologic prognozase deja ploaie în zona si a admis ca exploziile nu au avut probabil un impact semnificativ asupra vremii.
Dyrenforth a trimis Congresului un raport promitator, dar multi oficiali ai Biroului Meteorologic si meteorologi au fost sceptici. În acelasi an în care Dyrenforth detona bombe aeriene, Lucien I. Blake de la Universitatea din Kansas a propus teoria radicala a prafului pentru inducerea artificiala a ploii. El a sugerat ca eliberarea prafului si a fumului în nori ar putea declansa precipitatii, particulele minuscule servind drept nuclee pentru formarea cristalelor de gheata si pentru coagularea picaturilor de ploaie.
Aceasta teorie a pus bazele a ceea ce va deveni mai târziu cunoscut sub numele de „însamântarea norilor”. Dar principiile însamântarii norilor au fost realizate abia la mijlocul secolului al XX-lea de catre chimistul si meteorologul american Vincent Schaefer. În prezent, „însamântarea norilor” este utilizata de multe tari ca instrument strategic pentru a face fata tiparelor meteorologice din ce în ce mai imprevizibile si extreme.
GABRIEL TUDOR
Comentarii