Imaginea romantioasa a piratilor de teapa lui Barba Neagra sau a legendarului capitan Kidd, care, in urma cu secole, brazdau intinderile Atlanticului si ale Marii Caraibilor, starnind spaima sau admiratie, trebuie reconsiderata. Deseori, ei nu purtau batice colorate pe cap, nu aveau ochi acoperiti cu benzi de piele sau cate-un papagal pe umar ori vreun picior de lemn. Adesea, fiorosii „lupi de mare” nu erau nici macar pirati, ci… piratese! Despre aceste „scorpii ale marilor” se cunosc din pacate extrem de putine lucruri, desi faptele lor sunt comparabile cu ale celor mai teribili pirati…
„Un baiat inchis in trupul unei fete”
Una dintre cele mai cunoscute „femei-pirat” a fost Anne Bonny. Ea s-a nascut in Irlanda, in jurul anului 1700, ca fiica ilegitima a unui avocat englez din Cork si a unei servitoare. Cei doi amanti au fugit in America, pentru a-si creste copilul departe de societatea puritana care nu privea cu ochi buni legatura lor. Inca din copilaria petrecuta in actualul stat Carolina de Sud, Anne s-a dovedit o fire voluntara si violenta, „un baiat inchis un trupul unei fete”. Cand nu implinise inca 13 ani si-a pierdut virginitatea, dupa care a avut parte de nenumarate aventuri erotice, care l-au exasperat pana si pe libertinul ei parinte. La 14 ani, certandu-se cu servitoarea tatalui sau, Anne nu a ezitat sa o injunghie cu un cutit, iar un an mai tarziu a fugit de acasa cu un tanar marinar pe nume James Bonny, cu care s-a si casatorit in Bahamas, dar la care a renuntat atunci cand l-a cunoscut pe celebrul pirat „Calico Jack” Rackham. Impreuna cu Rackham, ea a inceput sa strabata marile, deghizata in haine barbatesti, spre a nu trezi furia superstitiosilor sai ciraci. Dar curand, ei si-au dat seama ca slabutul „favorit” al capitanului este de fapt o fata, si cu toate acestea, nici unul nu i-a cerut sa paraseasca vasul. Ba dimpotriva, ea a fost numita secund al navei, drept rasplata pentru vitejia dovedita in timpul abordajelor.
O alta „scorpie”, Mary Read, venita pe lume in sudul Angliei, a avut o viata si mai aventuroasa. Mama fetei, o vaduva „tanara si usuratica”, avusese atat de multe aventuri sentimentale, incat nici ea nu mai stia cine ar putea fi tatal copilei. La 13 ani, Mary a fost angajata ca servitoare in casa unei doamne de origine franceza. Aici, desi nu ducea lipsa de nimic, viata i se parea prea searbada, asa ca, fara sa ezite, fata, despre care marturiile contemporane sustin ca era „din cale-afara de chipesa”, si-a taiat mandrele plete blonde si s-a imbarcat la bordul unei nave militare, deghizata in haine barbatesti.
O viata de roman
Lipsa aventurilor la care visa, si monotonia serviciului de patrulare, pe care nava era obligata sa-l execute, o determina sa fuga in Flandra, spre a se angaja, ca mercenar, intr-un regiment de cavalerie. Primii fiori ai iubirii, pe care o nutreste chiar fata de comandantul companiei sale, o fac sa-si destainuie taina acestuia. Om de onoare, ofiterul starui ca Mary sa-si schimbe uniforma si o lua in casatorie, iar dupa nunta, el insusi abandona cariera militara si deschise in orasul Breda, impreuna cu frumoasa englezoaica, o carciuma numita „Trei Potcoave”, carciuma care exista si astazi. Dar fericirea conjugala avea sa fie de scurta durata, moartea sotului obligand-o pe Mary Read sa plece din nou pe mare, de asta data ca „matelot” pe un vas comercial. La putina vreme dupa plecarea pe mare, vasul a fost capturat de nimeni altcineva decat de „Calico Jack”, ce o avea deja alaturi pe… Anne Bonny. Surpriza celor doi raufacatori atunci cand au remarcat ca chipesul marinar este femeie a fost atat de mare si, desigur, atat de… placuta, incat au cooptat-o in conducerea echipajului, alcatuind un straniu triunghi conjugal!
Barbatii sperau sa fie luati prizonieri de „scorpii” !
Dupa capturarea piratului, cele doua femei si-au dat seama ca sunt „ca doua sabii intr-o teaca”, si au luat hotararea sa se desparta si sa-si continue cariera pe cont propriu, cu atat mai mult cu cat intreaga flota britanica era de-acum pe urmele lor. Dar, dupa ce s-au retras cateva luni intr-o insula paradisiaca din Caraibe, ele si-au reinceput activitatea banditesca, pe cont propriu. Timp de mai multi ani, Anne si Mary au devenit veritabile legende vii ale „Fratiei Coastei”, iar toate expeditiile de pedepsire trimise impotriva lor, de englezi si spanioli, au esuat. Faima si atractia pe care o exercitau cele doua femei erau atat de mari incat se spune ca multi barbati englezi se imbarcau special pe corabii, pentru a cadea in mainile – si eventual in gratiile – celor doua frumoase femei, despre care se stie ca se inconjurasera de adevarate „haremuri barbatesti”! In 1735, insa, un vas de razboi britanic a reusit sa captureze nava lui Mary Read, care, intemnitata initial la inchisoarea Sf. Jago de la Vega, din Jamaica, a fost adusa la Londra si condamnata la moarte prin spanzuratoare. Nici macar interventia unuia dintre fostii sai prizonieri, un inalt functionar regal, care avusese o aventura erotica cu „scorpia marilor”, n-a putut schimba pedeapsa. Mary Read a murit insa in temnita, bolnava de friguri galbene, cu numai o luna inainte de a fi ridicata in streang… Cat despre Anne Bonny, capturata la putin timp dupa aceea, ea a fost mai norocoasa: pretextand ca este insarcinata, a fost eliberata din inchisoare, conform legilor in vigoare la acea vreme, fiind internata intr-un spital. De aici, a reusit sa evadeze, dar nu se mai stie nici un fel de amanunt despre viata ei ulterioara. Sigur este insa ca de piraterie nu s-a mai apucat…
Misterioasa doamna Chin
De partea cealalta a Globului, un secol mai tarziu, legea pe marile asiatice o va face o misterioasa femeie, cunoscuta sub numele de „doamna Chin”. Nu se cunosc date despre prima parte a vietii ei, tot ce se stie este ca de la o varsta foarte frageda a devenit una dintre concubinele faimosului capitan de pirati chinez Chin. Dupa moartea acestuia, „doamna Chin” a reusit sa-si suprime toti rivalii si sa preia comanda echipajelor. Desi inca o copila, ea s-a dovedit curand mult mai cruda decat raposatul pirat, iar „locuitorii coastei nu au mai cunoscut linistea vreme de zece ani de zile”. Dar, pe langa defecte, tanara chinezoaica avea si calitati: ea a conceput un „regulament militar”, pe care toti piratii erau obligati sa-l respecte si care prevedea pedeapsa capitala pentru orice greseala. Mai mult, doamna Chin s-a dovedit a fi si o iscusita femeie de afaceri, fiecare obiect de pe vasele capturate fiind evaluat, iar valoarea sa trecuta intr-un registru special. Avand oroare de cuvinte precum „jaf” sau „prada”, doamna obisnuia sa numeasca lucrurilor luate „bunuri insusite”! Faima femeii-pirat va spori considerabil dupa ce, intr-o lupta directa, ea a invins flota trimisa asupra-i de insusi Imparatul Chinei. Apoi, timp de multi ani, doamna Chin a fost stapana de necontestat a Marii Chinei de Sud. Ajunsa aproape de anii senectutii, a cerut gratierea imperiala, si, dupa ce a obtinut-o, s-a retras la tarm, in orasul Macao, unde a devenit sefa unei mari organizatii de contrabandisti, dovada ca vechile obiceiuri nu se uita asa lesne…
„Ultima imparateasa”
In fine, am putea incheia aceasta istorie a femeilor-pirat amintind figura tinerei si frumoasei doamnei Hon Cho Lo, la randul ei vaduva unui corsar chinez. La moartea acestuia, in 1921, ea a preluat comanda flotei alcatuite din aproape 60 de jonci si a taiat si spanzurat de-a lungul coastelor Chinei, avand, se pare, o „slabiciune” deosebita pentru navele comerciale japoneze. Nu-i de mirare ca, pentru bizarul ei mod de manifestare a patriotismului, intr-o perioada cand japonezii urmareau sa puna stapanire pe China, iar imparatul Pu Yi fusese detronat, populatia, care manifesta, in ciuda cruzimii femei, o deosebita admiratie pentru doamna Lo, a denumit-o „ultima imparateasa”… Revolutionara ei cariera s-a incheiat insa foarte rapid, in octombrie 1922, cand jonca pe care se afla a fost scufundata de un vas de razboi japonez, iar doamna Lo s-a inecat, o data cu ea pierzandu-se, in adancul marii, si legendara stirpe a „piratilor in fusta”…
Autor: GABRIEL TUDOR
Comentarii